Institutii bancare si cooperatiste

Banca Populară „Muncitorul" din Leordeni. Înfiinţată la 14 ianuarie 1901, cu cinci membri şi un capital de 86 de lei, făcea operaţiuni la Leordeni, Goleştii-Badii, Budişteni şi Topoloveni. La 1 iulie 1904, avea 191 de membri (151 de plugari, patru comercianţi, 17 meseriaşi, 15 funcţionari, trei preoţi, un învăţător), şi împrumuta pe societari cu o dobândă de 10%, pe nesocietari cu 12%, iar cea la depunere era de 8%. 

În anul 1904, Consiliul de Administraţie era format din Ion Diaconescu (învăţător) - preşedinte, P. N. Alexiu - vicepreşedinte, G. P. Sulescu - casier, contabil, I. Popescu (comerciant), Alexandru Negrescu (plugar), M. Busuiocescu (preot) - membri, T. Zamfirescu (secretar comunal), Alexandru Bănuţă (agent fiscal), pr. N. Scărlătescu - cenzori, pr. I. Adrian, M. O. Militaru, Gh. Săndulescu - supleanţi . 
Banca nu şi-a construit un sediu, căci la 10 aprilie 1941, Consiliul de Administraţie aprobă a i se plăti chirie, 300 de lei pe lună, lui Alexandru Negrescu , iar la 11 iulie 1943 hotărăşte ca să închirieze localul lui Florea Ploscaru din Leordeni . 
Ca în cazul tuturor băncilor populare, şi aceasta era condusă de un Consiliu de Administraţie. Întrucât nu s-a păstrat întreaga arhivă a Băncii „Muncitorul", nu putem stabili conducerea ei pe întreaga perioadă cât a funcţionat. La 10 aprilie 1941, preşedintele Consiliului de Administraţie era locotenent-colonelul Ion N. Alexiu , iar la 3 iulie 1941, Consiliul de Administraţie era format din I. N. Alexiu - preşedinte, N. Moşoianu, Gheorghe St. Georgescu, Dumitru Anghel, Gheorghe Popescu, Th. Drăghici şi Th. Moisoiu - membri . La 9 iulie 1942, preşedintele Consiliului de Administraţie era I. N. Alexiu, iar vicepreşedinte - Gheorghe St. Georgescu , iar după ce preşedintele pleacă pe front funcţia lui este preluată de vicepreşedintele Gheorghe St. Georgescu care la 20 decembrie 1942 îşi înaintează demisia pe care Consiliul de Administraţie o respinge . În urma alegerilor din 11 iulie 1943, funcţia de preşedinte a revenit lui N. Moşoianu, iar cea de vicepreşedinte lui Gheorghe Cârciumărescu . Întrucât N. Moşoianu a fost mobilizat, atributele sale erau exercitate, la 9 aprilie 1944, de vicepreşedintele Gheorghe Cârciumărescu , pentru ca la 30 iulie 1944, Consiliul de Administraţie să aibă următoarea componenţă: Petre Busuiocescu - preşedinte, Constantin N. Niţă - vicepreşedinte, Ilie Gogoncea - contabil, D. Adrian - casier provizoriu . 
Luând act de demisia lui P. Busuiocescu, preşedinte devine vicepreşedintele Constantin N. Niţă . 
Ca şi celelalte instituţii similare, Banca „Muncitorul" aproviziona populaţia cu diferite mărfuri şi alimente: porumb, grâu, mei, zahăr, ulei ş.a. Astfel, la 25 octombrie această dată, „trupe ruse răsleţe, care încă mai staţionează în comună, şi chiar din cei care trec pe drum, distrug lacătele de la depozit, ridicând porumb cu căruţele în mod forţat". În ziua de 7 octombrie 1944 au fost surprinse două căruţe ruseşti care au încărcat porumb cu forţa, iar primarul şi jandarmul n-au fost de găsit. Faţă de această situaţie, Consiliul de Administraţie hotărăşte ca porumbul rămas să se vândă locuitorilor cu 500 de lei dodecalitrul, iar celor lipsiţi de mijloace să li se dea pe credit cu poliţe în regulă . 
Problema porumbului şi grâului luat de ruşi s-a discutat şi în Consiliul de Administraţie din 5 noiembrie 1944 unde s-a anunţat că, în urma măsurătorii, s-a constatat că lipseşte cantitatea de 13.080 kg porumb şi 4,152 kg de grâu. În Consiliu, Theodor Mitrea a afirmat că „nu ştie că au luat armatele ruse porumb, dar ştia, din auzite, că a luat porumb dl casier D. Adrian". Consiliul hotărăşte ca cerealele să fie evacuate în magazii mai mici date în primire proprietarilor lor . 

Banca Populară „Lumina" din Ciulniţa, cătunul Glodu (Budişteni). Un rol important în dezvoltarea localităţii sub toate aspectele l-a avut Banca Populară „Lumina", cea mai puternică dintre toate băncile care au existat în comunele alcătuind astăzi comuna Leordeni. 
În vederea înfiinţării băncii s-a întocmit Actul constitutiv şi Statutul care au fost înaintate Direcţiei Casei Centrale a Băncilor Populare, la 20 aprilie 1911, şi Judecătoriei rurale de ocol - Leordeni, spre autentificare, la 21 aprilie 1911 . 
La 8 mai 1911, sub preşedinţia lui Gheorghe Zamfirescu, ca cel mai în vârstă, se constituie în cătunul Glodu, comuna Ciulniţa, Banca Populară „Lumina". Conducerea Băncii era formată din: înv. Ion Petrescu - preşedinte, Gheorghe Zamfirescu - vicepreşedinte şi Alexandru Popescu - casier . 
