PROIECTELE IMPLEMENTATE LA NIVELUL DIRECŢIEI GENERALE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI ARGEŞ

Nr crt

Denumire proiect

1

"Restructurarea Centrului de plasament 0-3 ani Câmpulung" PHARE AG 410

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Continuarea Programului  Copiii mai întâi, Întărirea și diversificarea serviciilor de protecție a copilului -PHARE

Obiective

Îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului de vârstă mică(în special a celui între 0-3 ani)

Principalele motive ale instituționalizării și ale abandonului copiilor : sarcina și condițiile precare din familie;

Instituționalizarea = masură temporară până când parintele sau părinții îsi rezolva problemele (îsi găsesc serviciu, o locuință etc.)

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului - 325 300 euro. din care:

  • - Valoare nerambursabilă din fonduri Phare 273 110 euro  

  • - Valoare contribuţie Consiliului Judeţean Argeş 52190 euro 

Perioada de implementare

2005 -2006

Rezultate obținute

Rezultatele proiectului:

1. Înfiinţarea  Centru de Zi "Bambi", Câmpulung

Capacitatea centrului -  40 de locuri;

Centrul a fost dotat cu mobilier, aparatură electrocasnică, stingator P.S.I., lenjerii, perne, pilote, perdele, mochetă;

Beneficiarii centrului: 40 copii cu vârste cuprinse între 0 – 5 ani care provin din familii aflate în dificultate sau care prezintă risc de abandon din Câmpulung şi localităţile limitrofe;

Data deschiderii: 30.08.2006;

Pentru transportul beneficiarilor de la domiciliu la centru/de la centru la domiciliu,  a fost achiziţionat un microbuz adaptat nevoilor copilului de vârsta mica;

 2. Reţea de Asistenţi Maternali Profesionişti –

Data deschiderii serviciului: februarie 2005;

Obiectivele serviciului

  • Extinderea şi dezvoltarea reţelei de AMP prin angajarea unui număr de 70 de asistenţi maternali profesionişti;

 3.Reintegrare şi Fond de urgenţă

Obiective -  acordarea unui sprijin material în valoare de 20 Euro/copil, pentru 50 copii/luna; Sprijinul acordat a constat în materiale igienico-sanitare, alimente, îmbrăcăminte, încalţăminte, obiecte de uz gospodăresc.

2

"Închiderea Centrului de Plasament Trivale Piteşti » PHARE AG 526

 

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Servicii descentralizate de protecția copilului  -PHARE

 

Obiective

Îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului de vârstă mică în special a celui cu vârstă cuprinsă între 0 si 3 ani.

 

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului:- 532 303 EURO din care:

  • -Valoare nerambursabilă din fonduri Phare 482 823 euro

- Valoare contribuţia Consiliului Judeţean Argeş 49480 euro

 

Perioada de implementare

Perioada de implementare – 2005 -2006

 

Rezultate obținute

       1. Infiinţarea unui număr de 7 case/apartamente de tip familial

Dezinstituţionalizarea unui număr de 49 copii din Centrul de plasament Trivale şi transferarea acestora în unităţi de tip familial, astfel:

  • 1 casa de tip familial în localitatea Ştefăneşti cu o capacitate de 12 locuri,

  • 1 apartament cu 5 camere în lcalitatea Mioveni cu o capacitate de 8 locuri,

  • 5 apartamente cu câte 4 camere/apartament  în municipiul Piteşti, fiecare cu o capacitate de 7 locuri ;

Data deschideri noilor servicii : 28.10.2005.

             2. Infiinţarea Centrui de Evaluare şi Primire în Regim de Urgenţă

Capacitatea centrului : 12 locuri;

Beneficiarii centrului: copii/tineri cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi; acestora li se asigură în cadrul centrului protecţie pe o perioada de timp determinată (15 zile cu posibilitatea prelungirii până la 30 de zile)

           3. Reintegrare şi Fond de urgenţă

Obiective -  acordarea unui sprijin material în valoare de 25/copil pentru 20 copii/lună; sprijinul acordat a constat în materiale igienico-sanitare, alimente, îmbracăminte, încalţăminte, obiecte de uz gospodăresc, rechizite;

3

Îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice  "Alături de tine"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul de interes Național Dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice dependente

Obiective

Îmbunătățirea condiției de viață a unui număr de 60 de persoane dependente (vârstnice, sărace și dependente fizic,  imobilizate la pat sau la domiciliu) care nu îsi pot satisface nevoile de bază de pe raza municipiului Pitești .

Înființarea și dezvoltarea unei rețele locale pentru asigurarea de servicii de îngrijire medico-sociale la domiciliu.

Valoarea proiectului 

Valoarea  totală proiectului - 117.904 RON din care:

  • -Valoare de la bugetul de stat 15.274 RON 

  • -Valoare contribuţia Consiliului Judeţean Argeş 102.630 RON .

 

Perioada de implementare

2007-2008.

