Scoala din Glambocata
Sat al judeţului Muscel până în 1845, Glâmbocata s-a aflat printre localităţile care au deschis şcoli încă din 1839, însă în unire cu cătunele Bântău şi Călugăriţa. Catagrafia din 1810 ne furnizează, ca şi în cazul celorlalte sate, informaţii despre ştiinţa de carte, înainte de deschiderea şcolilor. La biserica din Glâmbocata, cu hramul Priapodoamna Paraschiva, slujeau, la 1810, preotul Nicolae şi diaconul Gheorghe, despre amândoi menţionându-se că erau „bun învăţat", iar Ioan, fiul de 12 ani al preotului Nicolae, „învaţă ciaslov". La biserica din satul Călugăriţa erau doi preoţi, Radu şi Grigore, ambii, fii de preot, care erau „bun învăţat", iar Arsene, de 7 ani, fiul lui Grigore, „învaţă azi - buche". Şi diaconul Dumitraşcu era considerat „bun învăţat" .
Şcoala din Glâmbocata funcţiona la 2 aprilie 1839 şi era frecventată de 32 de elevi din acest sat, ca şi din Bântău şi Călugăriţa. Fiu de preot, Radu Florea, în vârstă de 23 de ani şi însurat, la 15 decembrie 1843, fusese recrutat candidat la 15 septembrie 1838. La 23 septembrie 1841 el se afla pe lista candidaţilor din Muscel care primiseră table lancasteriene. Întrucât Ioan Brezoianu anunţa Eforia, la 10 ianuarie 1845, că nu mai are „nici o nădejdie despre îndreptarea purtării lor şi stăruirii cu copiii prin şcoale", cere înlocuirea lui Radu Florea de la Glâmbocata, cerere ce se aprobă . În locul lui Radu Florea a fost ales, la 12 septembrie 1844, un alt candidat care figura pe o listă a învăţătorilor din Muscel în ianuarie 1845. Este vorba de Creţu Nicolae, în vârstă de 26 de ani, însurat, fiul unui negustor din Glâmbocata .
Localul de şcoală, construit de săteni, din nuiele, avea trei camere, dimensiunile lui fiind de şapte stânjeni şi şase palme - lungimea, şi patru stânjeni şi şapte palme - lăţimea .
Începând cu anul 1845, Glâmbocata a trecut de judeţul Dâmboviţa, însă prezentăm activitatea şcolară de aici, deoarece după anul 1950 a făcut parte din regiunea Piteşti, iar din 1968 a intrat în componenţa judeţului Argeş.
În anul 1860, satele Glâmbocata şi Călugăriţa întreţineau împreună şcoala pe care o slujea învăţătorul Ion Sima, iar în 1862 este numit Andrei Popescu; însă în anul 1867, prefectura face cunoscut ministrului că şcoala nu are învăţător .
În lunile iulie şi august se făcea o conferinţă de pregătire pentru învăţători în capitalele celor două judeţe care formau acelaşi revizorat (Dâmboviţa şi Muscel), la şcolile normale, când institutorii şcolilor primare din Târgovişte, respectiv Câmpulung, le ţineau prelegeri cu privire la predarea obiectelor de studiu în şcolile rurale, precum şi noţiuni de pedagogie. Aceste conferinţe erau obligatorii şi îi ajutau pe învăţători să promoveze examenul de titularizare şi să se perfecţioneze ca dascăli.
La finele conferinţelor din iulie-august 1870, printre cei evidenţiaţi, s-a aflat şi învăţătorul Theodor Nicolaescu de la şcoala din Glâmbocata .
În urma reorganizării administrative din anul 1875 comunele s-au făcut mai mari. La comuna Băduleşti, plasa Cobia, judeţul Dâmboviţa, au fost arondate localităţile Călugăriţa, Glâmbocata (avea şcoală de gradul II), Cotu Malului şi Bântău .