La înfiinţare, banca a avut 21 de membri care au subscris un capital de 11.000 de lei, din care la constituire s-a vărsat a zecea parte din sumă, 1.100 de lei. Aceştia erau: Ion P. Tomescu - 500 de lei capital subscris, Th. Gh. Chiţescu - 500 de lei, C. C. Simescu - 500 de lei, Gh. T. Albescu - 500 de lei, M. O. Militaru - 500 de lei, C. V. Dadărlat - 1.000 de lei, Gh. Zamfirescu - 1.000 de lei, M. I. Edulescu - 500 de lei, D. Mihalache - 500 de lei, I. Chiribelea - 500 de lei, Gh. P. Tomescu - 1000 de lei, Gh. Fântâneru - 250 de lei, T. Fântâneru - 250 de lei, Gogu Dobrescu - 1.000 de lei, C. D. Fântâneru - 250 de lei, El. Rodoş - 250 de lei, Alexandru Popescu -500 lei, M. I. Fântâneru - 500 lei, Ion Rodoş -250 lei, Ion Petrescu - 500 de lei, Constantin T. Popescu - 500 de lei . 
Neavând un sediu, în şedinţa de constituire s-a hotărât să se închirieze un local, să se procure mobilier şi o casă de fier. Pentru sediu a fost închiriată casa locuitorului Costache Gh. Cârstoiu, cătunul Glodu, lângă casele lui Ion Petrescu. La 18 iulie 1911, Consiliul de Administraţie aprobă 600 de lei pentru cumpărarea unei case de bani de la Bucureşti, transportul ei pe C.F.R. şi de la Gara Leordeni la sediul Băncii.
Nu ştim ce case au mai fost închiriate pentru Bancă întrucât, din cauza războiului, problema construirii unui sediu propriu s-a amânat până în 1929. La 23 martie 1929, preşedintele Băncii, Alexandru Popescu, a convocat Consiliul de Administraţie pentru a doua zi în vederea studierii ofertei arhitectului Cosma, care este aprobată . Pe 2 iulie 1929, arhitectul Cosma s-a prezentat şi a depus planul localului pe care Consiliul de Administraţie l-a aprobat, lucrarea urmând să înceapă pe 8 iulie 1929.
În vederea construirii localului, materialele s-au strâns înainte de începerea efectivă. Astfel, la 2 septembrie 1928, Consiliul de Administraţie constata că s-au lucrat 30.000 de cărămizi, urmând ca a doua zi 25.000 din ele să se aşeze în cuptor pentru a fi arse, restul fiind în lucru. Pentru cărămizi s-au dat lucrătorilor 7.752 de lei .
Oferta zidarilor Gheorghe St. Lixandra, Tudor Mihăiţă şi Nicolae Marin P. Mihăiţă de a face zidăria de roşu, cu 22.000 de lei, este acceptată de Consiliul de Administraţie la 7 iulie 1929. Tot acum se aprobă ca salahorii, al căror program de lucru era de la şase dimineaţa la 20 seara, cu o pauză de 1,5 oră, să fie plătiţi cu 50 de lei pe zi, iar Ion M. Călin, care era maistru conducător al lucrării de la fundaţie până la aşezarea grinzilor, urma să primească 70 de lei pe zi. Membrii Consiliului de Administraţie supravegheau zilnic lucrările şi în acest scop s-a făcut o programare pe zile, diurna lor fiind de 50 de lei/zi. În ziua de 22 iulie 1929 a început turnarea betonului în fundaţie. 
Pentru lămurirea zidarilor, care trebuiau să înceapă lucrarea pe 12 august 1929, urma să fie chemat arhitectul Cosma de la Bucureşti, căruia trebuia să i se plătească transportul. Zidăria şi celelalte lucrări au fost controlate, pe 16 august 1929, de inginerul Georgescu de la Bucureşti, care a dat ordin de stricare şi îndreptare unde s-a constatat că s-a lucrat în afara planului. Inginerul Georgescu a mai venit pe 25 august 1929 şi, cu această ocazie, s-a luat hotărârea ca „tavanul la sala cea mare de spectacole, să se facă, în loc de neted, pe grinzi cu boltă". În acest scop a fost angajat tâmplarul Gheorghe Gheorghiu din Târgu Cârcinov, care trebuia să realizeze noul tavan cu preţul de 400 de lei/zi, iar grinzile şi transportul lor de la Bucureşti costau peste 50.000 de lei. 
La 1 septembrie 1929 s-a terminat zidăria de roşu, iar lucrările au încetat până la sosirea materialului lemnos din brad comandat la N. Săvulescu din Târgu Cârcinov.
Întrucât în casa Băncii nu se găsea numerar, şi pentru ca lucrarea să nu stagneze, la 4 august 1929 Consiliul de Administraţie delegă pe Alexandru Popescu să caute un împrumut. Acesta a contractat în numele său un împrumut la Banca „Muscelul" de 30.000 de lei, la care s-a plătit pe trei luni (1 august - 1 noiembrie) o dobândă de 1.877 de lei. La 10 noiembrie 1929, Consiliul de Administraţie, constatând că a expirat împrumutul de 30.000 de lei (poliţa semnată de Alexandru Popescu şi girată de pr. Ion Tomescu), hotărăşte să se ceară prelungirea lui pe 90 de zile. La 13 noiembrie 1929, Consiliul de Administraţie autorizează pe Teodor D. Fântâneru, preşedinte (Alexandru Popescu fusese suspendat) şi Grigore Cârstoiu să semneze o poliţă, în numele şi pentru Banca „Lumina", pentru împrumutul de 40.000 de lei de la Banca Agricultorilor, pentru 90 de zile. Constatând că, la 12 martie 1930, expira împrumutul de 80.000 de lei la Banca Agricultorilor din Câmpulung al Cooperativei „C. I. C. Brătianu", la care Banca „Lumina" era datoare, şi că la 20 martie 1930 este scadenţa Băncii „Lumina" la Banca „Muscelul" de 60.000 de lei, Consiliul de Administraţie hotărăşte la 17 martie 1930 să facă un împrumut la Banca Sub supravegherea lui Ilie Popescu, pe 16 septembrie 1929 a început lucrarea de dulgherie care s-a terminat la 2 noiembrie, urmând ca pe 4 noiembrie să se aşeze ţigla de către Nae Ghencea, cu 100 de lei/zi. 