Rezultate obținute

Înfiinţarea şi funcţionarea Unităţii de îngrijiri la domiciliu

  • 6 îngrijitori la domiciliu calificaţi în cadrul proiectului - 60 de persoane beneficiare de asistenţă integrală de îngrijire  la domiciliu.

4

Proiect „Centrul de zi pentru copii/tineri cu dizabilitati Paraschiva", Phare 2006/018-147.04.02.03.02.01. 301

 

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

programului Phare - Schema de Finanţare Nerambursabilă Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială – Dezvoltarea Resurselor Umane - Servicii Sociale Consiliul Judeţean Argeş

Obiective

Dezvoltarea, în mediul rural, a primului Centru de zi pentru copii/tineri cu dizabilităţi, din comuna Pietroşani şi comunele din apropiere (Bălileşti, Berevoeşti, Coseşti, Corbi, Dârmăneşti, Domneşti, Ţiţeşti)  ca alternativă la instituţionalizare.

Valoarea proiectului 

Valoarea proiectului - 92.600 euro, din care:

-Valoare nerambursabilă din fonduri Phare 74. 000 euro

-Valoare  contribuţie proprie asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Argeş şi partenerul Fundaţia Umanitară de Orientare şi Integrare Socială Hand-Rom 18.600 euro

Perioada de implementare

30 nov. 2008 – 30 nov.2009

Rezultate obținute

Înfiinţarea centrului de zi pentru copii/tineri cu dizabilităţi Paraschiva";

Menţinerea / îmbunătăţirea sănatăţii fizice şi mentale actuale a beneficiarilor;

Îmbunătăţirea gradului de dezvoltare socială;

Dezvoltarea capacităţilor de relaţionare şi comunicare la toţi beneficiarii proiectului;

Creşterea accesibilităţii copiilor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora la  informaţie, educaţie, consiliere.

5

Închiderea Complexului de Servicii pentru Copilul în dificultate Priboieni şi înfiinţarea de apartamente de tip familial"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul de Interes Naţional PIN 1 - Închiderea instituţiilor de tip vechi pentru protecţia copilului şi înfiinţarea de căsuţe de tip familial şi apartamente se adresează copiilor/tinerilor din familiile aflate în dificultate, care nu au posibilităţi de a le asigura condiţiile necesare de dezvoltare armonioasă şi pentru care este necesară instituirea măsurii de plasament.

Obiective

Închiderea Complexului de Servicii pentru Copilul în dificultate Priboieni şi înfiinţarea de apartamente de tip familial

Valoarea proiectului 

Valoarea totală proiectului - 2.284.200 lei, din care:

  • - Valoare nerambursabilă asigurată de la bugetul de stat 1800.000 lei 484.200 lei

  • – Valoare contribuţie proprie asigurată din bugetul Consiliului Judeţean

Perioada de implementare

20.10.2008-31.12.2009

Rezultate obținute

- achiziţionarea a  6 apartamente în diferite localităţi din judeţul Argeş (Piteşti, Mioveni, Topoloveni) având o capacitate totală de 36 tineri aflaţi în dificultate.

Cei 36 tineri care au fost transferaţi în noile apartamente de tip familial achiziţionate, provin din Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Priboieni.

6.

Centrul de zi Sf. Nicolae Pitesti" finanţat prin Programul de Interes Naţional PIN 3  - "Servicii specializate pentru copilul delincvent"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Setvicii specializate pentru copilul delincvent -PIN 3

Obiective

înfiinţarea unui Centru de zi pentru copiii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal, precum şi pentru copiii care prezintă antecedente de comportament deviant/delincvent.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală proiectului - 456.472 lei, din care:

  • Valoare nerambursabilă 390.000 lei

  • Valoare contribuție asigurată din bugetul Consiliului Judeţean.66.472 lei

Perioada de implementare

2008 – 2009.

Rezultate obținute

 - 1  centru de zi înfiinţat şi funcţional

 - 10 beneficiari ai serviciilor acordate în cadrul Centrului de zi Sf. Nicolae.

7

"Formarea  personalului din serviciile de zi şi rezidenţiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul de Interes Naţional - PIN 4 de la bugetul de stat prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

Obiective

Îmbunatăţirea cunoştiinţelor şi abilităţilor personalului care interacţioneaza cu copiii în  activitatea lor zilnică din serviciile de zi şi de tip rezidenţial din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş.

Valoarea proiectului 

Valoarea  totală aproiectului – 90.000 lei, din care :

  • – Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 81.000 lei

    • - Valoare contribuţie proprie  asigurată de la bugetul Consiliului Judeţean prin D.G.A.S.P.C. Argeş  9.000 lei

Perioada de implementare

11.03.2009-10.01.2010

Rezultate obținute

  • -120 de persoane formate din cadrul serviciilor de protecţie a copilului din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeş

  •  -90 de profesionişti din cadrul serviciilor rezidenţiale;

  • 30 de profesionişti din cadrul serviciilor de zi;

  • -120 de manuale de formare elaborate, tipărite şi distribuite celor 120 de cursanţi

  • - 1 strategie de formare profesională în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului la nivelul judeţului Argeş, 2010-2013.