Învăţător la Glâmbocata era N. Teodorescu, împotriva căruia mai mulţi locuitori au trimis reclamaţii la minister, în anii 1876 şi 1877; ministerul i-a cerut revizorului să facă cercetare la faţa locului. Începând cu aprilie 1887, este numit învăţător preotul Marin Ştefănescu .
Copiii cătunului Călugăriţa mergeau la şcoala din Glâmbocata, aflată la 2.700 de metri depărtare şi o mică parte dintre ei, din partea de apus a cătunului, mergeau la şcoala din Ciulniţa.
Învăţătoarea Gheorghiţa N. Nicolaescu, în schiţa monografică a satului Călugăriţa pe care o întocmeşte în anul 1943, afirmă că până în anul 1914 localul de şcoală era închiriat când în Glâmbocata, când în Călugăriţa, şi că în anii 1914-1915 s-a clădit local propriu în Glâmbocata. Mai arată că, prin stăruinţa învăţătorului Ion Biţan, s-a înfiinţat muzeul şcolar în anul 1925; în 1938, cooperativa şcolară avea 40 de membri cu un capital de 839 de lei, iar cantina şcolară hrănea 12 elevi săraci, fondurile fiind primite de la primărie şi din colectă .
Acelaşi lucru îl afirmă şi învăţătoarea Maria Bucur în schiţa monografică a satului Călugăriţa, pe care o realizează în anul 1946. „În satul Călugăriţa nu există şcoală. Copiii merg la Glâmbocata, 2.700 m, iar cei din apusul satului, la Ciulniţa. Până în 1915, şcoala nu avea local propriu, ci închiriat când în satul Călugăriţa, când în satul Glâmbocata"; s-a construit local în anul 1915, „pe terenul dat de către stat în 1898 în suprafaţă de 50 de ari" şi cu fonduri de la Casa Şcoalelor. Referitor la dimensiunile şcolii, arată că se compunea din trei săli de clasă şi o cancelarie, iar alături era locuinţa directorului cu cinci camere „care în prezent se foloseşte tot ca local de şcoală".
Alte informaţii despre şcoală învăţătoarea le-a obţinut de la două persoane în vârstă. „Din spusele locuitorului Ion Dumitrescu, mort în 1930, în vârstă de 80 de ani, şcoala ar fi funcţionat în comuna Glâmbocata încă din 1864, când a învăţat el. Învăţătorul era ambulant, venind din Pătroaia, din când în când. La şcoală se scria pe nisip, iar şcolarii îndărătnici erau aşezaţi în genunchi pe coji de nuci".
Cealaltă persoană a fost preotul Marin Ştefănescu din Baloteasca, pensionar, de 78 de ani, care a şi fost învăţător al şcolii. Acesta afirmă că ar mai fi fost un învăţător între anii 1874 şi 1876, pe nume Nicolae Teodorescu, care era şi notar al comunei. Şcoala a funcţionat în mod regulat începând cu 1 ianuarie 1886, cu „vreo 30 de copiii", el fiind învăţătorul şcolii. „N-avea mobilier, localul era mic, făcut din gard, la un loc cu primăria, în locul propriu al comunei, unde azi e casa preotului Nicolae Gr. Popescu. Pentru a avea bănci, erau obligaţi părinţii să facă câte o bancă simplă; căciulele elevilor erau legate cu o sforică şi erau atârnate la spatele băncilor"; mai precizează că elevii erau din Glâmbocata, dar şi din satul Saru (Valea Caselor). Marin Ştefănescu, între 1 iulie 1886 şi 1 iulie 1887, cât a făcut stagiul militar, a fost suplinit de Elena Ştefănescu din Târgovişte. Fiind seminarist, la 1 februarie 1881 s-a hirotonit preot pe seama bisericii din Baloteasca.
În anul 1892 s-a înfiinţat postul II pe care a fost numită Elena Constantinescu, dar după „vreo doi ani" s-a desfiinţat. Marin Ştefănescu, devenit preot în Baloteasca, la cerere, a fost transferat la şcoala din acest sat, iar în locul lui, la Glâmbocata a fost transferat, prin consimţământ, fostul său elev Gheorghe Dumitrescu, începând cu 31 august 1904 .