Deşi clădirea s-a ridicat din cărămidă, potrivit unui plan făcut de un arhitect, zidul de la sala cea mare din partea de nord s-a crăpat pe 15 cm. În privinţa cauzelor, în Consiliul de Administraţie din 11 mai 1930 s-a ajuns la concluzia că acest lucru s-a întâmplat fie datorită „legăturilor de la boltă sau din neglijenţa zidarilor sau din cutremur". Pentru remedierea lucrării s-a apelat la Ilie Gheorghiu, maistru tâmplar din Topoloveni, Consiliul de Administraţie aprobând, la 10 august 1930, ca acesta să realizeze repararea cu materiale şi lucrători puşi la dispoziţie de Bancă. Zidăria urma să se lege cu şine şi vergele de fier. 
Materialul necesar ridicării localului (ciment, var, ţiglă, material lemnos ş. a.) fusese furnizat de N. Săvulescu, maistru tâmplar din Topoloveni, la suma de 167.696 de lei. La 31 decembrie 1935, Consiliul de Administraţie constată că acesta, N. Săvulescu, primise 133.570 de lei, urmând să mai primească 34.126 de lei. 
Ridicat cu mari eforturi materiale şi umane, din anumite cauze localul n-a putut fi terminat şi dat în folosinţă imediat. La 29 iunie 1936, Consiliul de Administraţie constată că localul pentru care s-au cheltuit aproape 400.000 de lei „din cauza crizei şi a legii conversiunii, nu s-a putut termina… adică tencuiala, tâmplăria şi mobilierul". La adresa nr. 4/1936 a Căminului Cultural „Marele Voievod Mihai", care de abia se înfiinţase, Consiliul de Administraţie hotărăşte ca acesta să aibă drept de proprietate în localul nou al Băncii asupra a două camere, iar „din sala mare de teatru, ce localul poseda, va beneficia una şi una cu Banca Populară «Lumina»". Pentru acest drept de proprietate, Căminul Cultural era obligat să contribuie cu bani pentru terminarea localului. Consiliul delega pe Alexandru Popescu la 29 iunie 1936 să facă act de asociaţie judecătorească între Bancă şi Căminul Cultural. 
La 23 februarie 1937, Consiliul de Administraţie aprobă cererea lui N. Creţu, fiu al comunei, inspector general al învăţământului, de a cumpăra localul nou al Băncii pe care urma să-l doneze comunei sau Ministerului Educaţiei Naţionale. Pe 28 martie 1937 are loc, în localul Cooperativei „C. I. C. „Brătianu", adunarea generală a membrilor Băncii care aprobă cu unanimitate oferta profesorului dr. N. Creţu din 23 februarie 1937 şi delegă pe preşedintele Alexandru Popescu şi cenzorul D. M. Mănăcescu să semneze actul de vânzare. La 16 octombrie 1937, Consiliul de Administraţie, având în vedere că nu se admitea de către Casa Centrală a Băncilor Populare vânzarea la persoane particulare, ci numai la societăţi culturale, şi că domnul N. Creţu înfiinţase o eforie culturală, aprobă vânzarea localului Băncii „Lumina" cu terenul Eforiei culturale „Prietenii satului" constituite în comună, pentru suma de 100.000 de lei, şi delegă pe Alexandru Popescu şi Dragomir B. Mănăcescu să semneze actul. 
Probabil că vânzarea nu s-a realizat, căci localul construit în 1929, pe un teren de 300 m2 cumpărat în 1915, n-a fost dat în folosinţă. La 2 iunie 1943, Institutul Naţional al Cooperativei anunţa Banca „Lumina" că putea vinde imobilul proprietatea Băncii către Primăria din Budişteni. 
Având în vedere „nevoia ce se simte pentru construirea unui modest local la Bancă", Consiliul de Administraţie întrunit la 28 august 1943 delegă pe pr. Gh. C. Creţu, cenzor al Băncii, să ridice suma rezultată din vânzarea localului, depusă la Institutul Naţional al Cooperativei, pentru a se construi o clădire necesară Băncii . 
Banca era condusă de un Consiliu de Administraţie care se întrunea o dată sau de mai multe ori pe lună. Astfel, în luna martie 1914 s-au ţinut trei şedinţe ale Consiliului de Administraţie, unde se dezbăteau diferite probleme. În şedinţa din 20 decembrie 1913, ordinea de zi a fost: ratificări de împrumuturi, aprobarea cererilor de împrumut, lichidarea capitalului depus spre fructificare, cereri de primire de noi membri şi soluţionarea a trei adrese ale Federalei „Podgoria".
Pentru fiecare şedinţă a Consiliului de Administraţie se întocmea un proces-verbal, semnat de membrii prezenţi. De asemenea, în registru erau scrise şi procesele-verbale ale adunărilor generale, ca şi cele ale controlorilor din Oficiul Superior al Cooperativei Române. Registrele erau sigilate şi parafate de Judecătoria rurală Ocolul - Topoloveni. 