8

Proiectul „Specializarea personalului implicat în furnizarea şi managementul serviciilor sociale din cadrul Consiliului Judeţean Argeş şi primăriilor din judeţul Argeş"

 

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative din Fondul Social European, cod SMIS 2974.

Obiective

Întărirea capacităţii administrative a Consiliului Judeţean Argeş şi a primăriilor din judeţul Argeş pentru a asigura o mai buna implementare a programelor şi proiectelor pe termen mediu şi lung în domeniul dezvoltării serviciilor publice.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului -  678.995 lei, din care:

  • – Valorare eligibilă din Fondul Social European577.145,75 lei;

  • – Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 88.269,35 lei.

Perioada de implementare

30.07.2009 – 27.03.2011.

Rezultate obținute

7 sesiuni de instruire, organizate şi desfăşurate, în domeniile identificate; 350 de certificate de participare eliberate pentru participanţii la sesiunile de instruire. Prin implementarea acestui proiect existenţă un corp de 15 formatori care vor putea să asigure derularea unor sesiuni de instruire la nivel judeţean.

9

„Implementarea sistemului de management al calităţii la nivelul unor servicii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative din Fondul Social European

Obiective

Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate la nivelul Consilului Judeţean Argeş – Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş prin consolidarea capacităţii administrative de a gestiona aceste servicii, raportate la standarde de calitate recunoscute.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului  - 271.150 lei, din care:

  • 230.477,50 lei – valorare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European;

  • 35.249,50 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;

  • 5.423 lei      -  cofinanţarea eligibilă a Consiliului Judeţean Argeş.

Perioada de implementare

26.04.2010  – 25.04.2011

Rezultate obținute

Un sistem de management combinat, de calitate şi de sănătate şi securitate ocupaţională, certificat de către un organism de certificare.

10

"Modernizarea Centrului de zi din cadrul Complexului de tip familial Valea Mare Ştefăneşti"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Imbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul de intervenţie 3.2 – Reabilitarea /modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor sociale

Obiective

Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale din oraşul Ştefăneşti, prin reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale din cadrul Complexului deServicii pentru Copii cu Handicap (C.S.C.H) Valea Mare - Ştefăneşti.

Valoarea proiectului 

1.051.265,65 lei.

Perioada de implementare

16.05.2012-15.11.2015

Rezultate obținute

  • - Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor din cadrul centrului de zi, cărora li s-au dat utilitatea necesară pentru desfăşurarea activităţilor specifice unor servicii sociale de calitate ce vor fi acordate copiilor cu handicap şi familiilor acestora;

  • -Dotarea infrastucturii reabilitate cu echipamente şi bunuri necesare furnizării unor servicii de calitate           

11

„Extinderea Complexului de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Piteşti"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programului Operaţional Regional - Axa prioritar 3 – Îmbunatăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.2 – Reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale.

Obiective

Îmbunătățirea calității și capacității infrastructutii serviciilor sociale în județul Argeș, pentru asigurarea unui acces egal al cetățenilor la stfel de servicii

Îmbunătățirea calității și capacității infrastructutii serviciilor sociale din municipiul Pitești prin extinderea, modernizarea  dezvoltarea și echiparea Complexului de servicii pentru Copii cu Handicap Trivale.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului - 556.700,81 lei, din care:

  • Valoarea nerambursabilă 504.269,59 lei

  • Valoare contribuţiei Consiliului Judeţean Argeş 52.431.21 lei

Perioada de implementare

04.07.2012 – 03.03.2014.

Rezultate obținute

  • - Extinderea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale Piteşti prin înfiinţarea unui modul rezidenţial pentru 12 copii cu grad de handicap grav şi accentuat cu vârste cuprinse intre 0 şi 18 ani.

  • - Înfiinţarea unui serviciu de tip respiro cu o capacitate de 2 locuri, din cele 12 noi create, ce presupune acordarea pentru copiii cu dizabilităţi din comunitate, într-un interval de timp între 2 şi 10 zile, servicii ce ţin de componenţa rezidenţială.

12

"Restructurarea Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni  

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul pentru Persoane cu Dizabilităţi, componentă a Proiectului privind Incluziunea Socială, Partea III – Componenta 1 "Persoane cu Dizabilităţi", din Împrumut acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Obiective

Restructurarea CITO Tigveni, prin înființarea unor noi servicii sociale, astfel:

  1. Centrul de recuperarea și reabilitare neuropsihiatrică adulte cu dizabilități cu o capacitate de 48 de locuri în localitatea Călinești

  2. Complex de 2 locuințe protejate de tip familial pentru persoane adulte cu dizabilități cu o capacitate e 12 locuri, în localitatea Tigveni

  3. Complex de 2 locuințe protejate de tip familial pentru persoane adulte cu dizabilități cu o capacitate e 12 locuri, în minicipiul Câmpulung

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului - 4.347.508,38 lei, din care:

  • 3.742.400,62 lei – Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare

  • 605.107,76 lei- Contribuţia Consiliului Judeţean Argeş.

