Prezentare generala
Stema Toponomia localitatilor componente Vestigii arheologice Organizarea administrativa Boieri, manastiri, proprietari in Leordeni Leordeniul si marile evenimente ale istoriei Monumente comemorative Institutii administrative - Primaria din Leordeni Institutii administrative - Primaria din Budisteni Primaria din Ciulnita Primaria din Glambocata Institutii scolare - Scoala din Leordeni Scoala de fete din Leordeni Gradinita din Leordeni Scoala din Baloteasca Scoala din Baila (Pietroasa) Scoala din Bantau Scoala din Budisteni Gimnaziul Unic din Budisteni Scoala de Gospodarie Rurala Gradul I din Budisteni Scoala din Ciulnita Scoala din Cotu-Malului Scoala din Glambocata Scoala din Glodu Scoala din Moara - Mocanului (Prundu) Scoala din Schitu - Scoicesti Institutii ecleziastice Biserica din Leordeni-Cretulescu Biserica din Leordeni - Golescu Biserica din Baloteasca Biserica din Budisteni Biserica din Ciolcesti Biserica din Ciulnita (Cioca) Biserica din Ciulnita Biserica din Cotu-Malului Biserica de lemn din Glambocata-Deal Biserica de zid din Glambocata-Deal Institutii bancare si cooperatiste Institutii culturale Caminul Cultural Marele Voievod Mihai de la Alba-Iulia din Budisteni Caminul Cultural Mihail Eustatiade din Ciulnita Caminul Cultural Desteptarea din Glambocata Alte institutii Ocolul Silvic din Leordeni Cazarma de Dorobanti din Leordeni Intreprinderi economice Gospodaria Agricola Colectiva (C.A.P.) Intreprinderi petrolifere Obiceiuri, credinte, descantece Viata sportiva Fii ai comunei Leordeni Alimentatia, locuinta si portul Date geografice Date istorice Date deomografice si statistice Harta interactiva a comunei Leordeni
  1. Consiliul Județean Argeș
  2. Primăria Leordeni
  3. COMUNA LEORDENI
  4. Prezentare generala
  5. Scoala din Schitu - Scoicesti

Scoala din Schitu - Scoicesti

Satul nu avea şcoală şi nici local unde să funcţioneze. De aceea, în anul 1923, organizează o adunare cu scopul de a se lua o hotărâre în acest sens. „Locuitorii din satul Schitu Scoiceşti, întrunindu-se în zilele de 9 şi 10 aprilie curent în localul şcoalei Glâmbocelu, au hotărât înfiinţarea şi construirea unei şcoli cu un post în satul nostru". Motivează această decizie că satul are peste 100 de familii, cu circa 80 de copii de şcoală şi se află la depărtare de 3 km, atât de Budişteni, cât şi de Glâmbocel. Tot acum s-a constituit şi un comitet de construcţie, alegându-l ca preşedinte pe C. C. Simescu. Apoi comitetul a cerut aprobarea să strângă fonduri de la săteni şi prefectul a aprobat, fiind hotărât să construiască în acest an localul. Pentru strângerea fondurilor, în afară de lansarea listelor de subscripţie, s-a hotărât „mărirea cotelor de la 0,5 lei la dal de vin şi 1 leu la dal de ţuică, la 2 lei pe dal la ambele băuturi". A fost întocmit şi planul clădirii care avea două săli de clasă, cu dimensiunile de 10,50 x 6,50 m, coridor de 6,50 x 3 m, cancelarie de 3 x 3 m, salon de 4,25 x 4,25 m, antreu de 4,25 x 2, 25 m; apoi o cameră de 4 x 4,25 m, alta de 4 x 5, bucătăria de 4 x 5 m. După aceea se dau detalii cu privire la mărimea uşilor şi ferestrelor; grosimea zidului: 0,45 m, uşa coridorului: 3,60 x 1,70 m, uşa antreului: 1,20 x 2,80 m, restul uşilor, de 1 x 2,20 m, ferestrele mari, 1,80 x 2,50 m, ferestrele mici, 1 x 2 m. 


La 3 noiembrie 1923, comitetul de construcţie a primit şi devizul lucrării. Prefectura, la solicitarea locuitorilor, a aprobat ca 40 de zile de prestaţie cu căruţa şi 60 cu braţele să se facă la lucrările de construire a localului de şcoală. În primăvara următoare au început lucrările, iar în iunie 1924, Casa Şcoalelor a acordat un ajutor de 10.000 lei. 
Desigur, lucrurile nu au mers aşa de repede cum au crezut locuitorii satului la început. La 25 octombrie 1924 erau adunate următoarele materiale pe terenul şcolii, care avea suprafaţa de 1.300 m2: 43.000 de bucăţi cărămidă, 74de piese stejar şi 72 de piese de plop . 