În anul 1908 s-a reînfiinţat postul doi pe care l-a ocupat Gheorghe Spălăţelu până în 1910, apoi Teodor Popescu până în 1913, când vine Constantin Popescu din Glâmbocata (fiul preotului Dumitru Popescu), paticipant la Primul Război Mondial, în calitate de ofiţer, când a şi decedat, fiind îngropat la biserica din Călugăriţa. În timpul războiului au suplinit la şcoală preotul Gheorghe Teodorescu şi Eufrosina Popescu. Mai precizează că în timpul retragerii armatelor române şcoala a fost devastată „distrugându-se arhiva şi mobilierul".
Din anul 1918, alături de Gheorghe Dumitrescu - director, pe postul II a funcţionat învăţătoarea Smaranda Popescu, devenită prin căsătorie Dumitrescu. În 1920 s-a înfiinţat postul III pe care a fost încadrat N. D. Popescu, iar din anul 1922 s-a creat postul IV, ocupat de Ion Biţan din Leordeni. După aproape zece ani, în 1934, a fost transferată la Glâmbocata cu postul de la Feţeni învăţătoarea Gheorghiţa Nicolescu, creându-se astfel postul V.
Autoarea schiţei monografice mai arată că în 1938, Gheoghe I. Dumitrescu împlineşte vârsta de 57 de ani şi 35 de ani de serviciu şi se pensionează, iar în 1942 se pensionează N. D. Popescu, în locul său fiind detaşat C. Florescu de la şcoala din Bântău, numit şi director. De asemenea, în 1942 este detaşată la Glâmbocata Ecaterina Popescu, iar refugiata din Cadrilater Ştefania Dobrescu a fost utilizată.
Mai arată că, prin stăruinţa Smarandei Dumitrescu, ajutată de ceilalţi învăţători, în anul 1936 a fost creat un muzeu şcolar în care se găseau „piese de petrol donate de Societatea „Distribuţia", mostre de tablă, ţevi de la Societatea Nădrag, roci, monede etc. .
Revizorul şcolar inspectează şcoala pe 11 decembrie 1920 şi constată că localul este curat, bine întreţinut, însă ar trebui sălile de clasă încălzite mai bine; apa se ţinea într-un vas de lemn, iar elevii erau sănătoşi.
În anul şcolar 1919-1920, şcoala a avut un efectiv de 182 de elevi - 109 băieţi, 73 de fete - înscrişi în cataloage, din 264 de copii recenzaţi; din aceştia, au frecventat regulat 141 de elevi - 93 de băieţi şi 48 de fete; în clasa a V-a au fost înscrişi 21 de elevi - 17 băieţi şi patru fete, s-au prezentat la examen 19 elevi - 16 băieţi şi trei fete, au absolvit 16 elevi - 14 băieţi şi două fete şi au fost declaraţi repetenţi doi băieţi şi o fată. Calificativele obţinute de absolvenţi: şase - foarte bine, nouă - bine, unul - mediocru.
În procesul-verbal încheiat cu ocazia reexaminării se menţionează că elevii declaraţi absolvenţi „au cunoştinţe suficiente de absolvenţi de curs primar elementar, gradul de pricepere şi judecată a fost ridicat; lucrările scriptice: teme, probleme etc. au fost făcute şi corectate de învăţător; amenzi a aplicat. Rezultatul, în genere, a fost destul de bun. A fost şi un elev pregătit particular şi a răspuns bine".
La 24 octombrie 1921, şcoala a fost vizitată de medicul primar al judeţului Dâmboviţa care consemnează în procesul-verbal: „local spaţios, cubaj suficient, aerat, mobilier bun, trebuie a se face mici reparaţiuni: ochiuri de geam, o putină de apă cu cana şi văruit; ar trebui mai multă igienă".