Perioada de implementare

decembrie 2008 – 31 decembrie 2013.

Rezultate obținute

a) Complex de locuinţe protejate Tigveni, format din 2 locuinţe protejate de tip familial pentru persoane adulte cu dizabilităţi, cu o capacitate de 12 locuri (6 locuri/locuinţa protejată)

 b) Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Călineşti cu o capacitate de 48 de beneficiari, persoane adulte cu dizabilităţi.

13

 

"Închiderea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Vultureşti"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul pentru Persoane cu Dizabilităţi, componentă a Proiectului privind Incluziunea Socială, Partea III – Componenta 1 "Persoane cu Dizabilităţi", din Împrumut acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Obiective

Diminuarea numărului persoanelor cu dizabilități din centrele rezidențiale vechi, izolate și supraaglomerate prin închiderea acestora și redirecționarea resurselor bugetare către serviciile nou înființate.

Închiderea Centrului de Recuperare și Reabilitare Vulturești și înființarea de noi servicii sociale după cum urmează:

-50 de beneficiari într-un Centru De recuperare și Reabilitatre Neurospsihiatrică

-30 de beneficiari în 5 locuințe protejate a câte 6 locuri fiecare 

Transferul celor 80 de beneficiari ai CRR Vulturești în noile servicii

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului  este de 6.352.760 din care:

  • 5.242.755 lei (1.225.000 Euro) -  Asistenţă financiară nerambursabilă (85% din Împrumut BIRD şi 15% de la bugetul de stat)

  • 1.110.005 lei - Contribuţia din bugetul Consiliului Judeţean Argeş.

Perioada de implementare

februarie 2012 – 31 decembrie 2013

Rezultate obținute

a) Complex de locuinţe protejate Buzoeşti, format din 4 locuinţe protejate de tip familial pentru persoane adulte cu dizabilităţi, cu o capacitate de 24 de locuri (6 locuri/locuinţă protejată).

b) Complex de Servicii pentru Persoane cu Dizabilităţi Vultureşti, format din:

 - Centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică

 - Locuinţă protejată Vultureşti.

14

"ADAPT: Dreptul la Egalitate şi Acces pe Piaţa muncii"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

POSDRU 2007 – 2013,  Axa prioritară nr. 6: „Promovarea incluziunii sociale", DMI 6.2: "Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii".

Obiective

Facilitarea accesului egal la educatie, ocupare si la dezvoltarea unei

cariere, in vederea crearii unei societati inclusive si coezive, cu ajutorul unui set integrat de masuri de informare, formare si promovare, precum si a unor programe specifice de crestere a randamentului serviciilor sociale.

Acest proiect contribuie la imbunatatirea serviciilor sociale dedicate reinsertiei socio-profesionale a persoanelor vulnerabile , la stimularea alternativelor flexibile de ocupare a persoanelor cu dizabilitati, a persoanelor de etnie roma, a tinerilor peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului si contribuie la cresterea calitatii

fortei de munca ocupate.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului: 9.834.947, 35 lei.

Perioada de implementare

aprilie 2014 - decembrie 2015

Rezultate obținute

  • - 904 persoane instruite prin programele de formare furnizate (750 prin programe de calificare şi 154 prin cursuri de iniţiere/perfecţionare/specializare

  • -2 campanii de  conştientizare:                                                                                 

    • "Accepta-mă! Acces şi egalitate pe piaţa muncii" - campanie de sensibilizare a angajatorilor cu privire la situaţia profesională a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile:

    • "Tu şi eu: Diferiţi, dar la fel!" - campanie de informare şi sensibilizare a comunităţii privind nevoia schimbării atitudinilor faţă de persoanele cu dizabilităti (s-au realizat 5 ateliere ludice: Piteşti, Buşteni, Galaţi Brăila).

15

" ASSIST - Alternativă pentru sprijinul social care inspiră transformarea"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programul Uniunii Europene pentru Drepturi, Egalitate și Cetățenie (2014-2020).

 

Obiective

  • Îmbunătățirea competențelor profesioniștilor din 3 Direcții Generale de Asistență

Socială și Protecția Copilului (DGASPC) privind integrarea socio-profesională a copiilor și tinerilor care părăsesc sistemul de protecție;

  • Informarea profesioniștilor din DGASPC și Autorității Naționale pentru Protecția

 Drepturilor Copilului și Adopției  (ANPDCA) în România cu privire la metodele de lucru elaborate în cadrul proiectului;

  • Creșterea conștientizării importanței integrării socio-profesionale a copiilor și tinerilor

în sistemul de protecție;

  • Dezvoltarea abilităților de viață independente ale copiilor și tinerilor din sistemul de  protecție al DGASPC Arges.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului: 463.528,83 lei, din care:

