Editia 2015

Festival 2015: 

Tradiţii străvechi şi festin gestronomic la Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ 2015

Valea Vâlsanului a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru al patrulea an consecutiv, cu prilejul Ediţiei 2015 a Festivalului Caşcavalului de Brăduleţ. Eveniment itinerant ce are ca scop promovarea valorilor istorice, religioase, culturale şi tradiţionale ale comunei Brăduleţ, dar mai ales a deliciosului produs gastronomic al cărui nume îl poartă, Festivalul Caşcavalului a făcut obiectul unui amplu proiect cu finanţare europeană şi se află în primul an de sustenabilitate, fiind organizat de Primăria şi Consiliul Local, sub atenta coordonare a edilului Evlampie Alecu. Timp de trei zile, localnicii şi oaspeţii comunei Brăduleţ s-au bucurat de un adevărat regal folcloric şi de un festin gastronomic, în centrul atenţiei aflându-se, ca în fiecare an, „vedeta" festivalului: caşcavalul de Brăduleţ. 

Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ a debutat vineri în inima comunei, în satul cu acelaşi nume. La Brăduleţ, artiştii locali, dar şi ansambluri folclorice din judeţ invitate la festival au întreţinut atmosfera de sărbătoare. Turiştii sosiţi şi anul acesta în număr mare pe Valea Vâlsanului au avut ocazia să descopere gustul inconfundabil al caşcavalului de Brăduleţ, expus la loc de cinste în standurile producătorilor locali, care prepară acest produs unic după o reţetă moştenită din generaţie în generaţie. În prima zi a festivalului, gazdele au primit vizita reprezentanţilor administraţiei judeţene, în frunte cu vicepreşedintele CJ Argeş, Dorin Mărăşoiu. Acesta i-a premiat împreună cu primarul Evlampie Alecu pe producătorii locali de caşcaval, precum şi pe meşteşugarii satului, păstrători ai tradiţiilor seculare. 
A doua zi, sărbătoarea s-a mutat în Galeş, leagăn de tradiţie, sat de oameni gospodari şi cu un puternic simţ artistic. Regalul folcloric a continuat cu alte momente de spectacol autentic, în care artiştii argeşeni au dat măsura talentului lor. În tot acest timp, ca şi la în prima zi a festivalului, vizitatorii au putut admira standurile în care artiştii populari au reînviat atmosfera satului de altădată, cu meşteşugurile tradiţionale ale ţesutului, picturii de icoane şi sculptură în lemn. Ţiteraşii instruiţi de neobositul meşter popular Constantin Vasile au fost din nou în centrul atenţiei. La Galeş, primarul Evlampie Alecu a ţinut să premieze în numele administraţiei locale cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, în semn de apreciere şi respect pentru exemplul de statornicie şi dragoste pe care aceştia îl oferă tinerei generaţii.
Maratonul de spectacole s-a încheiat duminică la Brădet, cu o nouă repriză de muzică populară, festin gastronomic şi tradiţii autentice. Pe parcursul celor trei zile pe scenele din satele comunei Brăduleţ au urcat orchestra „Doina Argeşului" şi Ansamblul „Dorul", Grupul Vocal Bărbătesc „Doruri Muscelene", ansamblurile folclorice „Floare de Colţ" din Corbeni, ţiteraşii din Galeş, „Ciuleandra", de la Topoloveni, „Hora" din Albeşti, „Ciobănaşul"  din Corbi, „Argeşelul" din Boteni, „Mărţişorul de la Olt", Muntişor" din „Arefu", „Mândruliţa" din Valea Iaşului, „Chindia" de la Călineşti, „Mioriţa" din Jugur, ansambluri din comunele Vaideeni şi Polovragi, precum şi soliştii Aurelian şi Anamaria Preda, Nicuşor Iordan, Graţian Badescu, Simona Dinescu, Ileana Lăceanu şi Silvana Rîciu. 

(Informatii preluate de pe portalul de turism:http://www.festivalulcascavaluluidebradulet.ro/)