Știri și comunicate

Lansarea albumului “Promotori ai Școlii românești. Familia Golescu”

Consiliul Județean Argeș se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase muzee în aer liber din România, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, unde se află conacul marii familii Golescu. Pe 7 iunie se împlinesc 85 de ani de existență a Muzeului Golești. Cu această ocazie, aici sunt organizate mai multe manifestări cultural-științifice. Astăzi, la Muzeul Golești, a avut loc lansarea albumului "Promotori ai Școlii românești. Familia Golescu", realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş. După 85 de ani, Consiliului Judeţean Argeş, prin Muzeul Golești, a adus boierilor Golescu un omagiu profund şi o recunoştinţă demnă de ei, prin realizarea unei emisiuni filatelice, compuse din două mărci poștale, o coliță dantelată și un plic „prima zi", realizate de Romfilatelia. Ziua nu a fost aleasă întâmplător, pentru că astăzi se sărbătorește și Ziua Națională a Învățătorului, Muzeul Goleşti fiind locul în care a fost înfiinţată prima şcoală cu predare în limba română din Ţara Românească. Pasionat de istorie și de filatelie, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a mărturisit faptul că pasiunea pentru timbre i-a fost insuflată de doamna învățătoare, la vârsta de 9 ani. Mai mult, președintele a punctat faptul că descoperind timbrele, înveți și descoperi istoria.  La prezentarea publică a albumului, alături de președintele Ion Mînzînă și de managerul instituției Iustin Dejanu, au mai fost prezenți directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, prof. univ. Dr.  Ioan Opriș de la Universitatea „Valahia", directorul general al Direcției pentru Cultură Argeș, Cristian Cocea, inspectorul general școlar Dumitru Tudosoiu, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, administratorul public al județului Marius Cristian Puiu, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism, Tineret, Roxana Stoenescu, manageri ai instituțiilor de cultură din Argeș. Lansarea a fost urmată de vernisajul expoziției „Școala de altădată", organizată în colaborare cu Asociația "Muzeul Jucăriilor". Aici sunt expuse manuale vechi și rechizite care au însoțit copiii de altădată pe parcursul studiilor. Evenimentul s-a încheiat cu o conferință susținută de prof. univ. dr Ioan Opriș despre "Patrimoniul de azi, patrimoniul de mâine". Zilele Muzeului Golești continuă cu: # Vernisajul expoziție "Pe urmele Goleștilor", expoziție dedicată familiei Golescu, realizată în parteneriat cu Muzeul Municipal Câmpulung Muscel (secția de istorie a Goleștilor) (6 iunie). # Vernisajul expoziție "Ritualul îmbăierii la hammam", realizată în parteneriat cu colecționarii de obiecte decorative (sec. XVIII-XIX). Prezintă profesor doctor abilitat Universitatea București, Tudor Dinu; (7 iunie) # Lansare de carte "Băi, hammamuri, desfătări", autor Tudor Dinu, Editura Humanitas, București, 2024. (7 iunie). # Spectacol Fashion show & Garden party, realizator designer Robert Ciobanu, în curtea conacului de la Golești. (7 iunie, ora 18.00). ]]>

Detalii

Ion Mînzînă, președintele C.J. Argeș: "Suntem singurul județ din Regiunea Sud-Muntenia care a reușit performanța să închidă toate proiectele pe fonduri europene"

Ion Mînzînă, președintele C.J. Argeș: "Suntem singurul județ din Regiunea Sud - Muntenia care a reușit performanța să închidă toate proiectele pe fonduri europene"

Detalii

Prototipul microbuzelor electrice școlare, la C.J. Argeș

Consiliul Județean Argeș a accesat un proiect finanțat pe PNRR pentru 25 de microbuze școlare. Printr-un al doilea proiect, finanțat prin AFM, vor fi achiziționate alte 17 microbuze școlare

Detalii

A ÎNCEPUT FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL TEATRULUI DE STUDIO 2024

În această săptămână, la Teatrul "Al. Davila" se desfășoară FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL TEATRULUI DE STUDIO 2024 având ca temă DRAMATURGIA DIASPOREI ROMÂNEȘTI, EDIȚIA A XXVII - A

Detalii
arrow

Site-urile primăriilor din Județul Argeș

Selectati un oras sau o comuna pentru a fi directionat catre website-ul acesteia