În anul 1929, prin ordinul 20960, Oficiul Naţional al Cooperativei Române suspendă pe Alexandru Popescu din funcţia de preşedinte, dar şi de membru al Consiliului de Administraţie, până ce se va verifica gestiunea instituţiei. Faţă de acest ordin, Consiliul de Administraţie delegă, în 8 noiembrie 1929, pe Tudor D. Fântâneru ca preşedinte şi pe Ilie I. Popescu ca vicepreşedinte. Suspendarea lui Alexandru Popescu s-a datorat unor cauze politice, astfel că la 1 decembrie 1929, Consiliul de Administraţie (T. D. Fântâneru - preşedinte, Grigore Făcăleţ, pr. V. Gh. Breazu, Ilie S. Popescu, N. Dumitrescu, I. M. Vuţă, Grigore Cârstoiu - membri) hotărăşte să se intervină la organismul care l-a suspendat, pentru că această „instituţie înfiinţată şi condusă de dl Alexandru Popescu şi sufletul ei e azi mâhnită şi în suferinţă de pe urma suspendării". Cerând ca „politica să fie înlăturată", Consiliul de Administraţie solicita ca „instituţia să fie redată celui care a muncit cu drag pentru ea" . 
Deşi era suspendat, Alexandru Popescu este ales preşedinte la 25 martie 1930, 29 aprilie 1931, 10 aprilie 1932, însă Consiliul de Administraţie delegă pe Tudor D. Fântâneru să-i ţină locul . 
Nu ştim când a fost repus în funcţia de preşedinte, dar la 28 iunie 1936 el prezidează adunarea generală ce s-a ţinut în localul Cooperativei „C. I. C. Brătianu". El va activa în continuare până în 1943, atât ca preşedinte al Băncii Populare „Lumina" cât şi ca preşedinte al Cooperativei „C. I. C. Brătianu". Fiind bolnav, a fost internat pe 19 aprilie 1943 la Spitalul Călineşti unde a fost operat de doctorul Temelie. Întrucât doctorul a fost mobilizat, a fost internat la Spitalul „Colţea", astfel că la 24 aprilie 1943 cere membrilor şi cenzorilor celor două instituţii pe care le conducea un concediu de două luni. 
Începând cu 13 mai 1943, locul său ca preşedinte la Banca „Lumina" este ţinut de D. B. Mănac, dar pe 21 iunie 1943, Alexandru Popescu, din cauza unui blocaj renal, decedează. La 25 iunie 1943, preşedintele D. B. Mănac cerea inspectorului Serviciului Cooperativelor judeţului Muscel să vină în localitate ca să poată lua în primire gestiunea. În adunarea generală din 11 iulie 1943, prezentând raportul, D. B. Mănac afirma că „anul acesta… ne lipseşte stejarul, omul care a condus cu pricepere şi suflet până acum". . 
În decursul existenţei sale, Banca a fuzionat cu alte bănci sau s-a afiliat la diferite organisme superioare. Astfel, la 23 mai 1912, Judecătoria Ocolului Rural - Topoloveni emite certificatul de fuzionare a Băncii Populare „Lumina" cu Banca Populară „Înlesnirea", ambele din comuna Ciulniţa, formându-se una singură, cu numele Banca Populară „Lumina", cu sediul în Ciulniţa . 
La 28 iunie 1936, în adunarea generală, Alexandru Popescu prezintă procesul-verbal din 5 mai 1936, al inspectorului Codreanu din Centrala Cooperatistă, prin care se cerea ca Banca „Lumina" să fuzioneze cu alte bănci populare din comuna Ciulniţa. Având în vedere că sub auspiciile acestei bănci, înfiinţate în 1911, s-au cumpărat peste 1.000 de pogoane care au fost împărţite echitabil la membrii băncii, că în 1916 s-a construit un local de şcoală cu trei posturi, ca şi un monument de 220.000 de lei, „care face fala şi cinstea comunei şi băncii", că are proprietatea sa pe care s-a construit „un frumos local de bancă", membrii băncii nu sunt de acord „a fuziona şi a-şi muta reşedinţa în altă comună, sub nici un cuvânt". 
O nouă tentativă de fuzionare s-a pus în 1938 în adunarea generală extraordinară ţinută la 7 august. Deşi Banca „Lumina, care are un capital social vărsat de 842.023 de lei şi la depuneri spre fructificare - 267.939 de lei, ca şi un local propriu de 460.000 de lei, ar putea funcţiona ca şi până acum, membrii adunării generale, ţinând cont că sunt două unităţi cooperatiste în aceeaşi comună, primesc fuziunea Cooperativei „C. I. C. „Brătianu" cu Banca Populară „Lumina" . 
Adunarea generală ordinară, din 8 septembrie 1940, aprobă în unanimitate fuzionarea Băncii Populare „Lumina" cu Cooperativa „C. I. C. „Brătianu" şi statutele model tip pentru unităţile cooperatiste. 
O altă fuziune se produce la 28 mai 1939, în adunarea generală extraordinară între Banca Populară „Isvorul Muncii" din Glâmbocel cu Banca Populară „Lumina" cu sediul în Budişteni, cu condiţia ca toate împrumuturile efectuate în mod nelegal şi debitorii insolvabili ai primei bănci să fie urmăriţi de aceasta . 
Aflată într-o situaţie financiară critică, Cooperativa „C. I. C. „Brătianu" este anunţată la 2 septembrie 1943 de către Institutul Naţional al Cooperativei că, dacă până în toamnă nu reuşeşte să ia în exploatare o pădure, trebuie să fuzioneze cu banca din localitate şi moara să treacă în patrimoniul acestei bănci . 
