Călușul – patrimoniu cultural imaterial UNESCO
Folclorul coregrafic de pe meleagurile Argeșului și Muscelului și-a cucerit o îndreptățită faimă, fiind extrem de viu și diversificat de la o localitate la alta, repertoriul unor sate numărând zeci de jocuri.
Călușul formează o notă aparte, fiind considerat unul dintre cele mai rapide și spectaculoase dansuri din lume. Mișcările călușărești sunt adevărate bijuterii coregrafice pe care nu le mai întâlnim la alte dansuri populare, iar dificultatea acestui joc vine din faptul că totul este executat cu rapiditate, precizie și multă forță.
În Argeș, jocul a fost păstrat și dus mai departe, din generație în generație, de echipele de călușari din județ, precum cele de la Stolnici, Bârla, Hârsești. De-a lungul timpului, pe marile scene, la festivaluri din țară și din străinătate, călușarii din Argeș au impresionat, demonstrând virtuozitate și o tehnică excepțională în reprezentațiile lor. Tocmai de aceea, călușul a rămas în timp o mândrie și o perlă a folclorului național.
Vechimea imemorială, originalitatea și spectaculozitatea acestui dans au făcut ca, în anul 2005, ritualul Căluşului să fie proclamat de către UNESCO "Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii".
În anul 2020, legendarul vătaf de la Stolnici, Petre Masală, cel mai vârstnic călușar din Argeș, a fost declarat TEZAUR UMAN VIU de Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii. Petre Masală a învățat călușul de la cetele care străbăteau satele de Rusalii. Este vătaf din 1955 și, cât trăiește, vrea să ducă tradiția mai departe.
Călușul pornește cu alai în fiecare primăvară pe ulițele satelor, fiind o importantă manifestare folclorică din cadrul obiceiurilor de Rusalii. Este primit cu bucurie de localnici, fiind considerat un dat, o moștenire, un vechi rit agrar de fertilitate.
Tradiția populară spune că jocurile călușarilor alungau Ielele, împiedicându-le să se aproprie de oameni, iar pentru a-i feri de boli, călușarii împărțeau sătenilor usturoi și pelin. Aceștia apărau comunitatea prin folosirea unor „arme" cu puteri magice, cum ar fi bâte sau chiar zgomotul pintenilor și zurgălăilor de la opinci.
Tradiţii şi obiceiuri speciale de Crăciun şi Anul Nou în județul Argeș
"Veșnicia s-a născut la sat'' a spus Lucian Blaga. Aceasta afirmație este dovedită de tenacitatea cu care locuitorii din satele argeșene și-au păstrat peste veacuri tradiția strămoșească moștenită de la părinții și bunicii lor.
Colindul
Obiceiurile de iarnă se respectă în tot județul Argeș cu sfințenie. Cetele de colindători cutreieră ulițele satelor și gospodăriile țărănești, făcând tradiționalele urări.
Colindătorii se adună în cete bine rânduite. Fiecare grup își alege un conducător numit de obicei vătaf sau jude. Odată intrați în curtea casei, conducătorii își deapănă repertoriul înaintea membrilor casei adunaţi în prag. Farmecul melodiilor și textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generații îi revine sacrul rol de a duce mai departe acest inegalabil tezaur popular. Aceasta se realizează și în cadrul școlii, prin serbări și diferite activități prin care se pun în valoare diferite aspecte ale artei populare.
Pluguşorul
Urare tradițională la români în preajma Anului Nou, Plugușorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit treptat de unul mai mic, mai ușor de purtat sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul plugușorului și-a pierdut astăzi caracterul de incantație magică.
Tradiții și obiceiuri de Paște
Paștele sau Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, toată dogma religioasă se fundamentează pe miracolul învierii Mântuitorului. Cuvântul ,,Paște" își are originea în grecescul ,,pascha" și ebraicul ,,pesah" care înseamnă ,,trecere" și se referă la ieșirea poporului evreu din Egipt. Paștele reprezintă sărbătoarea cu cea mai mare implicare spirituală, această zi fiind asociată cu totala revenire a naturii la viață. În secolul al XIX-lea, Învierea Domnului, era celebrată în manieră proprie de fiecare comunitate rurală, în funcție de ocupațiile pe care aceștia le aveau (păstori, agricultori, viticultori, pomicultori, vânători etc.).Obiceiul era ca la miezul nopții, de Înviere, la primul cântat al cocoșului, oameni însărcinați special, anunțau, prin diferite zgomote, pe credincioși, că Părăsemile (săptămânile de post) s-au încheiat și trebuie să vină la slujba de Înviere. Atunci, toată suflarea satului, cu excepția celor foarte bătrâni, bolnavi sau copiii mici, se îndrepta către biserică. Tradiția cerea ca fiecare să se îmbrace cu cele mai bune haine și să se spele pe față cu apă proaspătă în care se afla un ou roșu sau un ban de argint. Mai exista obiceiul ca odată ridicați din pat, pentru a merge la slujba religioasă, toți membri familiei trebuiau să calce pe un preș sau covor și nu direct pe podea, în caz contrar ar fi suferit de usturime la tălpi tot anul. Odată terminată slujba, gospodarul venea cu lumânarea aprinsă, până acasă, pe care o stingea de grindă, afumând-o în formă de cruce. Primul lucru atins trebuia să fie ceva de metal, așa cum era clanța ușii sau un cuțit. Lumânarea era, apoi, păstrată cu mare grijă pentru a fi aprinsă în caz de calamități naturale: grindină, secetă, furtuni etc. De asemenea, preventiv, vitele se afumau cu lumina de la Înviere pentru a le feri de boli și farmece de mană. În unele cazuri lumina sfântă era folosită de fete și femei pentru incantații de dragoste, iar la răsăritul soarelui atât băieții cât și fetele trebuiau să se uite în fântână pentru a fi curați și limpezi la chip și suflet precum apa neîncepută. Nu era bine să dormi în ziua de Paști pentru a nu fi somnoros tot anul și, de asemenea, starea de trezie îl ferea pe gospodar de ploile care puteau să cadă în timpul coasei. În duminica Paștilor era bine să se mănânce, prima dată, carne de pasăre sau pește, ca să fii ușor la muncă. În această zi se vindeau și se cumpărau (fictiv) copii; familia cu prunci bolnavi îi dădeau pe ai lor celor cu mulți copii sănătoși sau dacă nu aveau cumpărau de la aceștia ca să aibă și ei același noroc. Tradiția spunea că în noaptea de Paști se deschid cerurile care rămân așa până la Ispas (Înălțarea Domnului).
Bibliografie: Ion Bria, Dicționarul de Teologie Ortodoxă, București, 1994; S.F. Marian, Sărbătorile la Români, vol III, București, 2002; Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, București, 1915; Gabriela Rusu-Păsărin, Calendarul popular românesc, Craiova, 2006.
Text: Dr. Ion Tița-Nicolescu, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
Succes răsunător al Argeşului pe scena Festivalului de Folclor de la Treviso, Italia
Călușul și dansurile aprige din sudul Argeșului s-au dovedit a fi punctul forte al festivalului, iar virtuozitatea instrumentiștilor a surprins pe toată lumea având în vedere vârsta lor.
Sile Folk Festival, organizat sub patronaj CIOFF, se află la a XIII-a ediție și se desfășoară anual în orașul Treviso și în localitățile din regiunea Veneto, în perioada 21-28 iulie.