Date demografice si statistice
Infrastructură, servicii și utilități
La nivelul Comunei Stolnici potrivit valorilor înregistrate la Recensământul Populației şi Locuințelor din 18 martie 2002 - Institutul Național de Statistică, Direcția Județeană de Statistică Argeş existau 1754 gospodării, repartizate pe sate astfel: Stolnici -542, Vlăşcuța - 125, Izbăşeşti - 165, Cochineşti - 381, Cotmeana - 328 şi Fâlfani - 213.
În prezent, comuna Stolnici nu dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă. Pentru satisfacerea nevoilor de apă potabilă, locuitorii comunei şi-au amenajat fântâni şi puțuri săpate la mica adâncime (între 5 şi 20 m), stradale sau în cadrul gospodăriilor, care captează apa din straturile freatice. Din cauza secetei prelungite din ultimii 10 - 12 ani, nivelul freatic a coborât foarte mult, ducând la secarea puțurilor şi la îngreunarea alimentării cu apă a gospodăriilor. În satul Stolnici exista un puț forat echipat cu stație de pompare cu hidrofor şi asigură apă potabilă pentru AMA şi blocurile de 4 si 8 apartamente.
Comuna Stolnici nu dispune de un sistem centralizat de canalizare menajeră.
Comuna Stolnici cu cele şase sate componente este o comună integral electrificată, Sistemul Energetic Național (SEN) asigurând alimentarea cu energie electrică atât a locuințelor particulare şi a dotărilor social - culturale, precum şi iluminatul public aferent comunei. Datorită densificării comunei prin construirea de gospodarii noi, de dotări sociale noi, instalații de alimentare cu apă, introducerea de telefonie mobilă şi emisiune RTV prin cablu s-a impus dezvoltarea şi extinderea rețelelor electrice existente.
Locuințele, dotările social - culturale şi unitățile economice din satele comunei Stolnici nu beneficiază în prezent de un sistem de distribuție a gazelor naturale care să asigure posibilitatea alimentării cu gaze a acestora.