-Valoare nerambursabilă 370.823,06 lei

-Valoare contribuție proprie, de la Consiliul Județean Argeș 92.705,77 lei

Perioada de implementare

  1. – 31.03.2020

Rezultate obținute

  • 632 de profesioniști instruiți în integrarea socio-profesională a copiilor / tinerilor pentru a părăsi sistemul de protecție

  • 160 de profesioniști informați privind noile metode de lucru pentru integrarea socio-profesională a copiilor / tinerilor care părăsesc sistemul de protecție

  • 100 de profesioniști conștientizați de importanța integrării socio-profesionale a copiilor / tinerilor care părăsesc sistemul de protecție

  • 661 copii / tineri pregătiți să părăsească sistemul de protecție

16

 

 

 

 

 

 

 

"TEAM-UP – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Program Operațional Capital Uman 2014 - 2020, Axa prioritară 4 ″Incluziunea socială și combaterea sărăciei‶, Prioritatea de investiţii 9.iv ″Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general‶ , O.S. 4.5 & 4.14 „Reducerea numărului de copii şi tineri plasaţi în instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali", proiect derulat de către DGASPC Argeș în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (lider de parteneriat) și celelalte D.G.A.S.P.C.-uri din țară.

Obiective

Creşterea calităţii sistemului de asistenţă socială şi a numărului de asistenţi maternali la nivelul comunităţii, prin introducerea de instrumente şi proceduri şi prin imbunătăţirea nivelului de competenţe al profesioniştilor din sistem. În acest sens, vor fi formaţi toţi asistenţi maternali activi, precum şi peste de asistenţi maternali care vor fi angajaţi pe perioada de implementare a proiectului, la nivelul țării.

- Creșterea calității sistemului de asistență socială prin dezvoltarea și introducerea unui set de proceduri operaţionale destinat activității desfășurate de asistenţii maternali, prin susținerea unui program de formare profesională, elaborat în cadrul proiectului și destinat specialiștilor în domeniu și prin crearea unei platforme digitale la nivel național ce va conține module esențiale de educație digitală.

- Creșterea numărului de asistenți maternali la nivelul comunității.

Valoarea proiectului 

Valoare totală a proiectului este de 2.657.162.612,32 lei, din care valoarea alocată pentru DGASPC Argeș este de 39.432.014,96 lei, reprezentând:

- Valoare nerambursabilă 38.643.368,00 lei

- Valoare contribuției din bugetul Consiliului Județean 788.646,96 lei,

Perioada de implementare

08.11.2018-08.11.2023

Rezultate obținute

-Un set de proceduri lucru elaborat;

-Seminarii de diseminare şi instruire organizate;

-Platformă digitală creată şi dezvoltată;

-Participarea specialiștiilor selectați în vederea participării la cursul de formare;

-Un program de formare profesională şi suport de curs elaborat;

-Un program de formare profesională susţinut de asistenţii maternali şi persoanele participante la cursul de formare certificate;

-Campanie de informare şi conştientizare derulată;

-Reţea de asistenţă maternală dezvoltată;

-Cheltuieli salariale aferente remuneraţiei asistenţilor maternali existenţi în sistem din anul 2014 până în anul 2018 şi a celor nou angajați începând cu anul 2019                 

17

"VENUS – Împreună pentru o viaţă în siguranţă

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Program Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 4, Incluziunea socială și combaterea sărăciei, O.S.4.4. "Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/ socio-profesionale de formare prosesională adecvate nevoilor speciale".

Obiective

Îmbunătățirea  și  dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale  inovative integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională în scopul implementării unui program național de protecție a victimelor violenței domestice (RNLPVD) și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Proiectul a vizat dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate destinate victimelor violenței domestice (cod serviciu social 8790 CR-VD-III) formată din 42 de locuințe (1 LP în localitatea în care își are sediul fiecare partener).

Valoarea proiectului 

Valoare totală a proiectului este de 51.080.375,72 din care, valoarea alocată pentru DGASPC Argeș este de 1.137.171,60 lei, reprezentând:

Valoarea nerambursabilă 114.428,16 lei

Valoare cofinanțare din bugetul Consiliului Județean 22.743,43 lei

Perioada de implementare

04.07.2019 – 05.09.2023.

Rezultate obținute

Înfiintarea unei Locuinței Protejate pentru Victimele Violenței Domestice și a cele doua servicii complementare de suport (Serviciul grup suport pentru victimele violenței domestice și Serviciul de consiliere vocațională pentru victimele violenței domestice)                   158 de persoane beneficiare ale serviciilor create.

 

18

"Complex de 3 locuinţe protejate şi centru de zi", Comuna Băbana, satul Lupueni, Judeţul Argeş

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale. Apelul de proiecte P.O.R.2017/8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: persoane cu dizabilităţi.