Date importante despre activitatea Băncii „Lumina" aflăm din procesele-verbale de inspecţie ale diferiţilor controlori. Procesul-verbal de inspecţie efectuată în zilele de 20-21 mai 1913 de către V. M. Enescu consemnează că „rulmentul este slab" şi că multe creanţe sunt întârziate. Banca a vândut numai 10 butoaie din cele 30 de piatră vânătă pe care le-a cumpărat. De asemenea, avea de încasat 193 de lei pentru maşinile de stropit şi piatra vânătă, ce le-a dat pe credit, şi 134 de lei de la şcolile din Pietroasa şi Budişteni, pe care i-a dat cu împrumut învăţătorilor pentru a cumpăra cărţi la copii.
Banca era datoare: 14.000 de lei la Federala „Podgoria" (2.000 de lei cu poliţă şi 12.000 de lei în cont curent) şi 1.000 de lei la Banca - Glâmbocel. 
Consiliul de Administraţie era format din: învăţătorul Ion Petrescu - preşedinte, Gheorghe Zamfirescu - vicepreşedinte, Alexandru Popescu - casier, pr. Ion Tomescu - notar, C. C. Simescu, agricultor Tudor D. Fântâneru - membri . 
Din procesul-verbal din 31 mai 1931 încheiat de Gh. Stroescu, controlor la Banca Centrală Cooperativă din Bucureşti, aflăm că „Lumina" este înscrisă în Uniunea de Control Muntenia şi a adoptat noul statut tip în adunarea generală extraordinară din 6 aprilie 1930, aprobat de Uniune, la 6 iunie 1930, şi autentificat de Judecătoria Ocolului - Goleştii-Badii, la 29 noiembrie 1930. 
Banca, afiliată la Federala „Negru-Vodă" din Câmpulung, cu un capital de 5.267 de lei, avea la 31 decembrie 1929 un capital social vărsat de 903.628 de lei, iar la 31 mai 1931, cei 259 de societari aveau un capital social de 958.924 de lei. Partea socială a unui membru este de 500 de lei, un asociat putând avea cel puţin o parte socială şi cel mult 100 de părţi, din care să verse la înscriere cel puţin 40%. 
Depunerile spre fructificare erau, la 31 decembrie 1930, de 205.817 lei, dobânda la vedere fiind de 7%. Întrucât localul început în 1929, pentru care se cheltuise 365.904,75 lei, nu era terminat, „Lumina" este instalată într-o cameră în clădirea Cooperativei „C. I. C. „Brătianu" pentru care plăteşte chirie. Banca acordă împrumuturi numai la societari, maximum, conform adunării generale din 19 aprilie 1931, fiind de 80.000 de lei, cu dobândă de 12%, la întârzierea până la şase luni se mai percepe 2%, iar peste şase luni, 4%. Pe lângă dobânda obţinută se mai percepe la fiecare împrumut sau preschimbare 0,50% pentru fondul local şi 0,50% fond monument. Conform încheierii Consiliului din 4 ianuarie 1931, împrumuturile până la 2.000 de lei se pot aproba de preşedinte, cu ratificarea ulterioară a Consiliului de Administraţie. 
Actele ce se iau debitorilor sunt: poliţe, contracte pe credit personal şi contracte pe amanet. 
Pe lângă datoriile la Banca Centrală Cooperatistă, Banca „Lumina" era datoare la 31 mai 1931 suma de 787.676 de lei (65.676 de lei - Federala „Podgoria" pe porumb, 620.000 de lei - Federala „Negru-Vodă", poliţa scadentă la 1 octombrie 1931, 102.000 de lei - Banca „Muscelul" - poliţă scadentă la 2 iunie 1931). 
Banca „Lumina" era asociată la Banca Centrală Cooperatistă, conform scrisorii 42870/11 noiembrie 1929, unde avea un capital vărsat de 30.000 de lei. 
Salariile lunare ale membrilor Consiliului de Administraţie erau: preşedinte - 1.000 de lei, casier - 1.000 de lei, contabil - 500 de lei, secretar - 250 de lei, agent de urmărire - 500 de lei, iar jetonul de şedinţă era de 60 de lei pentru membrii Consiliului şi 50 de lei pentru cenzori . 
Un nou Statut se adoptă în adunarea generală extraordinară din 28 martie 1937, când sunt prezenţi 53 de societari din 258, şedinţa fiind condusă de preşedintele Alexandru Popescu. Statutul Băncii Populare „Lumina", societate cooperatistă de credit şi economie, cu sediul în comuna Budişteni, este autentificat la 17 mai 1937 de Judecătoria Ocolului Rural Goleştii-Badii . 
Banca „Lumina" acorda împrumuturi nu numai societarilor, ci şi altor unităţi cooperatiste. Astfel, la 9 decembrie 1928, Consiliul de Administraţie acordă Cooperativei „C. I. C. „Brătianu" din Budişteni un împrumut de 200.000 de lei, spre a achita datoria pe care o avea la Federala „Negru-Vodă" din Câmpulung . 
În afară de acordarea de împrumuturi, Banca se preocupa de aprovizionarea locuitorilor cu alimente, unelte pentru agricultură ş.a. Fiind o zonă viticolă, Banca a cumpărat 20 de maşini de stropit viile, tip „Vermorel", cu 35 de lei bucata, Consiliul de Administraţie constatând, la 18 iulie 1911, că din vânzarea lor, cu 38 de lei bucata, a rămas Băncii un venit de 56 de lei. 
Tot pentru întreţinerea viilor, la 20 decembrie 1913, în Consiliul de Administraţie se hotărăşte ca să răspundă Federalei „Podgoria" că, pentru 1914, sunt necesare 30 de butoaie de piatră vânătă . 
