Expoziții și activități online, la Biblioteca Județeană Argeș
Având în vedere restricțiile în vigoare adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș desfășoară, în această perioadă, activități adaptate condițiilor actuale.
Astfel, în perioada 12 – 16 aprilie 2021, Biblioteca Județeană Argeș organizează două expoziții, ce pot fi vizitate în timpul programului de funcționare al instituției, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva contaminării cu SARS-COV-2 și sub îndrumarea personalului instituției:
-
Expoziția de pictură și grafică "O PERSPECTIVĂ ASUPRA ÎNGERILOR", realizată de LAVINIA ELENA VIERU, profesoară la Liceul de Artă "Dinu Lipatti". Expoziția va sta pe simeze până la sfârșitul lunii. (Holul BJA)
-
"CUTUME ȘI RÂNDUIELI DE DEMULT" - Selecție de fotografii reprezentând primele Monitoare (Buletine) Oficiale, aflate în colecțiile Bibliotecii Județene Argeș. (Holul BJA - Etajul al II-lea)
De asemenea, marți, 13 aprilie, la ora 16.30, în Sala Tinerilor, va avea loc activitatea online "CINE SUNT EU, ACUM?" - activitate educativă, de dezvoltare personală, destinată copiilor cu vârstele cuprinse între 9 – 11 ani.