Tradiții și obiceiuri de Paște

 

Paștele sau Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, toată dogma religioasă se fundamentează pe miracolul învierii Mântuitorului. Cuvântul ,,Paște" își are originea în grecescul ,,pascha" și ebraicul ,,pesah" care înseamnă ,,trecere" și se referă la ieșirea poporului evreu din Egipt. Paștele reprezintă sărbătoarea cu cea mai mare implicare spirituală, această zi fiind asociată cu totala revenire a naturii la viață.

În secolul al XIX-lea, Învierea Domnului, era celebrată în manieră proprie de fiecare comunitate rurală, în funcție de ocupațiile pe care aceștia le aveau (păstori, agricultori, viticultori, pomicultori, vânători etc.).Obiceiul era ca la miezul nopții, de Înviere, la primul cântat al cocoșului, oameni însărcinați special, anunțau, prin diferite zgomote, pe credincioși, că Părăsemile (săptămânile de post) s-au încheiat și trebuie să vină la slujba de Înviere. Atunci, toată suflarea satului, cu excepția celor foarte bătrâni, bolnavi sau copiii mici, se îndrepta către biserică. Tradiția cerea ca fiecare să se îmbrace cu cele mai bune haine și să se spele pe față cu apă proaspătă în care se afla un ou roșu sau un ban de argint.

Mai exista obiceiul ca odată ridicați din pat, pentru a merge la slujba religioasă, toți membri familiei trebuiau să calce pe un preș sau covor și nu direct pe podea, în caz contrar ar fi suferit de usturime la tălpi tot anul. Odată terminată slujba, gospodarul venea cu lumânarea aprinsă, până acasă, pe care o stingea de grindă, afumând-o în formă de cruce. Primul lucru atins trebuia să fie ceva de metal, așa cum era clanța ușii sau un cuțit. Lumânarea era, apoi, păstrată cu mare grijă pentru a fi aprinsă în caz de calamități naturale: grindină, secetă, furtuni etc. De asemenea, preventiv, vitele se afumau cu lumina de la Înviere pentru a le feri de boli și farmece de mană.

În unele cazuri lumina sfântă era folosită de fete și femei pentru incantații de dragoste, iar la răsăritul soarelui atât băieții cât și fetele trebuiau să se uite în fântână pentru a fi curați și limpezi la chip și suflet precum apa neîncepută. Nu era bine să dormi în ziua de Paști pentru a nu fi somnoros tot anul și, de asemenea, starea de trezie îl ferea pe gospodar de ploile care puteau să cadă în timpul coasei. În duminica Paștilor era bine să se mănânce, prima dată, carne de pasăre sau pește, ca să fii ușor la muncă. În această zi se vindeau și se cumpărau (fictiv) copii; familia cu prunci bolnavi îi dădeau pe ai lor celor cu mulți copii sănătoși sau dacă nu aveau cumpărau de la aceștia ca să aibă și ei același noroc. Tradiția spunea că în noaptea de Paști se deschid cerurile care rămân așa până la Ispas (Înălțarea Domnului).  

Bibliografie: Ion Bria, Dicționarul de Teologie Ortodoxă, București, 1994; S.F. Marian, Sărbătorile la Români, vol III, București, 2002; Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, București, 1915; Gabriela Rusu-Păsărin, Calendarul popular românesc, Craiova, 2006. 

Text: Dr. Ion Tița-Nicolescu, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești