Lacul Capra, o perlă din Munții Făgăraș

 

Unul dintre cele mai frumoase lacuri de pe teritoriul ţării noastre se află pe versantul sudic al Masivului Făgăraş, acesta poartă numele de Lacul Capra şi îmbie turiştii să-şi tragă sufletul chiar şi pentru câteva clipe, în mijlocul naturii.

Lacul Capra este un lac glaciar ascuns în inima Munților Făgăraș,  la o altitudine  de 2230 de metri și are o adâncime maximă de circa 10-11 metri. Din Lacul Capra pleacă pârâul Capra (tributar al râului Argeș), care în doar câțiva metri formează un alt lac mic, Căprița. Mai departe, pârâul coboară spre sud și chiar înainte de Transfăgărășan formează frumoasa Cascadă Capra. Lacul ocupă o suprafaţă totală de 1,80 hectare şi are o formă neregulată, aproape rotundă.

Pentru cei care vor să viziteze zona Transfăgărășan și Munții Făgăraș, Lacul Capra este un obiectiv turistic care nu trebuie să lipsească de pe lista obiectivelor naturale din zonă. Întreaga zonă oferă o privelişte greu de descris în cuvinte asupra vârfurilor Buda, Râiosu şi Mușeteica.

Pe malul sudic al lacului, se află două monumente ridicate în memoria victimelor unei avalanşe violente ce a avut loc în anul 1963. Aceştia străbăteau pentru prima dată pe timp de iarnă traseul care duce spre Creasta Arpășelului, foarte dificil şi în afara sezonului rece.

Vizitarea lacului este recomandată să se facă în grup și cu echipament minim necesar, specific montan.

Acces: Pitești - Curtea de Argeș - Transfăgărășan - Lacul Capra, Județul Argeș

(Sursa: descoperalocuri.ro, wikipedia)