Obiective

Dezvoltarea de servicii alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrare în comunitate în scopul creşterii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului = 4.875.770,00 lei, din care:

- Valoare neeligibilă 3.462.806,63 lei

- Valoare neeligibilă asigurată din bugetul  Consiliului Județean Argeș;

1.412.963,37 lei,

Perioada de implementare

13.12.2018 – 31.07.2022

Rezultate obținute

Construirea şi dotarea a 3 locuinţe protejate , cu o capacitate de  24  locuri (8 beneficiari/locuinţă);

Reabilitarea/modernizarea/dotarea imobilului care acum are destinație de centru de zi, cu o capacitate de  30  locuri

19

"Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi", Comuna Tigveni, Satul Bălileşti, Judeţul Argeş

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale. Apelul de proiecte P.O.R.2017/8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: persoane cu dizabilităţi.

Obiective

Dezvoltarea de servicii alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrare în comunitate în scopul creşterii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

1. Dezvoltarea unui număr de 4 locuinţe protejate în comuna Tigveni, sat Bălileşti pentru 32 de persoane adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni.

2. Prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi, prin înfiinţarea unui centru de zi în comuna Tigveni, sat Bălilești.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului = 6.152.556,42 lei, din care:

-Valoare eligibilă 4.707.472,32 lei

-Valoare neeligibilă  1.445.084,10 lei.

Perioada de implementare

13.03.2019 - 31.12.2024

Rezultate obținute

  • - Construirea şi dotarea unui număr de 4 locuinţe protejate în comuna Tigveni, sat Bălilești, cu o capacitate de  32  locuri pentru  persoanele adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (8 beneficiari/locuinţă);

  • - Reabilitarea/modernizarea/dotarea imobilului situat în comuna Tigveni, sat Bălilești, în vederea       înfiinţării unui centru de zi, cu o capacitate de  40  locuri, pentru beneficiarii locuinţelor protejate, precum şi pentru persoane adulte cu dizabiliăţi din comunitate.

20

"Complexul de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de zi", Comuna Tigveni, Bârseştii de Jos, Județul Argeș

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale. Apelul de proiecte P.O.R.2017/8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: persoane cu dizabilităţi.

Obiective

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea de servicii alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrare în comunitate în scopul creşterii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

1. Dezvoltarea unui număr de 4 locuinţe protejate în comuna Tigveni, sat Bârseştii de Jos pentru 33 de persoane adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni, în localitatea  Tigveni;

2. Prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu handicap, prin înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în comuna Tigveni, sat Bârseştii de Jos.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului este de 7.900.351,78 lei, din care:

-Valoare eligibilă 4.197.929,49 lei;

-Valoare neeligibilă 3.786.380,88 lei, asigurată din bugetul  Consiliului Județean Argeș;

Perioada de implementare

  • 13.12.2018 - 31.12.2024

Rezultate obținute

  • 4 locuinţe protejate pentru 33 de beneficiari, persoane adulte cu dizabilităţi, înființate prin construire şi dotate conform standardelor minime de calitate pentru servicii sociale cu cazare, organizate ca locuinte protejate;

  • 1 centru de zi cu o capacitate de 40 de locuri, înființat prin reabilitarea, modernizarea şi dotarea unei clădiri existente şi transformarea acesteia în centru de zi, conform standardelor minime de calitate pentru servicii sociale acordate în comunitate, organizate ca centre de zi.

21

  • „Complexul de Servicii Sociale, Oraș Costești, Jud. Argeș"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8.1- Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale Apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: copii.

Obiective

  • Obiectivul general al proiectului: dezvoltarea unui număr de 2 case de tip familial, cu o capacitate de 12 locuri/casă, pentru 24 de beneficiari de măsură de protecţie în centrul de plasament din cadrul CSCD Costesti si a unui centru de zi de recuperare, cu o capacitate de 50 de locuri, în orasul Costesti judeţul Argeş

- Construirea și dotarea a 2 case de tip familial în orasul Costesti, judetul Arges, cu o capacitate de 12 locuri/casa, pentru 24 de copii cu dizabilitati, beneficiari de măsură de protecție în centrul rezidențial din cadrul Complexului de Servicii pentru Copii cu Dizabilitati Costesti.

-Înființarea prin construire a unui centru de zi de recuperare pentru copii, în orasul  Costesti, judetul Arges, cu o capacitate de 50 de beneficiari.

Valoarea proiectului 

Valoarea Totală a proiectului este de 7.739.975,37 lei, din care :

  • Valoare eligibilă 5.744.861,70 lei

  • Valoare neeligibila 1.995.113,67 lei

Perioada de implementare

  • 02.09.2020-31.12.2024

Rezultate obținute

- 2 case de tip familial cu o capacitate totala de 24 de locuri (de 12 locuri/casa), construite si dotate în Orașul Costești. Infrastructura necesara pentru funcționarea serviciilor sociale de tipul casei de tip familial se va realiza în Orașul Costești, Județul Argeș, pentru un numar de 24 de copii (12 copii/casa ) cu masura de protecție, transferați din centrul rezidențial din cadrul CSCD Costești

- 1 centru de zi pentru copii, cu o capacitate de 50 de locuri, construit si dotat în municipiul Costești Infrastructura necesara pentru funcționarea centrului de zi se va realiza, pentru atât pentru beneficiarii cu masura de protecție în cele 2 case de tip familial, cât si pentru copii fara masura de protecþie, aflaþi în situaþii de risc de separare de familie, din comunitate, carora în prezent, nu li se ofera servici de prevenire a instituționalizării.

