Argeș Tourist Pass - un instrument digital unic de acces la obiectivele turistice din Argeș


Argeș Tourist Pass s-a dovedit a fi un instrument inovator menit să stimuleze interesul turiștilor pentru cultura și patrimoniul județului Argeș, dar și să crească numărul de sosiri și gradul de înnoptare în această regiune


Argeș Tourist Pass s-a dovedit a fi un instrument inovator menit să stimuleze interesul turiștilor pentru cultura și patrimoniul județului Argeș, dar și să crească numărul de sosiri și gradul de înnoptare în această regiune. 

Cardul turistic Arges Tourist Pass poate fi achiziționat online și permite turiștilor vizitarea obiectivelor turistice aflate în administrarea Consiliului Județean Argeș la tarife promoționale. Cardul turistic Arges Tourist Pass este disponibil în platforma Romanian Adventures accesând link-ul: https://www.romanian-adventures.ro/oferte/arges-tourist-pass 

Printre obiectivele turistice incluse în biletul de acces ARGES TOURIST PASS se numără: Cetatea POENARI, Muzeul GOLEȘTI, Galeria Națională de ARTĂ NAIVĂ, Expoziția SPORTULUI ARGEȘEAN, Expoziția FLORI DE MINĂ, Casa Memorială „DINU LIPATTI", Castrul Roman JIDOVA. 

Argeș Tourist Pass - Un succes major în promovarea turismului județean!  

Lansat ca un produs de referință în promovarea turismului local, Argeș TouristPass a generat o creștere importantă a mobilității turistice în județ, datorită poziționării strategice a obiectivelor incluse în acest program. În perioada 2023 - 2024, doar prin canalul principal de promovare, Romanian-Adventures.ro, produsul a înregistrat următoarele performanțe: 

  • 2.157.654 de utilizatori expuși la promovarea produsului; 

  • Un interes semnificativ în rândul turiștilor internaționali, cu utilizatori din peste 25 de țări, în ordinea impactului: România, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Republica Moldova, Austria, Franța, Statele Unite, Israel, Elveția, Danemarca, Belgia, Grecia, Canada, Olanda, Ungaria, Portugalia, Norvegia, Bulgaria, Cehia, Irlanda, Cipru; 

  • Peste 1.500 de bilete achiziționate online pentru obiectivele turistice din județul Argeș; 

  • Peste 12.000 de bilete achiziționate fizic la intrarea în obiectivele turistice. 

Aceste cifre confirmă faptul că Argeș TouristPass și-a îndeplinit misiunea de a fi un „produs tractor" pentru turismul județean, reușind să crească semnificativ numărul de vizitatori și să dinamizeze circulația turistică în zonă. 

Este de remarcat faptul că acest proiect a fost implementat fără niciun efort financiar din partea administrației județene, toate costurile de tehnologie, promovare și logistică fiind asumate de platforma Romanian-Adventures.ro. Totuși, succesul acestui produs nu ar fi fost posibil fără sprijinul Consiliului Județean Argeș, care a înțeles importanța unei astfel de inițiative și a facilitat includerea obiectivelor turistice din administrarea sa în cadrul Argeș TouristPass

De asemenea, promovarea extinsă pe rețelele de socializare Facebook, Instagram și TikTok deținute de Romanian-Adventures.ro a adus un impact suplimentar, cu peste 3.000.000 de afișări în feed pe o perioadă de doi ani (2023 - 2024), consolidând vizibilitatea județului Argeș ca destinație turistică de referință. 

Prin acest parteneriat, s-a demonstrat încă o dată că o colaborare eficientă între administrația publică și sectorul privat poate duce la rezultate remarcabile în dezvoltarea și promovarea turismului. 

*Datele sunt furnizate de Romanian-Adventures.ro.