Fauna

1. Peşti 

În râul Bratia trăiesc următorii peşti: păstrăvul (mai la nord de satul Berevoieşti) (Salmo trutta fario L., 1758), boişteanul sau verdetele (Phoxinus phoxinus phoxinus (L.), 1758), mreana (Barbus barbus barbus (L.), 1758), nisipariţa, variantă locală nisiparniţa (Cobitis sp.); s-ar părea că este vorba de Cobitis aurata balcanica Karaman, 1922, molanul (Noemachellus barbatulus barbatulus (L.), 1758), soretele sau regina bălţii cum i se mai spune (Lepomis gibbosus (L.), 1758) este adus în mod accidental în anul 1929 din America de Nord şi care s-a înmulţit în bălţile Dunării. După desecarea bălţilor în anii 1964-1965 a migrat pe toţi afluenţii Dunării. În zona Aninoasei şi în aval, pe Bratia, a fost văzut prima dată în anul 1970. 

În pârâul Slănic trăiesc: păstrăvul, la nord de sat, verdetele, mreana, nisiparniţa şi zglăvoaca (Cotus gobio gobio, L., 1758). 

2. Amfibiene*

Broasca râioasă (Bufo bufo). 
Broasca verde mică (Rana esculenta).
Brotăcelul (Hyla arborea). 
Buhaiul de baltă (Bombina variegata).
Salamandra (Salamandra salamandra). În trecut era credinţa că de va trece peste palma dreaptă a unei fete, aceasta devenea desăvârşită în cusutul iilor.

3. Reptile 

Guşterul (Lacerta viridis).
Şarpele de casă (Natrix natrix).
Şarpele roşu, numit şi balaure (Coronella austriaca).
Şopârla (Lacerta agilis). 
Şopârliţa (Lacerta muralis). 

4. Păsări

Brumăriţa (Prunella modularis), cuibăreşte în pădurile noastre, până spre golul alpin; în septembrie ne părăseşte.
Bufniţa (Bubo bubo), foarte rară.
Cioara grivă (Corvus corine), prezentă peste tot.
Cioara neagră (Corvus frugilegus), prezentă în zonă.
Cinteza (Fringilla coelebs), sedentară.
Ciocănitoarea (ghionoaia) verde (Picus viridis), sedentară.
Ciocănitoarea mică (Dendrocopos minor), cuibăreşte în zonă. 
Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martins), sedentară.
Ciocârlia de pădure (Lullula arborea), oaspete de vară.
Ciuful (Asio otus), prezent în toată zona.
Cocoşul de munte (Tetrao urogallus), în munţii Făgăraş.
Codobatura (Motacilla caspica şi Motacilla alba), nume comun în zonă.
Cojoaica (Certhia familiaris), cuibăreşte frecvent în zonă până în munte.
Corbul (Corvus corax), în număr mic, dar prezent.
Coţofana (Pica pica), cuibăreşte în toată zona.
Cucul (Cuculus cuculus) prezent în fiecare an.
Cucuveaua (Athene noctua) - numele îi este legat de diferite superstiţii sumbre ale locuitorilor.
Dumbrăveanca (Coracias garrului) - mai poate fi văzută în pasaj.
Fâsa (Anthus campestris şi Anthus pratensis), cuibăresc în zonă, până spre munte; toamna ne părăsesc.
Florintele (Carduelis chloris), sedentară.
Forfecuţa (Loxia curviorostra), iarna coboară din pădurile de conifere spre dealuri şi câmpie.
Frunzăriţa (Hippolais icterina şi Hippolais pallida) - ambele specii cuibăresc în zonă.
Gaiţa (Garulus glandarius), pasăre sedentară.
Ghionoaia sau ciocănitoarea mare (Dendrocopos major), cuibăreşte în pădurile din zonă.
Graurul (Sturnus vulgaris) - oaspete de vară.
Guguştiucul (Streptopelia decaocto), pasăre sedentară.
Guşă roşie (Erithacus rubecula), pasăre sedentară, cuibăreşte în pădurile noastre; iarna coboară spre sate.
Huhurezul (Strix aluco), prezent în număr mai mic.
Lăstunul (Delichon urbica), oaspete de vară, confundat cu rândunica.
Lăstunul de mal (Riparia riparia), oaspete de vară.
Mierla (Turdus merula), pasăre sedentară, obişnuită în zonă, des amintită în cântecele populare de dragoste.
Ochiul boului (Troglodytes troglodytes) este cea mai mică dintre păsările sedentare din zona montană; uneori coboară în pădurile satelor.
Pitulicea (Phylloscopus collybita), oaspete de vară, cuibăreşte în zonă şi mai sus.
Piţigoiul - patru specii (pentru care locuitorii au o singură denumire): piţigoi moţat (Parus cristatus), cuibăreşte în pădurile de brad; piţigoi de livadă (Parus ingubris) - este mai numeros în zona satelor noastre; piţigoi de munte (Parus montanus) - numeros în zonă; piţigoi albastru (Parus caerulens) - cuibăreşte frecvent.
Presura (Emberiza calandra), pasăre sedentară, numeroasă iarna în sate, în urma coborârii din pădure. 
Presura galbenă (Emberiza citainella), mai numeroasă decât cealaltă.
Prigoria, numită şi ploier (Merops copiaster), prezent în număr mic.
Pupăza (Upupa epops), oaspete de vară, cuibăreşte aici.
Rândunica (Hirundo rustica), socotită de locuitorii satelor ca pasăre sfântă, care aduce noroc şi păzeşte casa de toate relele; oaspete de vară.
Scatiul (Carduelis carduelis), sedentară.
Sfrânciocul (Lanius collurio), cuibăreşte în zonă şi toamna ne părăseşte.
Silvie (Sylvia curruca şi Sylvia communis) - ambele vin şi cuibăresc în zonă şi în octombrie pleacă.
Stăncuţa (Corvus monedula), prezentă în zonă.
Sturzul (Turdus viscivovorus), sedentară.
Şoimul rândunelelor (Falco subbuteo), rar mai cuibăreşte.
Şorecarul (Buteo buteo), cuibăreşte în zonă un număr mic.
Uliul (Accipiter gentilis), cuibăreşte în zonă.
Vrabia (Passer domesticus) - sedentară, numeroasă.