22

  • „Complexul de Servicii Sociale, Mun. Câmpulung, Jud. Argeș"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8.1- Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale Apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: copii.

Obiective

Dezvoltarea unui număr de 2 case de tip familial, cu o capacitate de 12 locuiri/casă, pentru 24 de beneficiari de măsură de protecție în centrul de plasament din cadrul CSCD C-lung și a unui centru de zi, cu o capacitate de 50 de locuri, în municipiul Câmpulung, județul Argeș.

1. Construirea și dotarea a 2 case de tip familial în municipiul Câmpulung, cu o capacitate de 12 locuri/casa, pentru 24 de copii, beneficiari de măsură de protecție în centrul rezidențial din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung.

2. Centrul de zi va furniza servicii suport, atât pentru beneficiarii celor 2 case de tip familial, cât și pentru copii aflați în situații de risc de separare de familie, din comunitate.

Valoarea proiectului 

Valoarea Totală a proiectului - 7.412.668,28 lei, din care :

  • Valoare eligibilă 6.067.321,81 lei

  • Valoare neeligibila 1.345.346,47 lei

Perioada de implementare

22.07.2020-30.06.2025

Rezultate obținute

  1. 2 case de tip familial cu o capacitate totala de 24 de locuri (de 12 locuri/casa), construite si dotate în Municipiul Câmpulung. Infrastructura necesară pentru funcționarea serviciilor sociale de tipul casei de tip familial se va realiza în municipiul Câmpulung, Județul Argeș, pentru un numar de 24 de copii (12 copii/casa ) cu masura de protecție, transferați din centrul rezidențial din cadrul CSCD Câmpulung

  2. 1 centru de zi pentru copii, cu o capacitate de 50 de locuri, construit si dotat în municipiul Câmpulung Infrastructura necesara pentru funcționarea centrului de zi se va realiza, pentru atât pentru beneficiarii cu masura de protecție în cele 2 case de tip familial, cât și pentru copii fără măsură de protecție, aflați în situații de risc de separare de familie, din comunitate, cărora în prezent, nu li se oferă servici de prevenire a instituționalizării.

23

  • "Complexul de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi", Comuna Ciofrângeni, Satul Ciofrângeni, Judeţul Argeş

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale. Apelul de proiecte P.O.R.2017/8/8.1/8.3/B/1; Grup vulnerabil: persoane cu dizabilităţi.

Obiective

Dezvoltarea de servicii alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrare în comunitate în scopul creşterii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

1. Dezvoltarea unui număr de 4 locuinţe protejate în comuna Ciofrîngeni, pentru 32 de persoane adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni, în localitatea  Tigveni;

2. Prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu handicap, prin înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în comuna Ciofrîngeni.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului 6.299.851,54 lei, din care:

  • Valoarea eligibilă 4.824.332,81  lei,

  • Valoarea neeligibilă 1.475.518,73 lei 

Perioada de implementare

  • 08.04.2019 - 31.12.2025

Rezultate obținute

  • Construirea şi dotarea unui număr de 4 locuinţe protejate în comuna Ciofrângeni, sat Ciofrângeni, cu o capacitate de  32  locuri pentru  persoanele adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (8 beneficiari/locuinţă);

  • Reabilitarea/modernizarea/dotarea imobilului situat în comuna Ciofrângeni, sat Ciofrângeni, în vederea înfiinţării unui centru de zi, cu o capacitate de  40  locuri, pentru beneficiarii locuinţelor protejate, precum şi pentru persoane adulte cu dizabiliăţi din comunitate.

24

  • "Modernizarea și dotarea Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • "PNRR/2022/C13/MMSS/I2./Renovarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități"– Componenta C13 - Reforme sociale din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, "Creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate."

Obiective

1. Creșterea calității infrastructurii sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități din locuințele protejate cât și pentru alți potențiali beneficiari din comunitate, prin modernizarea și accesibilizarea clădirii Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești, din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești, în vederea îmbunătățirii caracteristicilor clădirii și acordării unor servicii sociale la standarde de calitate în domeniu;

2. Dotarea spațiilor Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești, din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești, în vederea realizării condițiilor optime de desfășurare a procesului de recuperare medico-psiho-socială, pentru 62 de persoane adulte cu dizabilități (42 de persoane din locuințele protejate și 20 de persoane cu dispoziție de admitere în centru).

Valoarea proiectului 

  • Valoarea totală a proiectului este de 1.299.529,55 lei.