Postul IV s-a creat cu data de 1 martie 1922, dar „nu s-a putut adopta orarul tip urban", nefiind încheiat anul şcolar şi „spre a nu se face perturbări în învăţământ, astfel că se aplică orarul tot pe divizii", până la finele acestui an. Începând cu anul şcolar următor, şcoala s-a numit de tip urban. Postul IV a fost ocupat de Ion Biţan, a cărui clasă a IV-a, la examenul din 25-26 iunie 1923, s-a prezentat bine: „elevii au gradul de dezvoltare mintală ridicat şi şi-au asimilat cunoştinţele necesare unui absolvent". Pregătirea sa bună şi rezultatele obţinute la clasă l-au impus pe dascăl în faţa revizorului, astfel că din 1925 a fost promovat în funcţia de subrevizor, până în anul 1928, în care perioadă a fost suplinit de preotul Niţă Nicolescu, apoi, din 1935 până în 1944, de Florica Grigorescu.
Şi Smaranda Dumitrescu a fost lăudată în anul următor, ca şi elevii săi.
La 23 martie 1927, şcoala a fost inspectată de „maestrul ambulant de lucru manual", care precizează în procesul-verbal de control că la cursul inferior se fac „mături, răchitărie, obiecte în miniatură etc.", apreciindu-le ca fiind executate foarte bine; pentru clasele V-VII „s-a făcut atelier model, condus de dl Teodorescu, plătit de comitetul şcolar local", unde elevii lucrează tâmplărie, dogărie - obiecte casnice necesare în gospodărie. Fetele lucrează cusături sub conducerea Smarandei Dumitrescu, cărora le predă şi cursul de bucătărie.
Revizorul Nicolae Bărbulescu inspectează şcoala pe 5 februarie 1926 şi, printre altele, consemnează: „Am văzut muzeul, biblioteca şi atelierul de răchitărie şi tâmplărie, precum şi sala de gospodărie, condusă de doamna Smaranda Dumitrescu. Este, în general, o şcoală ce se prezintă bine". În general, şcoala se prezenta bine la inspecţii, iar elevii obţineau calificative bune. La examenul din 24 iunie 1928 pentru absolvirea clasei a VII-a s-au prezentat nouă elevi - patru băieţi şi cinci fete şi au absolvit toţi, obţinând calificativele: doi - foarte bine, şase - bine, unul - mediocru. „În general pregătirea a fost destul de bună, având în vedere că au venit la şcoală de două-trei ori pe săptămână".
Comitetul şcolar al comunei se îngrijea de cele două şcoli - Glâmbocata şi Bântău, pentru bunul mers al învăţământului. În bugetul pe anul 1928-1929 a prevăzut fonduri pentru completarea mobilierului la şcoala din Glâmbocata, plata „maestrului" de lucru manual, procurarea materialului pentru atelierul şcolar, procurarea de material didactic şi cărţi pentru premii.
Bugetul comitetului şcolar pe 1928-1929, în valoare de 15.400 de lei, la venituri, se compunea din: 7.000 de lei - reprezentând 14% din veniturile comunei; 1.000 de lei - reprezentând 3% din arenda cârciumilor; 800 de lei - reprezentând arenda lotului şcolar de 0,5 ha al şcolii din Bântău; 500 de lei - reprezentând amenzi şcolare; 2.000 de lei - reprezentând contribuţia locuitorilor din satele Glâmbocata şi Călugăriţa pentru şcoala din Glâmbocata; 500 de lei - reprezentând contribuţia locuitorilor din Bântău pentru şcoala locală; 500 de lei - idem, satul Cotu Malului, pentru şcoala din Baloteasca; 500 de lei - din serbări şcolare; 2.000 de lei - de la Comitetul şcolar judeţean; 600 de lei - venituri întâmplătoare; Suma veniturilor era planificată să se cheltuiască astfel: 500 de lei - servitorul şcolii din Bântău; 3.000 de lei - servitorii şcolii din Glâmbocata; 1.000 de lei - lemne de foc pentru şcoala din Bântău; 5.000 de lei - idem, Glâmbocata; 150 de lei - cancelaria; 100 de lei - registre pentru şcoli; 200 de lei - registre pentru comitetul şcolar; 200 de lei - întreţinerea şcolii din Bântău; 800 de lei - întreţinerea şcolii din Glâmbocata; 500 de lei - ajutor la Comitetul şcolar judeţean; 50 de lei - spese cancelaria din Bântău; 100 de lei - spese cancelaria din Glâmbocata; 1.000 de lei - procurat mobilier pentru Glâmbocata; 500 de lei - subvenţia pentru şcoala din Baloteasca, dacă vor da sătenii din Cotu Malului.
