Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului" din satul Budeasa Mare, comuna Budeasa

 

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului" (monument istoric) este situată în satul Budeasa Mare, comuna Budeasa, și este despărțită de conacul Budiștenilor printr-un zid de piatră.

Biserica a fost zidită în anul 1796 de către frații Budișteni: marele armaș Șerban și postelnicul Nicolae, pe locul unei mai vechi biserici din lemn. Istoricul bisericii este redat de cele două pisanii, cea de la intrare din piatră și cea interioară pictată deasupra ușii pronaosului. Pisania din piatră este făcută în anul 1824 de fiii lui Radu Budișteanu.  

În pronaosul bisericii sunt înmormântați ctitorii, boierii Budișteanu.

În cimitirul bisericii sunt cruci vechi de piatră, din secolul al XVII-lea.

Satul Budeasa Mare, constituit pe moșia boierilor Budișteanu, a fost atestat documentar în anul 1526. Curtea boierilor Budișteanu a fost edificată în secolul al XVI-lea. În prezent, ansamblul este alcătuit din Conacul Budișteanu, parcul cu anexele conacului și ruinele vechiului conac.

Istoria acestui monument este redată de pisania aflată în holul conacului:

,,Clădită de Căpitanu  Pană ot Budeasa,

În timpul domnii lui Mihai Vodă.

Restaurată de vel armașu Șerban Budișteanu,

în timpul domnii lui Vodă Mavrocordat.(1768)

Reparată de generalu Alexandru Budișteanu,

în timpul domnii regelui Carol I(1870)

Restaurată de Dumitru A. Budișteanu,(1922 ;I 1927)

în timpul regelui Ferdinand I."  

Conacul Budișteanu a avut mai multe etape de construire. Prima etapă, ipotetică, de construcție a conacului – reședința boierilor Budișteanu – este atribuită, prin tradiție, căpitanului lui Mihai Viteazul, Pană ot Budeasa, 1598. A doua etapă, certă, datează din perioada 1762-1764, când marele armaș Șerban Budișteanu a refăcut vechea reședință. Acesta este nucleul istoric al casei, reședința fortificată, care poate fi asimilată funcțiunii de culă. În anul 1870, generalul Alexandru Budișteanu a reparat-o și i-a adus modificări. În perioada 1922-1927, Dimitrie Budișteanu a extins conacul cu un corp important de clădire.

O altă inscripție consemnează chiar prezența regelui Carol al XII-lea al Suediei în conacul de la Budeasa: ,,Carol al XII-lea, regele Suediei, fugărit de vrăjmași s-a ascuns și odihnit aici".

Generalul Alexandru Budișteanu a fost aghiotant al regelui Carol I, prefect de Argeș și senator în două legislaturi.

În fața bisericii se află Monumentul Eroilor din comuna Budeasa, căzuți în Primul Război Mondial.

Adresa: Str. Bisericii 58, sat Budeasa Mare, comuna Budeasa

Distanța Pitești – Budeasa este de aproximativ 13 km. Aici se poate ajunge de pe DN 73, Pitești – Câmpulung, sau din drumul 7C, Pitești – Curtea de Argeș.