Reteaua hidrografica

Teritorul comunei Recea face parte din bazinul hidrografic al râului Vedea, subbazinul Teleormanului.

Râul Teleorman constituie artera hidrografică principală care străbate perimetrul la limita sa sud – vestică. Acesta îşi are izvoarele în cuprinsul Platformei Cotmeana, pe teritoriul comunelor Băbana şi Moşoaia. După ce străbate zona de platformă intră în câmpie la Podul Broşteni, pe care o parcurge până la vărsarea sa în râul Vedea.

Prezintă regim de scurgere permanent, începând din aval de oraşul Costeşti, cu alimentare pluvionivală şi cu alimentare subterană moderată, fiind singurul râu din sistemul hidrografic Vedea, care nu seacă nici în anii cei mai secetoşi. Un rol important în menţinerea cursului îl are în perioadele secetoase alimentarea subterană atât prin drenarea freaticului, cât şi ca urmare a aportului din acviferele de adâncime, cantităţi însemnate de apă din forajele arteziene în sectorul Cornăţel – Recea – Izvoru – Popeşt, ajungând în albia râului.

Regimul scurgerii râului este puternic influenţat de cel al precipitaţiilor. Apele mari se produc primăvara, începând cu sfârşitul lunii februarie şi în martie.Acestea durează 2 – 5 săptămâni, în funcţie de rezervele de zăpadă din bazinul său hidrografic, de intensitatea topirii şi de caracteristicile ploilor care însoţesc topirea. Viiturile cele mai accentuate şi cu frecvenţa cea mai ridicată au loc primăvara, iar cele cu frecvenţa cea mai mică apar toamna şi iarna.

Formarea celor mai mari debite este legată aproape exclusiv de viiturile din ploi cu caracter de aversă şi care acoperă toată suprafaţa bazinului de recepţie. 

Scurgerea minimă se produce la sfârşitul verii şi toamna în lunile august, septembrie, octombrie, perioadă în care se înregistrează cantităţi reduse de precipitaţii, iar evapotranspiraţia se menţine încă la valori ridicate. Debite mici se semnalează şi iarna, când precipitaţiile cad în cea mai mare parte sub formă de zăpadă şi când, ca urmare a temperaturilor foarte coborâte, cantităţi însemnate din apa râului sunt imobilizate în gheaţă.

Râul Teleorman nu produce inundaţii asupra terenurilor agricole din luncă, malurile înalte de 2,5 – 3,5 m şi lăţimea albiei de 40 – 50 m nepermiţând ieşirea apelor din matcă.

Văile secundare care drenează teritoriul comunei sunt: Valea de Câmp, Valea Săracu, Valea Mateeştilor, Valea Satului, Valea Negraşu şi Valea Vlădaia. Toate îşi au obârşia în cuprinsul Câmpiei Găvanu – Burdea, prezentând un regim de curgere torenţial pronunţat, influenţat de repartiţia precipitaţiilor în timpul anului. Doar Valea Săracului îşi menţine cursul tot timpul anului, chiar în anii cei mai secetoşi, contribuţie însemnată având lacul de acumulare de la Cornăţelu, care reglează în bună măsură scurgerea apelor pe acest pârâu. 

Tipul de alimentare specific acestor văi este cel din ploi şi zăpezi cu alimentare subterană slabă şi foarte slabă, caracteristic tuturor pâraielor autohtone din cuprinsul Câmpiei Române. Regimul scurgerii este puternic influenţat de acela al precipitaţiilor, înregistrându-se viituri puternice în sezonul primăvară – vară, când cad cantităţi însemnate de ploi, care determină formarea debitelor maxime anuale.