Fiind lipsă de făină pentru pâine, la 4 februarie 1923 Consiliul de Administraţie delegă pe preşedintele Alexandru Popescu să solicite prefectului un vagon de făină . 
În darea de seamă prezentată adunării generale la 11 iulie 1943, de D. B. Mănac, se menţionează că de două luni, de când a devenit preşedinte, s-au distribuit sătenilor 30.000 kg de porumb, şi mai aşteaptă zahăr, ulei ş. a., iar la 10 septembrie 1943 . Federala „Negru-Vodă" din Câmpulung anunţa Banca „Lumina" că a repartizat şi a trimis în Gara Leordeni un vagon de 15 tone de porumb adus de la Cetatea Albă . 
Deşi a fost desfiinţată după instaurarea regimului comunist, Banca „Lumina" a rămas în istoria localităţii ca o instituţie care a contribuit la propăşirea economică a locuitorilor.

Banca Populară „Înlesnirea" din Budişteni. Înfiinţată la 22 iunie 1902, cu 20 de membri şi un capital de 618 lei, Banca „Înlesnirea" împrumuta pe societari cu o dobândă de 8 şi 10%, pe nesocietari cu 12 şi 15%, iar la sumele depuse spre fructificare se dădea o dobândă de 8%. Banca, făcând operaţiuni în comunele Budişteni şi Glâmbocelul, împrumuta bani pentru cumpărarea de vite şi unelte agricole, pentru construirea de case ş.a. 
În anul 1904, Banca avea următoarea conducere: Ioan Istrătescu (proprietar) - preşedinte, Apostol Mazilu (primar) - vicepreşedinte, C. C. Simescu (secretar) - casier, învăţătorul C. T. Popescu - secretar, contabil, pr. C. Creţu şi I. D. Fântâneru - membri, învăţătorul Ion Petrescu, ajutor de primar, Alexandru Popescu şi consilierul comunal I. V. Muscalu - cenzori, Costache P. Ghinea, Dimitrie Stănescu şi Vasile St. Breazu - supleanţi . 
În anul 1911, Banca „Înlesnirea" nu se afla într-o situaţie economică bună. Având un capital social de 2.000 de lei la Federala „Podgoria" din Topoloveni, Banca „Înlesnirea" a contractat un împrumut de 6.900 de lei cu scadenţă la 2 noiembrie 1911. Întrucât Consiliul Federalei îi cere să achite cel puţin jumătate din împrumut, Banca „Înlesnirea" este girată, la 30 octombrie 1911, la Federala „Podgoria", de către Banca „Lumina" din Budişteni . 
În cele din urmă, cele două bănci, „Înlesnirea" şi „Lumina", fuzionează, astfel că, la 23 mai 1912, Judecătoria Ocolului Rural - Topoloveni elibera un certificat de fuzionar, formându-se o singură bancă cu numele Banca Populară „Lumina", cu sediul în comuna Ciulniţa .

Banca Populară „Luceafărul" din Ciulniţa. A fost înfiinţată la 21 ianuarie 1901, cu 118 membri, cu un capital de 495 de lei. La 1 iulie 1904, Banca avea 122 de asociaţi (107 plugari, un comerciant, doi meseriaşi, trei funcţionari, un proprietar, doi preoţi, şase învăţători), Consiliul de Administraţie fiind format din: Ghiţă Gr. Breazu - preşedinte, Ioan Broască (administrator de moşie) - vicepreşedinte, Ioan N. Prodas (învăţător) - casier, secretar, contabil, pr. Ioan Isbăşescu, Gr. Dimitrie Tronaru (plugar), Cârstea Teodorescu (şef de garnizoană) - membri, Ioan Istrătescu (proprietar), Păun M. Turturoiu (plugar), C. C. Creţu (preot) - cenzori, Ioan M. Ungureanu, Nicolae Burcea, Petre Andrei - supleanţi. 
Lucrând cu Casa Centrală a Băncilor Populare, Banca „Luceafărul" făcea operaţiuni în comunele Budişteni, Leordeni, Gorgani, Glâmbocata ş. a. Societarii erau împrumutaţi cu o dobândă de 10%, nesocietarii cu 12%, iar dobânda la depuneri era de 6% .

Cooperativa „C. I. C. Brătianu" din Glodu. Aşa după cum îi spune şi numele, Cooperativa „C. I. C. Brătianu", înfiinţată în 1919, avea drept scop luarea în exploatare a pădurilor şi valorificarea lemnului sub diferite forme. La 22 februarie 1921, în localul Băncii Populare „Lumina" are loc o adunare a membrilor Cooperativei, ocazie cu care se constată că statutul n-a apărut în Monitorul Oficial, că certificatul eliberat de Judecătoria Rurală - Topoloveni 35279/1920 şi actele sunt la autentificare. Conducerea aleasă acum era formată din: Dumitru Goşia - preşedinte, Gheorghe Teodorescu - vicepreşedinte, Vasile Grigorescu - secretar şi contabil. La 6 martie 1923 se alege o nouă conducere, biroul fiind compus din Alexandru Popescu - preşedinte, N. Alexiu - vicepreşedinte şi contabil. Consiliul de Administraţie al Cooperativei „C. I. C. Brătianu" era format la 18 noiembrie 1923 din Alexandru Popescu - preşedinte, pr. I. P. Tomescu, D. Goşia, Ştefan P. Ibric, pr. V. Breazu . 