Perioada de implementare

  • 24.04.2023 - 30.06.2025

Rezultate obținute

  • Prin proiect s-au realizat: modernizarea, accesibilizarea și dotarea cu echipamente moderne și performante a Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești, din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești și achiziția unui autoturism Dacia Jogger, în vederea realizării condițiilor optime pentru furnizarea de servicii sociale corespunzătoare nevoilor evaluate ale persoanelor adulte cu dizabilități, pentru dezvoltarea și consolidarea deprinderilor de viață.

25

  • "Modernizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • "PNRR/2022/C13/MMSS/I2./Renovarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități"– Componenta C13 - Reforme sociale din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, "Creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate."

Obiective

Obiectivul general al proiectului este modernizarea/accesibilizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni cu o capacitate de minim 8 locuri/zi, proiectul contribuind la atingerea obiectivului general al Programului: "Creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate."

1. Creșterea calității infrastructurii sociale pentru persoanele adulte cu handicap neuromotor, cu domiciliul în jud. Argeș, care au nevoie de recuperare, prin modernizarea și accesibilizarea clădirii Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni, din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești;

2. Dotarea spațiilor Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni, în vederea realizării condițiilor optime de desfășurare a procesului de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, pentru minim 8 persoane adulte cu dizabilități/zi;

Valoarea proiectului 

  • Valoarea totală a proiectului este de 1.312.017,81 lei

Perioada de implementare

  • 10.05.2023 - 31.03.2025

Rezultate obținute

  • Prin proiect s-au realizat: modernizarea, accesibilizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni, din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești și achiziția unui autoturism Dacia Jogger, în vederea realizării condițiilor optime pentru furnizarea de servicii sociale corespunzătoare nevoilor evaluate ale persoanelor adulte cu dizabilități, pentru dezvoltarea și consolidarea deprinderilor de viață.

26

  • „Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Drăgolești" 

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectului

  • Programului de Interes Național (PIN) - "Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate" - Sesiunea 8.

Obiective

  • Înființarea unui centru de zi cu o capacitate de 30 de locuri, destinat persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, prin reabilitarea/modernizarea și dotarea imobilului situat în Comuna Cotmeana, sat Drăgolești județul Argeș.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală a proiectului : 1.134.013,76 lei, din care:

  • Valoare nerambursabilă: 518.000,00 lei și

  • Valoare contribuţie D.G.A.S.P.C. Argeș: 616.013,76 lei,

Perioada de implementare

  • 18.10.2022-30.11.2025

Rezultate obținute

  • - Un centru de zi cu o capacitate de 30 de locuri, destinat persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, prin reabilitarea/modernizarea și dotarea imobilului situat în Comuna Cotmeana, sat Drăgolești județul Argeș.

27

  • "Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • Programului de Interes Național (PIN) - "Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate" - Sesiunea 8.

Obiective

  • Înființarea unui centru respiro în județul Argeș prin achiziționarea unui imobil (casă), care oferă servicii de îngrijire şi asistență, 24 de ore din 24, continuu sau fracționat, pe durată determinată și în anumite situaţii, persoanelor adulte cu dizabilități aflate în îngrijirea asistentului personal, asistenților personali profesionişti, tutorilor sau a altor membri ai familiei, care sunt în imposibilitate temporară de efectuare a îngrijirii lor.

Valoarea proiectului 

Valoarea totală: 1.020.800,00 lei, din care:

  • Valoare finanţare nerambursabilă: 828.000,00  lei

  • Valoare contribuţie D.G.A.S.P.C. Argeș: 192.800,00 lei,

Perioada de implementare

  • 18.10.2022-30.11.2025

Rezultate obținute

  • un centru respiro în județul Argeș care oferă servicii de îngrijire şi asistență, 24 de ore din 24, continuu pe durată determinată și în anumite situaţii, persoanelor adulte cu dizabilități aflate în îngrijirea asistentului personal, asistenților personali profesionişti, tutorilor sau a altor membri ai familiei, care sunt în imposibilitate temporară de efectuare a îngrijirii lor.

28

  • "Locuințe protejate – Siguranță și Îngrijire Argeș"

Program în cadrul căruia a fost finanțat Proiectul

  • Programului de Interes Național (PIN) - "Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate" - Sesiunea 8.

Obiective

1. Înființarea, prin achiziționare, a 4 Locuinţe Protejate în județul Argeș pentru 24 persoane cu dizabilități dezistituționalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni.

2. Selecţia, instruirea și formarea personalului care deservește serviciile sociale nou înfiinţate.

Valoarea proiectului 

  • Valoarea totală a proiectului 4.259.200,00 lei, din care:

  • - Valoare nerambursabilă: 3.312.000,00  lei

  • - Valoare contribuţie din bugetul Consiliul Județean Argeș: 947.200,00 lei

Perioada de implementare

  • 18.10.2022 - 30.11.2025

Rezultate obținute

1. Înființarea a 4 Locuinţe Protejate în județul Argeș pentru 24 persoane cu dizabilități dezistituționalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni.

2. Selecţia, instruirea și formarea personalului care deservește serviciile sociale nou înfiinţate.