Mai era nevoie de mulţi bani, de aceea, Comitetul şcolar comunal Budişteni, la 17 iunie 1926, a decis să facă un împrumut de 50.000 de lei pentru a începe zidirea, însă Casa Şcoalelor i-a aprobat numai 20.000 de lei. Comitetul şcolar comunal a adunat greu fondurile, mai ales că avea în construcţie şi şcoala din Băila. După inspecţia din 5 februarie 1928, revizorul şcolar consemnează în procesul-verbal: localul este început în 1925, are două săli de clasă, cancelarie şi locuinţa dirigintelui; se construieşte din cărămidă şi este gata de roşu, până la acoperiş; face precizarea că de doi ani nu s-a mai lucrat din lipsă de fonduri şi este în pericol de surpare, nefiind acoperită . 
În acest timp şcoala funcţiona în casă particulară pentru care plătea chirie, învăţător fiind Nae Marin. Examenul de absolvire a clasei a V-a se ţinea pe centre. La examenul de finele anului 1925-1926, centrul a fost la Leordeni, la care au participat şcolile din Leordeni, Budişteni, Glâmbocel, Ciulniţa, Băila, Prundu şi Schitu Scoiceşti. Examenul a avut loc pe 16 mai, la care au fost înscrise două fete de la Scoiceşti, dar neprezentându-se la examenul scris, au fost declarate repetente. Elevii de curs complementar mergeau la şcoala din Budişteni, la fel ca şi cei din Băila .
În anul şcolar 1926-1927, învăţătorul Nae Marin a fost suplinit de Florica Chiriac, în anul 1927-1928 de Marin Chivu şi Constantin Vlad. 
Zestrea şcolii, la data de 26 octombrie 1926, se compunea din următoarele: 10 bănci, dintre care două aveau nevoie de reparaţii, o catedră, un scaun, un dulap pentru arhivă şi bibliotecă, o tablă cu suport, două sobe de cărămidă, o ştampilă, o maşină de socotit, iar ca material didactic era dotată cu diferite corpuri geometrice, hărţi (România, Europa, America de Nord, America de Sud, Oceania), o icoană, două tablouri cu regele Ferdinand şi Maria, 21 de monitoare, 14 volume cărţi literare; de asemenea deţinea arhiva şcolii începând cu primul an şcolar. 
Lucrările la construcţia localului de şcoală avansau greu din cauza lipsei de fonduri băneşti. La 15 februarie 1927, prefectura i-a comunicat comitetului şcolar comunal că i-a repartizat suma de 5.000 de lei pentru Scoiceşti „din fondul despăgubirilor de război ce aveam la dispoziţie", iar Ocolul Silvic din Leordeni face cunoscut primăriei din Budişteni că a dat lemnele necesare pentru şcoala din Scoiceşti şi în felul acesta constructorul C. Stavarache poate continua lucrările . La 20 martie 1928, Comitetul Şcolar Judeţean îi mai acordă un ajutor de 20.000 de lei . 
Revizorul şcolar, inspectând şcoala pe data de 25 iulie 1928, constată că acoperişul nu poate fi terminat şi nici tencuielile, din lipsă de fonduri. În acelaşi timp este informat de către directorul şcolii, Alexandru Ghiţescu, despre intenţia proprietarului casei unde funcţionează şcoala de a nu mai închiria localul anul următor. Pentru terminarea şcolii, învăţătorul considera că mai era nevoie de 50.000 de lei. 
La 8 octombrie 1928 a mai primit 10.000 de lei pentru procurarea tablei necesare acoperişului. În anul următor, pe 16 iulie, subrevizorul Vijelie a inspectat şcoala satului Schitu „ce a fost ataşat comunei Glâmbocel", pentru a vedea stadiul lucrărilor şi constată: zidăria era terminată, la fel şi acoperişul, erau procurate materialele pentru tencuieli şi tâmplărie; obţinuse de la Casa Şcoalelor un împrumut de 50.000 de lei, însă nu putea fi folosit deoarece comitetul şcolar comunal avea datorii de cca 90.000 de lei, pentru care fusese dat în judecată de creditori, de aceea a trebuit mai întâi să-şi achite datoria. 
Directorul Gheorghe Moşoianu a fost anunţat de către comitetul şcolar că s-a hotărât să se termine numai o sală de clasă în care să se intre în toamna anului 1929, fiindcă „localul închiriat era absolut neprielnic pentru şcoală". sub rezerva aprobării ministerului, la 16 septembrie 1929, directorul Gh . Moşoianu a dat în primire şcoala lui N. Gh. Badea, numit suplinitor. 
La 26 ianuarie 1930, şcoala a mai primit 60.000 de lei pentru continuarea lucrărilor. Într-adevăr, în anul şcolar 1929-1930, şcoala şi-a desfăşurat activitatea într-o sală din localul nou, deşi duşumeaua nu era aşezată, iar şcoala încă mai avea datorii. 
La 17 ianuarie 1934, învăţătorul I. M. Neagoe informează comitetul că s-au mai făcut lucrări la locuinţa directorului şi s-au primit bani pentru terminarea celei de a doua săli de clasă şi pentru împrejmuirea curţii. Comitetul şcolar a mai primit încă 10.000 de lei pentru terminarea şcolii şi îi mulţumeşte prefectului, la 14 mai 1934, pentru ajutorul primit. 