Membrii Consiliului de Administraţie primeau bani pentru şedinţele la care participau, câte 50 de lei de şedinţă. Astfel, dintr-un borderou cu şedinţele Consiliului de Administraţie, ţinute până la 25 decembrie 1923, reiese că Alexandru Popescu a primit 500 de lei pentru 10 şedinţe, Nae Alexiu, 100 de lei - două şedinţe, pr. I. P. Tomescu, 250 de lei - cinci şedinţe, pr. V. Breazu, 400 de lei - opt şedinţe, Dimitrie Goşia, 450 de lei - nouă şedinţe, Ştefan P. Ibric, 400 de lei - opt şedinţe, Grigore Gh. Cârstoiu, 300 de lei - 6 şedinţe .
Membrii Cooperativei depuneau, când se înscriau, 10% din capitalul de 500 de lei, urmând ca pe parcurs să-l depună în întregime. Dar au fost membri care depuneau un capital mai mare, cum este cazul pr. I. P. Tomescu şi V. Gh. Breazu, cărora, la 6 martie 1923, Consiliul de Administraţie le aprobă mărirea capitalului de la 1.000 de lei la 5.000 de lei . 
După primul parchet (nr. 1 Câmpulungeanca) exploatat, la 8 august 1923 se întruneşte Consiliul de Administraţie care ia cunoştinţă de ordinele Casei Centrale a Cooperativei săteşti de a se da în exploatare alte parchete, doritorii urmând să depună garanţia de 70.000 de lei pentru a semna contractul şi a începe tăierea. Adunarea generală extraordinară din 12 august 1923 delegă pe Alexandru Popescu şi N. Alexiu spre a merge la Administraţia Financiară Muscel pentru a depune garanţia şi a semna contractul. După ce membrii Consiliului de Administraţie s-au deplasat şi au văzut parchetele Câmpulungeanca, Glâmbocata şi Glodu - Ciulniţa luate de Cooperativă de la Stat, la 18 noiembrie 1923 se întruneşte Consiliul de Administraţie care hotărăşte ca pentru sfertul tăiat să se plătească 25 de lei, acesta trebuind să aibă 2,50 m lungime, 1,20 m lăţime, 1,20 înălţime, iar pentru grămezile de crăci - 2 m lăţime şi 1,50 înălţime. Dimitrie I. Goşia şi pr. V. Breazu au fost delegaţi pentru a supraveghea tăierea, a lua sferturile în primire şi a le preda Cooperativei. Consiliul de Administraţie, întrunit la 1 decembrie 1923, constată că până la 30 noiembrie s-au tăiat 355 de sferturi în parchetul Câmpulungeanca ce urmau a fi luate în primire pe 5 decembrie. Consiliul de Administraţie, din 8 decembrie 1923, consemnează faptul că s-au luat în primire lemnele fasonate şi s-au mai marcat 250 de sferturi din punctele Fagul lui Iordan şi poteca Călugăriţa, curmeziş spre Valea Seacă. 
Sub preşedinţia lui Alexandru Popescu, în ziua de 9 decembrie 1923, a avut loc adunarea generală extraordinară, la care au participat 115 membri, unde s-a anunţat că plata unui parchet de la stat de ridică la 41.712 lei. De asemenea, s-au adoptat: plata unui sfert costă 75 de lei, plus 25 de lei tăiatul; plata unei căruţe de crăci este de 40 de lei pentru membri şi 100 de lei pentru nemembri; aprobă donarea a două sferturi pentru Infirmeria Budişteni; donaţie către Comitetul şcolar câte 5 lei de sfert pentru împrejmuirea localului de şcoală din Budişteni; 1000 de lei salariul casierului de la început până la terminarea parchetului. 
La 12 decembrie 1923, Consiliul de Administraţie hotărăşte repartizarea a 570 de sferturi la 177 de membri, restul de lemne să se ofere ambelor şcoli primare în aceleaşi condiţii ca şi membrilor cooperativei. În ziua de 10 februarie 1924, Consiliul de Administraţie (preşedinte Alexandru Popescu) adoptă măsuri pentru darea în exploatare a parchetului nr. 2, iar pe 5 martie 1924 se iau în primire 237 de sferturi din acest parchet. 
În prezenţa a 102 membri, Adunarea Generală din 9 martie 1924 hotărăşte ca fiecare membru să ia lemne în raport cu capitalul depus, iar la 10 martie 1924 se aprobă tabelul cu repartizarea sferturilor de lemne în conformitate cu capitalul vărsat. La 20 martie 1924, Consiliul de Administraţie hotărăşte să aducă la cunoştinţa Ocolului Silvic că exploatarea în ambele parchete s-a terminat .Întrucât încă din 1923 se scoseseră în exploatare încă două parchete din pădurea satului Budişteni, iar Inspecţiunea Silvică vroia să le scoată la licitaţie, la stăruinţele preşedintelui Consiliului de Administraţie, Alex. Popescu, au fost obţinute de Cooperativa „C. I. C. Brătianu". În adunarea generală extraordinară se hotărăşte ca toţi membrii să plătească în bani gata lemnele ce se ridică din pădure. De asemenea, se aprobă diurna de 50 de lei pentru şedinţele Consiliului de Administraţie, ca şi plata casierului şi a contabilului de câte 2.000 de lei pe an. Cu această ocazie se aprobă federalizarea Cooperativei la Federala „Negru-Vodă" din Câmpulung. După ce pe 17 decembrie 1924 s-a semnat contractul de exploatare a parcelelor D2 şi E2 cu Casa Pădurilor, la 31 decembrie 1924, Consiliul de Administraţie hotărăşte ca pe 12 ianuarie 1925 să înceapă exploatarea. La 13 februarie 1925, Consiliul de Administraţie stabileşte preţul materialului lemnos, în funcţie de esenţă şi de dimensiune, ca şi să se dea gratis şapte furci şi o cumpănă pentru şapte puţuri, două punţi peste pârâul Glodu şi patru căruţe de crăci pentru văduvele de război şi bătrânii săraci.
