Bine ați venit în județul Argeș, în România de la Argeș!

Județul Argeș înseamnă mai bine de două milenii de existență, de rezistență și de creație. Argeșul de la Curtea de Argeș și de la Câmpulung înseamnă Țara Românească, înseamnă România și chintesența românismului.

Aici am avut primele capitale ale Țării Românești, prima Mitropolie și, tot aici, s-a bătut prima monedă românească. Argeșul este locul pe care personalități istorice importante l-au ales, oameni care au pus temelia principalelor partide din țară și care au contribuit decisiv la înfăptuirea României Mari. Totodată, pe aceste meleaguri, regii României își dorm somnul de veci, în orașul regal Curtea de Argeș.

Frumusețea naturală a județului nostru, mai ales a zonei montane, care este cea mai înaltă și mai spectaculoasă din țară, realizările arhitectonice deosebite, precum Transfăgărășanul, Barajul Vidraru sau Cetatea Poenari, edificiile religioase, istorice și culturale, dar și condițiile moderne de cazare din industria hotelieră sunt garanția unei destinații turistice deosebite.

Județul Argeș este unul dintre cele mai dezvoltate județe din România din punct de vedere economic. Prezența unor importante companii, mai ales în industria automotive, dar și a celor două centre universitare, precum și a unor institute de cercetare cu rezonanță la nivel internațional asigură o competitivitate în zona de inovație și în cea de producție.

Obiectivul nostru este să asigurăm o infrastructură modernă astfel că, prin investițiile realizate în acest mandat, Consiliul Județean Argeș este pe primele locuri în țară la accesarea de fonduri europene și guvernamentale. În același timp, suntem promotori ai investițiilor private pentru că ne dorim să rămânem un hub al cercetării, inovării și producției.

Vă invit, așadar, să descoperiți Argeșul, precum și oportunitățile investiționale, să vă bucurați de frumusețile județului nostru și, mai ales, de prietenia argeșenilor noștri minunați!