În urma încheierii anului şcolar 1936-1937, directorul şcolii, Gheorghe Dumitrescu, raportează la revizorat situaţia şcolară:
| Clasa | Înscrişi | Promovaţi | Repetenţi |
| I | 36 | 32 | 4 |
| II | 36 | 28 | 8 |
| III | 35 | 28 | 7 |
| IV | 30 | 28 | 2 |
| V | 23 | 20 | 3 |
| VI | 12 | 9 | 3 |
| VII | 6 | 6 | - |
Cadrele didactice, la această dată, alături de director erau: Smaranda Dumitrescu, Ion Biţan - subrevizor, suplinit de Gheorghe M. Gheorghe, N. D. Popescu, Gheorghiţa Nicolescu .
La şcoala din Glâmbocata s-a întâmplat un lucru condamnabil pe care primarul comunei îl consemnează într-un proces-verbal, la 18 octombrie 1935: „S-au furat din materialele şcolare, din mobilierul şcolar: metrul, sigiliul şi din atelierul şcoalei mai multe instrumente, precum şi o mare cantitate de rechizite şcolare".
Având în vedere numărul mare de elevi, s-a înfiinţat o şcoală de fete pentru clasa I. La 25 septembrie 1934, subrevizorul I. Popescu s-a deplasat la Glâmbocata „pentru a face instalarea doamnei Gheorghiţa Nicolescu, învăţătoare definitivă, detaşată cu postul domniei sale de la
Feţeni (comuna Valea Mare) la şcoala Glâmbocata, formând un singur post de fete, condus de domnia sa". Învăţătoarea urma să-şi aducă de la Feţeni „arhiva, mobilierul şi întreg materialul didactic" şi va locui într-o cameră din localul locuinţei nelocuite a directorului", cursurile urmând să înceapă chiar pe 26 septembrie. Şcoala de fete nu va dura mulţi ani, fiind mixtă pentru toate clasele.
Deoarece au apărut multe neînţelegeri în privinţa repartizării claselor pe învăţători, subrevizorul Ion Biţan, potrivit instrucţiunilor primite de la directorul general al învăţământului primar, la 9 noiembrie 1938 a decis:
„1. Ecaterina pr. Gr. Popescu va preda la clasele V-VII; 2. Smaranda Dumitrescu va preda la clasele a III-a şi a IV-a; 3. Nicolae D. Popescu va preda la clasa I; 4. Gheorghiţa Nicolaescu va preda la clasa a II-a. Biblioteca şcolii şi a căminului cultural să vor unifica; Să se formeze comitetul cantinei şcolare şi să facă liste de subscripţie pentru a procura fondurile necesare cantinei".
Cantina servea lapte cu mămăligă la 50 de elevi şi folosea zarzavaturi din grădina şcolii.
În cadrul şcolii funcţiona cooperativa şcolară numită „Hărnicia", care la 1 iunie 1939 avea încasări în sumă de 2.493 de lei, al cărei preşedinte era Ion Biţan, iar consiliul de administraţie - patru membri - şi patru cenzori erau elevi.
După ce Gheorghe Dumitrescu se pensionează în anul 1938, direcţia şcolii a fost încredinţată lui N. D. Popescu, iar la pensionarea acestuia, la 10 decembrie 1942, director devine Constantin D. Florescu, detaşat aici.
