Stema

Descrierea stemei

Stema comunei Răteşti se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În partea superioară, în cartierul 1, în câmp albastru, se află 7 spice de grâu de aur, legate cu o panglică de acelaşi metal.

În partea superioară, în cartierul 2, în câmp roşu, se află o balanţă de aur, cu talgerele în echilibru.

În partea inferioară, în cartierul 3, în câmp roşu, se află două benzi ondulate, de argint.

În partea inferioară, în cartierul 4, în câmp albastru, se află o cruce treflată de aur.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Spicele de grâu reprezintă ocupaţia de bază a locuitorilor, agricultura, şi numărul satelor ce alcătuiesc comuna.

Balanţa face aluzie la familia Brătianu, care a deţinut terenuri în zonă.

Cele două benzi ondulate semnifică râurile Argeş şi Neajlov, care străbat localitatea.

Crucea simbolizează mănăstirea Robaia şi monumentul de piatră de la Mavrodolu, ce datează din anul 1580.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.