Stadiul actual de dezvoltare al comunei Poienarii de Arges

1. Încadrare în teritoriul administrativ al comunei şi teritoriul judeţean

Din schemele anexate la prezentul „Memoriu General" extrase „din Planul de Amenajare al Teritoriului Naţional" (PATN) se pot desprinde următoarele aspecte:

a. Referitor la căile majore rutiere, pe teritoriul judeţului Argeş, este prevăzut, în perspectivă, traseul autostrăzii Bucureşti – Sibiu.

b. În privinţa reţelei feroviare, comuna nu are acces la reţeaua feroviară;

c. La nivelul judeţului Argeş comuna Poenarii de Argeş prezintă legături rutiere prin DJ 678 A şi DC 202, care-i asigură legătura cu reşedinţa de judeţ şi comunele învecinate.

d. Zonarea agroeconomică în raport cu pretabilitatea folosinţelor fondului funciar includ comuna Poenarii de Argeş în zona cu funcţiuni dominant agricole.

e. Sub aspectul fondului de locuinţe, acesta este modest ca factură dar cu un indice de locuibilitate (suprafaţa locuibilă raportată la numărul de locuitori) apropiat de media pe ţară (11 mp/locuitor).

f.  Comuna Poenarii de Argeş nu are activităţi majore în domeniul micii industrii.

g. Gruparea unităţilor administrativ teritoriale după numărul de locuitori plasează comuna în categoria unităţilor de talie mijlocie. Comuna Poenarii de Argeş are în componenţă patru sate, inclusiv reşedinţa de comună.

h. În ultimii ani populaţia comunei a înregistrat o scădere de 0,9%.

i.  Densitatea populaţiei: numărul de locuitori/suprafaţa teritoriului administrativ al comunei: 1381 locuitori (1998)/2125 ha = 0,65 locuitori/ha sau 65 locuitori/km, media pe ţară fiind de 95,7 locuitori/km.

j.  Sporul migratoriu (studiul schimbărilor de locuinţă la nivelul anului 1995) este de – 10,2.

k. Făcând comparaţie cu mediile pe judeţ se observă că în comuna Poenarii de Argeş populaţia activă are o pondere mult mai redusă (38,2%) şi există un procent ridicat de populaţie inactivă (61,8%). Acest lucru se răsfrânge negativ asupra economiei localităţii şi a activităţilor desfăşurate.

De asemenei există şi o populaţie activă, dar neocupată (6,7%) din motive lesne de înţeles (lipsa locurilor de muncă).

l.  Echiparea hidro - edilitară. În prezent în comuna Poenarii de Argeş nu există un sistem centralizat de alimentare cu apă, populaţia alimentându-se din fântâni, care, în multe cazuri, seacă pe timp de secetă.

m. Elemente potenţiale de dezvoltare:

·        Valorificarea terenurilor agricole;

·        Exploatarea fondului forestier;

·        Prelucrarea fructelor (sucuri, compoturi, conserve), a viţei de vie şi a băuturilor alcoolice;

·        Dezvoltarea altor activităţi (comerţ, ocrotirea sănătăţii, învăţământ, turism, servicii diverse)

n.  Zonificarea funcţional-spaţială sub aspectul politicilor publice de amenajare – dezvoltare, încadrează comuna Poenarii de Argeş pe profil dominant agricol.

o.  Din punct de vedere al încadrării în reţeaua de localităţi a judeţului – comuna Poenarii de Argeş se situează în categoria localităţilor ce necesită intervenţii prioritare în mărirea gradului de urbanizare şi echipare.

Potential economic

Resursa naturală de bază care constituie suportul economic al comunei o constituie fondul funciar agricol. Acesta ocupă o suprafaţă de 1852 ha.
Suprafaţa totală a teritoriului administrativ este de 2125 ha. Structura pe categorii de folosinţă:

- arabil – 492 ha,

- livezi – 91 ha,

- păşuni – 518 ha,

- fâneţe – 166 ha,

- păduri – 585 ha.

Terenul agricol reprezintă 59,62% din suprafaţa totală. Păşunile şi fâneţele 32,19%. Livezile şi arabil 27,43%. Pădurile 27,53%.
Peste 90% din suprafaţa agricolă se află în proprietatea privată a gospodăriilor ţărăneşti. Pretabilitatea la arabil a resursei de sol situează cea mai mare parte din teritoriul comunei în categoria terenurilor cu limitări reduse în cazul utilizării la arabil.
Lipsa resurselor financiare pentru întreţinerea lucrărilor de combaterea eroziunii solului a determinat instalarea unor procese de degradare a acestora.
Teritoriul agricol se caracterizează printr-o pretabilitate ridicată pentru culturile de cereale, pentru boabe - în special porumb. Suprafeţe mai reduse sunt cultivate cu legume.
Pondere mare în terenul agricol o obţin suprafeţele de livezi, păşuni, fâneţe.
Suprafaţa pădurilor ocupă un procent important.
Profilul economic al comunei este dominant agricol, cea mai mare parte a populaţiei ocupate având locul de muncă în exploatările agricole particulare caracterizate printr-o putere economică redusă, suprafaţa medie de teren agricol pe gospodărie este de 1,61 ha.
Producţia vegetală şia animală constituie ramurile cu o dezvoltare importantă în cadrul economiei teritoriului comunei. În cadrul producţiei vegetale sunt reprezentative suprafeţele cultivate cu cereale, în special porumbul.
Producţia animală realizată se situează la nivele relativ medii, problema principală constituind-o disfuncţionalităţile legate de valorificarea principalelor produse.
În concluzie, atât potenţialul economic cât şi structurile economice pentru valorificarea acestuia sunt monofuncţionale, predominant agricole.