La cutremurul din noiembrie 1940, atât localul de şcoală, cât şi locuinţa directorului au avut de suferit, iar comitetul şcolar a luat măsuri de reparare a stricăciunilor.
În anul 1942, clădirea era descrisă astfel: şcoala are o suprafaţă de 260 m2, pereţii din cărămidă şi var, planşeele din scânduri de brad, acoperită cu tablă de fier; locuinţa directorului, 220 m2, construită din aceleaşi materiale ca şi şcoala; closetul, 30 m2, din scândură de brad şi acoperit cu tablă; şcoala avea patru săli de clasă, care se aflau în stare bună, deţinea lot şcolar în suprafaţă de un hectar.
La 29 mai 1942 inspectorul şcolar de îndrumare şi control face recomandare subinspectorului Ion Biţan „să ia toate măsurile de a se face aici o şcoală model pe plasă" având în vedere că „sunt săli suficiente, învăţători suficienţi şi cu tragere de inimă". Face precizarea că din „partea noastră va avea tot concursul şi-i vom da maeştrii necesari.
În 1943, şcoala avea patru posturi şi două utilizate (învăţătoare refugiate): C. B. Florescu - director - la clasele VI-VII, Gheorghiţa Nicolescu la clasa I, Zoe Biţan la clasa a II-a, Smaranda Dumitrescu, la clasa a III-a, Ştefania Dobrescu, la clasa a IV-a, Ecaterina Popescu, la clasa a V-a, ultimele două utilizate.
Zoe Biţan „a activat şi la colectarea ofrandelor pentru răniţi, a lucrat şi lucrează cu elevele, ciorapi şi mănuşi pentru ostaşi".
Şcoala, fiind bine dotată şi învăţătorii apreciaţi, a fost desemnată pentru a face practică elevi normalişti; în anul şcolar 1942-1943 au făcut practică două eleve şi un elev, pe perioada dintre Crăciun şi Paşti.
În raportul pe luna ianuarie 1945 se prezintă situaţia elevilor, dar şi alte date privind şcoala:
| Clasa | Înscrişi | Frecvenţă regulată | Frecvenţă | Absenţi | Absenţi |
| I | 44 | 40 | 4 | - | - |
| II | 32 | 30 | 2 | - | - |
| III | 32 | 30 | 2 | - | - |
| IV | 38 | 34 | 1 | 3 | - |
| V | 37 | 27 | 5 | 5 | - |
| VI | 23 | 14 | 6 | 3 | - |
| VII | 11 | 7 | 1 | 3 | - |
Şcoala avea local propriu, compus din trei săli de clasă, toate în stare de funcţionare; locuinţa directorului avea trei încăperi, în stare bună, avea nevoie de magazie pentru depozitatul lemnelor de foc; mobilierul se compunea din 34 de bănci, patru table, patru catedre, patru scaune, patru dulapuri; avea nevoie de 40 de bănci.
Corpul didactic era format din Smaranda Dumitrescu şi Gheorghiţa Nicolescu.
Grădina şcolară în suprafaţă de 4.000 m2, deşi a fost cultivată, recolta a fost distrusă de trupele aliate (sovietice); câmpul de experienţă, în suprafaţă de 10.000 m2, a fost cultivat cu porumb; cooperativa şcolară aprovizionează elevii cu rechizite şi cărţi; farmacia şcolară este în curs de aprovizionare.
Alte informaţii se referă la Căminul Cultural „Deşteptarea" care a organizat şezători şi a ţinut o conferinţă, însă nu are aparat de radio; are două coruri cu elevii, conduse de Constantin Florescu, iar comitetul şcolar a încasat suma de 12.000 de lei; locuinţa directorului era folosită de o sală de clasă, atelier şi cantina şcolară .