Şcoala se confruntă şi cu alte greutăţi: mobilier vechi şi incomplet, material didactic insuficient, lemne de foc puţine. De exemplu, la 12 decembrie 1927, învăţătorul Alexandru Ghiţescu, directorul şcolii, informează comitetul şcolar comunal că lemnele de foc sunt pe terminate şi va fi nevoit să închidă şcoala. Începând cu martie 1928, este detaşat la această şcoală Ştefan Ghiţescu, apoi Gheorghe Moşoianu, care dă în primire lui N. Gh. Badea. 
În anul şcolar 1929-1930, îl găsim învăţător şi director pe I.M. Neagoe, iar din anul şcolar 1935-1936, şcoala primea al doilea post pe care a fost încadrată soţia directorului, Lucia Neagoe. Începând cu anul 1940, localul a avut de suferit din cauza cutremurului din noiembrie 1940; apoi, din cauza concentrărilor la care a luat parte directorul în timpul războiului, cursurile s-au desfăşurat cu greutate. 
Din cauza cutremurului din 9 noiembrie 1940, şcolile din comună au avut de suferit, dar mai ales cea din Schitu „care a suferit mari şi grave stricăciuni". La 17 noiembrie 1940, comitetul şcolar încheie proces-verbal cu privire la stricăciunile provocate de cutremur. S-a constatat că lecţiile nu se mai pot ţine în şcoală, de aceea s-a închiriat casa lui Constantin C. Sârboiu, care avea două camere, pentru care se plătea, lunar, suma de 300 de lei. A trecut o perioadă cam mare până ce clădirea a fost reparată. Primii bani au fost primiţi de la minister, pe 2 septembrie 1941, în sumă de 28.000 de lei. În cursul anului 1942 s-au efectuat lucrări de reparaţie şi la 4 martie 1943 s-a făcut recepţia. 
Comitetul şcolar comunal a prezentat darea de seamă pe anul 1945-1946, arătând că la venituri a avut „cea mai frumoasă sumă ca ajutor pentru şcoala din Scoiceşti", de la Ministerul Finanţelor şi Prefectura Muscel. O sumă de bani s-a strâns de la arenda terenului şcolii din Budişteni - centru şi de la serbări, în total 604.600 de lei şi 60.000 de lei de la primărie. În darea de seamă se face următoarea precizare: „Cu suma de 60.000 de lei pe care am primit-o de la primărie, în aceste timpuri grele de scumpete, n-am fi putut face nici curăţenie la şcoală, dar celelalte nevoi ca: reparaţii, lemne de foc etc.". În bugetul comitetului pe anul 1946-1947, la cheltuieli, a fost prevăzută suma de 350.000 de lei pentru împrumutul şcolii şi 1.111.660 de lei împreună cu şcoala Budişteni, pentru reparaţii. Şcoala era încadrată tot cu Lucia Neagoe şi I. N. Neagoe, ultimul fiind şi director. 
În octombrie 1946, şcoala avea 65 de elevi, în cele patru clase primare, iar 14 elevi urmau gimnaziul la Budişteni . 
La 30 decembrie 1965, Ion Neagoe, fost director, dă în primire noului director, Nicolae Ghinea, averea şcolii: teren în suprafaţă de 1.004 mp, pe care se află şcoala, curtea şi grădina; localul de şcoală, construcţie cu fundaţie de beton, zid de cărămidă, învelit cu tablă galvanizată, compus din două săli de clasă, antreu, cancelarie şi două camere folosite ca magazie, toate „în stare perfectă de funcţionare"; apoi s-au dat în primire mobilierul şi materialul didactic după inventar. În afara inventarului s-au predat: drapelul unităţii de pionieri, tobă, trompetă. Din inventarul întocmit în această zi, aflăm că mobilierul se compunea din: două table de scris, 10 bănci a patru elevi, trei bănci a doi elevi, catedră de brad, fără postament; materialul didactic: două hărţi România, un planiglob de pânză, un glob de carton, diferite tablouri istorice şi de ştiinţele naturii. De asemenea, s-au mai inventariat: un birou, un dulap pentru arhivă, trei scaune, o sobă godin, o putină de apă . 
Decenii în şir şcoala a avut numărul de copii necesar pentru a funcţiona, însă, încetul cu încetul, tinerii din sat s-au mutat în oraşe, lucrând la diferite întreprinderi industriale, astfel că numărul copiilor de şcoală a scăzut. Dacă în anul 1960 satul se compunea din 183 de gospodării, în anul 2002 au mai rămas 170. Depopularea satului s-a datorat şi scăderii natalităţii populaţiei, ajungându-se la micşorarea alarmantă a numărului de şcolari, ducând în final la desfiinţarea şcolii în anul 1996. Ultimii învăţători ai şcolii au fost Nicolae Ghinea, Constanţa Niţescu, Elena Niţescu. Copiii de şcoală şi grădiniţă care mai sunt se deplasează la Budişteni cu microbuzul şcolar al comunei.