În Consiliul de Administraţie din 22 iunie 1926 se ia la cunoştinţă că prin ordinul 825/12 ianuarie 1926, Ministerul Drumurilor a aprobat Cooperativei „C. I. C. Brătianu" luarea în exploatare a 20 ha din pădurea statului Călugăriţa, punctul „Cursa", pentru suma de 588.043 de lei la care se adăugau şi celelalte taxe. Pentru obţinerea banilor se hotărăşte contractarea unui împrumut la Casa Centrală a Cooperativelor, de 500.000 de lei şi folosirea sumelor depuse la Banca „Lumina". La 31 ianuarie 1926, are loc adunarea generală a Cooperativei „C. I. C. Brătianu" la care participă 149 de membri. În afară de cumpărarea a 29.860 de arbori evaluaţi la 588.043 de lei, plus alte taxe, se aprobă contractarea unui împrumut. 
În adunare se aprobă bugetul pe 1926: câte 250 de lei/lună - preşedintele, casierul şi contabilul, 100 de lei - diurnă de şedinţă a membrilor Consiliului de Administraţie, 70 de lei pentru cenzori de şedinţă, 200 de lei - lumina, 1.000 de lei anual imprimate. De asemenea, se aprobă să se dea gratis patru sferturi de lemne de foc şcolii din Budişteni, câte două sferturi şcolilor din Băila şi Scoiceşti şi patru sferturi şcolii din Ciulniţa. 
Consiliul de Administraţie din 6 februarie 1926, ţinut sub preşedinţia lui Alex. Popescu, ia cunoştinţă de contractarea unui împrumut: 350.000 de lei la Casa Centrală a Cooperativelor, 200.000 de lei pe poliţă de la Banca Românească, 150.000 de lei în efecte de stat de la d-na general Băbeanu, cu dobândă de 12% pe an. Alexandru Popescu şi pr. Ioan P. Tomescu sunt delegaţi să depună, pe 10 februarie 1926, la Administraţia Financiară Muscel, 190.000 de lei garanţia, 300.000 de lei din valoarea materialului lemnos şi taxe de înregistrare. Cei doi erau împuterniciţi să semneze orice poliţă faţă de Banca Românească pe termen de 90 de zile. La 2 februarie 1926, Consiliul de Administraţie constată că în urma împrumuturilor obţinute (dna general Băbeanu - 150.000 de lei cu 12%, Banca „Lumina" - 20.000 de lei cu 12%, pr. N. Neagoe 20.000 de lei cu 12%, Banca Viticola 220.000 de lei) s-a plătit la Administraţia Financiară Muscel suma de 527.581,80 de lei, rămânând de plată la rata a doua numai 294.021,50 de lei. În faţa a peste 100 de membri ai Cooperativei, convocaţi în pădure la 15 februarie 1926, s-a ţinut o slujbă religioasă şi s-a sfinţit apa de către pr. Ioan P. Tomescu şi pr. Constantin Creţu, după care ultimul a ţinut o cuvântare despre foloasele sătenilor de la Cooperativă. Alexandru Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie, anunţă la 21 februarie 1926 că, negăsindu-se bani pentru a achita rata a doua de 294.021,50 de lei, s-au făcut împrumuturi: 30.000 de lei de la C. Zamfirescu, cu 18% pe an, 23.000 de la C. Breazu cu 18% pe an şi 200.000 de lei de la Federala „Negru-Vodă" din Câmpulung. Consiliul de Administraţie din 27 februarie 1926 ia act că s-a achitat şi rata a doua. Comisia de cenzori a Cooperativei „C. I. C. Brătianu" din Budişteni constată, la 16 mai 1926, că între 14 februarie şi 16 mai 1926 s-au fasonat şi recepţionat 1.798 dubli steri de araci şi de foc . 
În afară de exploatarea pădurilor, Cooperativa s-a preocupat de aprovizionarea locuitorilor cu diferite produse. Astfel, la 6 februarie 1924, în Consiliul de Administraţie se constată că locuitorii au nevoie de pluguri, rariţe, bumbac ş. a., care în comerţ sunt foarte scumpe. De aceea, neavând numerar în casă, se hotărăşte să se intervină la Casa Centrală a Cooperativelor Săteşti pentru contractarea unui împrumut de 100.000 de lei. În urma acordării de către Casa Centrală a Cooperativelor Săteşti a contului curent de 100.000 de lei, Consiliul de Administraţie delegă la 2 martie 1924 pe Alex. Popescu şi Dimitrie Goşia să ridice mărfuri în valoare de 100.000 de lei.
La 20 martie 1924, Consiliul de Administraţie îl numeşte pe Dumitru Goşia ca vânzător al mărfurilor primite de la Casa Centrală a Cooperativelor, urmând ca la pluguri şi alte bunuri să se perceapă un comision de 10%, iar la bumbac de 5%, la care se adaugă 1% cheltuieli de transport . 
Cooperativa s-a preocupat şi de cumpărarea unei mori de la Dumitru I. Goşia prin Societatea Anonimă de Comerţ din Bucureşti, la preţul de 495.000 de lei. La 9 mai 1926, în Adunarea Generală extraordinară, se aprobă cumpărarea a 25 ari de la Ion Gh. Stroe, la preţul de 28.500 de lei, pentru a se instala moara, urmând ca zidarii Gh. St. Lixandru şi Ion P. Mihăiţă să înceapă lucrările de montare a morii