În 1946, şcoala era încadrată cu următorii învăţători: Ion Biţan, Constantin Florescu - director, Constantin Scarlat, Smaranda Dumitrescu, Gheorghiţa Nicolescu (soţia preotului N. Nicolescu), Ecaterina Popescu (soţia preotului N. Popescu) şi Zoe Biţan, plus două învăţătoare refugiate - Ştefania Dobrescu şi Gurău, conducătoarea grădinii de copii.
Încadrarea şcolii la 15 septembrie 1965 a fost următoarea: ciclul I: Aurelia Bădilă, Ioana Dumitrescu, Iulia Lică şi Jenica Nuţă; ciclul II: Vasile Lică - limba română, Ion Nuţă - matematică, Sofia Pantilică - chimie, fizică, franceză, caligrafie, Georgel Grigorescu - ştiinţe naturale, agricultură; Niculina Bălan - istorie, franceză, educaţie cetăţenească, cerc gospodăresc; Serov Olga - geografie, muzică, limba rusă; Maria Stoica - botanică, desen, educaţie fizică, cerc sportiv; Valentin Dumitrescu - educaţie fizică şi director, iar Olga Serov era şi directoare a Căminului Cultural din Glâmbocata.
În această zi s-au stabilit şi comisiile metodice: comisia învăţătorilor, comisia diriginţilor, comisia profesorilor pentru ştiinţe realiste şi comisia pentru ştiinţe umaniste. Fiecare comisie era condusă de un responsabil.
Fiecare şcoală avea un colectiv de conducere format din cadre didactice şi persoane influente din afara şcolii. La începutul anului şcolar 1974-1975 era format din: Georgel Grigorescu - director, Dumitra Tudor - director adjunct, comandant-instructor de pionieri, Maria Bratu - diriginte, Nicolae Pătraşcu - diriginte, Valentin Dumitrescu - învăţător, Gheorghe Andrei - preşedintele comitetului de părinţi pe şcoală, Florica Bădilă - idem pe clasa I, Ştefan Bratu - reprezentantul Geofizicii Leordeni, Dincă - directorul Geofizicii Leordeni.
La şedinţele colectivului de conducere participau şi învăţătorii care erau şi directori ai şcolilor I-IV cu predare simultană: Ion Nuţă - şcoala Baloteasca, Veneţia Grigorescu - şcoala din Bântău, Gheorghiţa Marin - şcoala din Cotu Malului.
La 17 ianuarie 1977 s-a hotărât ca bibliotecile comunale să fie îndrumate de către conducerile şcolilor coordonatoare, iar bibliotecile săteşti să preia sarcina de a împrumuta cărţi sătenilor prin directorii şcolilor cu predare simultană; la şcoala de centru a fost propusă bibliotecară Dumitra Tudor.
În şedinţa consiliului pedagogic din 14 mai 1977 s-au făcut propuneri pentru atribuirea titlului de profesor şi învăţător fruntaş. S-au citit caracterizările întocmite de către directorul şcolii, pentru următorii: Valentin Dumitrescu, Iulia Lică, Jenica Nuţă - învăţători, Maria Bratu - profesoară .
Satul Glâmbocata - Deal, în anul 1960, era format din 200 de gospodării, Glâmbocata - Vale din 211 gospodării, iar după 40 de ani, primul are 201 gospodării, iar al doilea 167.
Deşi numărul de gospodării a scăzut, numai în satul Glâmbocata - Vale populaţia şcolară este în scădere: astăzi, pentru clasele I-IV sunt numai trei posturi de învăţători, opt profesori pentru clasele V-VIII şi un post de educatoare. Trebuie să facem precizarea că la această şcoală învaţă şi copiii din satele Cotu Malului (V-VIII), Ciulniţa (V-VIII) şi Bântău (şcoala şi grădiniţa acestui sat s-au desfiinţat).
În momentul de faţă, localului şcolii i se aduc mai multe îmbunătăţiri; direcţia şcolii este asigurată de profesorul Ion Badea, iar înaintea lui, de către Eugenia Bălan, Georgel Grigorescu, Valentin Dumitrescu şi Gheorghe Arsenescu.