Solurile
Solurile terenurilor comunei sunt de mai multe feluri: brun şi brun-galben de pădure, negru de fâneţe, soluri formate pe substrat calcaros de marnă şi argilă, soluri formate pe combinaţii de aluviuni şi fragmente de roci dezagregate.
Subsolul conţine: cărbune inferior, exploatat până în 1995 prin galerii (Slănic şi Aninoasa) şi decopertare (Aninoasa), iar cel aflat în vestul satelor Valea Siliştii şi Slănic (punctul Podul lui Vlădău) încă neexploatat, sare şi izvoare minerale în Slănic (vezi capitolul Sănătate).
Dealurile care coboară dinspre munte, pe direcţia nord-sud, scăzând în înălţime, sunt acoperite cu diferiţi copaci de diferite esenţe. O catagrafie a pădurilor, alcătuită în anul 1831, ne transmite informaţii despre copacii care acopereau munţii şi dealurile. Pădurea din munţii Jupâneasa, Iezerul Mare şi Iezerul Mic, proprietatea moşnenilor slăniceni, era alcătuită din brazi şi fagi, iar dealurile din stânga şi dreapta pârâului Slănic erau acoperite cu „ştejari, plopi, carpeni, fag, mesteacăn, alun, anini".
Pădurea „Aninoasa şi Vlădeşti de Sus a mănăstirii Aninoasa", din care făcea parte şi cea din Valea Siliştii, era alcătuită din ştejari şi fagi .
Alte informaţii privitoare la formele de relief ne sunt transmise de o situaţie întocmită în anul 1839:
|
| „Numirea dealurilor | Direcţia lor | Prin ce drept al moşii merge dealu | Cu pădure sau gol | Sterninos sau plăstinos |
| Slănicu | Dealul Satului | spre răsărit | latura din jos | gol | sterninos |
Urmează situaţia văilor satului cu diferite informaţii:
|
| „Numele văilor | Direcţia | Pân ce drept al moşii să află | Păduroase sau goale | Repede sau polesnice |
|
Văi 11 | Valea Moşului Valea Satului | spre răsărit idem | la stânj | păduroase; |
repezi |
|
| Valea Podului | spre apus | 1800 | păduroase; acestea sânt din sus, începându-se de la M.N. spre M.Z. şi dă în Slănicu" |
idem |
Se face precizarea că pădurea satului are orientarea nord-sud, cu următoarele dimensiuni: „lungul pă latura din sus stânjeni 3000; lungu pă latura de jos stânjeni 3800: latul la mijloc 870 stânjeni; latul la căpătâiul de jos 1150 stânjeni; latul la căpătâiul de sus 1000 stânjeni".
De asemenea se arată că „felurimea" copacilor pădurii era alcătuită din „ştejari, fagi, plopi, mesteceni, anini", vârsta lor fiind „de când s-a pomenit satu", iar terenul era „pă locu şesu şi pă suişuri".
Apoi se dau dimensiunile întregii moşii a satului (pădure şi loc de cultură): „Pă latura de sus dăspre Berevoieşti Ungureni 6090 stânjeni, pă latura din jos dăspre Stăneşti şi Aninoasa 5870; latu la mijlocul înspre Berevoieşti şi Stăneşti 870, latu la căpătâiu din sus, dăspre Năpârtianu şi Rogoazile 1390, latu dăspre Aninoasa 1370".
Hotarele moşiei slănicenilor sunt descrise astfel: „Lungul: pă latura din sus cu moşia mănăstirii Vierăşu, numită Berevoieşti Ungureni, hotar firescu muchiile piscurilor; pă latura din jos cu moşia mănăstirii Aninoasa, numită Erja şi a D
Despre moşia mănăstirii Aninoasa, aflată în plasa Râurilor, aceeaşi situaţie întocmită în anul 1839, cuprinde diferite date: moşia este „de danie", lungul moşiei este „spre răsărit", iar vecinii erau următorii: „În lungu, pă latura de sus" moşnenii Coteşti, hotarul fiind marcat cu pietre; „pe latura de jos" mănăstirea Câmpulung, numită Bădeşti, şi episcopia Argeş, numită Domneşti, iar „hotar nu are"; în lat „la căpătâiu de sus" cu moşnenii Berevoieşti şi Slănicu, hotar nu are, iar „la căpătâiu de jos" cu Gh. Vlădescu.
„Mărimea moşii [...] pă latura de sus cu moşnenii Coteşti, 2200 stânjeni; pă laturea de jos cu sf. Episcopia Argeş, 118 stânjeni; la mijloc între Berevoieşti şi Slănicu 1660 stânjeni; lat: căpătâiu de sus cu a sf. mănăstiri Câmpulung, numită Bădeşti, 3225 stânjeni; la căpătâiu de jos cu a D
Dealurile moşiei Aninoasa (inclusiv Valea Siliştii):
| „Numele dealului | Direcţia | Pe unde merge lungu | Cu pădure sau goale | Sterminoase sau plăsticoase |
| Dealul Crucea | spre răsărit | lungu merge pe la capul de sus al moşii |
toate cu pădure |
plăsticoase" |
Grija faţă de pădure s-a manifestat aproape permanent de către stat, emiţând diferite ordine şi regulamente. În anul 1863, M.C.I.P. a transmis ordinul nr. 11892, din 19 aprilie, către prefecturi în urma cererii unor arendaşi de a se face defrişări de pădure pentru a obţine locuri de cultură şi fâneţe. „Mai mulţi din arendaşii proprietăţilor de mână moartă [...] au cerut de la acest minister a se da voie să facă locuri noi de arătură şi fâneţe, atât pentru dânşii, cât şi pentru locuitorii domiciliaţi pe acele proprietăţi, prin defrişare de pădure". Ministerul cere să se respecte legea cu privire la pădure, iar prefecţilor să vegheze asupra respectării prevederilor acestora. „Prin urmare dar sânteţi invitat, d-le prefect, a lua dispoziţiile cele mai eficace ca nu sub pretestul cauzei de contract, prin care se arendează curăţirea mejdiilor sau răzoarelor dintre arături şi fâneţe de rădăcini sterpe, de mărăcini sau crâng, să se tae lemne care conservându-se s-ar putea forma păduri susceptibile de esploatare". În încheiere se cere prefecţilor să fie atenţi cu pădurea pentru a nu fi atacată de nimeni, iar „la cazul contrar veţi ordona pe dată a se face anchetă în faţa locului şi estimaţia de delictele pădureşti ce se va comite şi rezultatul îl veţi supune la cunoştinţa ministerului spre a se decide cele de cuviinţă" .