Date demografice si statistice
Structura populaţiei
La recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2011 populaţia stabilă era de 2292 locuitori, în 1176 de gospodării.
Populaţia activă este de aproximativ 45%. Sporul natural este negativ.
Populaţia este în mare parte îmbătrânită, tinerii preferând să se stabilească la oraş sau să plece în străinătate. În cadrul locuitorilor este prezentă o comunitate de romi care numără aproximativ 500 de persoane.
Reţea şcolară
În localitate îşi desfăşoară activitatea Şcoala Gimnazială Elena Davila Perticari cu clase de la I la VIII-a, inclusiv grădiniţă. În zona Izvoru de jos mai există o grădiniţă.
Monumente istorice
În comuna Izvoru sunt recunoscute drept monument istoric ansamblul conacului Perticari, care constă în castelul boieresc şi parcul din jurul acestuia precum şi biserica Parohiei Izvoru de Sus în care au loc slujbe în prezent.
Activitate economică
Agenţii economici din localitate îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii (asociaţii agricole), comerţului (magazine, staţie carburanţi, brutărie) şi resurse naturale (parc petrol). În localitate numărul de locuri de muncă este redus, salariaţii lucrând în mare parte în oraşele apropiate: Costeşti, Piteşti sau chiar Mioveni.