5. Mamifere

Ariciul (Erinaceus europaeus). Prezent peste tot. Era considerat în lumea satelor animal sfânt, fiindcă a ajutat pe Dumnezeu să urzească Pământul. A existat credinţa că dacă era omorât de cineva, asupra acestuia se abăteau nenorociri. 
Capra neagră (Rupicapra rupicapra). Este prezentă în pădurile noastre în număr de 13 exemplare.
Căpriorul (Rupicapra rupicapra). Este prezent în număr de 64 de exemplare; ambele cifre din evidenţele Ocolului Silvic Aninoasa.
Cârtiţa (Talpa europaea), frecventă peste tot.
Cerbul carpatin (Cervus elaphus) este prezent în pădurile Ocolului Silvic Aninoasa în număr de 93 de exemplare.
Dihorul (Mustela putorius) se întâlneşte destul de rar.
Ghindărelul (Eliomis quercinus). Mamifer care a lăsat toponimul Valea Ghindarului în satul Valea Siliştii; dispărut. 
Iepurele (Lepus europaeus), frecvent în zonă.
Jderul (Martes martes). Ca şi hermina (hermelina) a fost vânat pentru blana sa frumoasă. În 1930 era menţionat de ocolul silvic. Puţini oameni mai afirmă că l-au văzut vreodată.
Liliacul (Ordo chriroptera), prezent în zonă.
Lupul (Canis lupus). Animal sfânt al strămoşilor geto-daci

Cu timpul a început să fie tot mai mult vânat. În anul 1863 prefectul judeţului Muşcel a transmis un ordin către primării pentru a se lua măsuri împotriva lupilor şi ciorilor care făceau stricăciuni locuitorilor. „Păsările numite ciori, fiind cele mai vătămătoare interesului comunii, mai cu osebire asupra semănăturilor, urmează ca prin concursul deputaţilor şi locuitorilor să se ia măsuri de omorârea lor şi desfiinţarea pe cât se va putea a cuiburilor lor". De asemenea lupii „cauzează mare rău dobitoacelor" şi, în consecinţă, să se ia „cele mai serioase măsuri" pentru omorârea lor „prin dese vânători ce se vor face de locuitori, invitându-se domnii arendaşi şi proprietari a le înlesni obiectele trebuincioase vânătorilor . Subprefectura reaminteşte primăriei că „autoritatea comunală este îndatorată a face o vânătoare în iarna fiecărui an", iar de rezultat „să comunicaţi subprefecturii odată cu trimiterea vânatului câştigat" . Vânătoarea lupilor a continuat, astfel că, în momentul de faţă, pe tot teritoriul Ocolului Silvic Aninoasa mai există doar şapte exemplare.

Mistreţul (Sus scrofa). Foarte numeros în pădurile noastre, astăzi mai sunt înregistrate la Ocolul Silvic Aninoasa 127 de exemplare.
Nevăstuica (Mustela nivalis). Astăzi sunt puţini cei care pretind că au văzut-o, la fel ca şi în cazul herminei (Mustela erminea).
Pisica sălbatică (Felis silvestris). Numărul acesteia se împuţinează continuu. În evidenţele Ocolului Silvic Aninoasa, astăzi, sunt înregistrate 20 de exemplare.
Râsul (Lynx lynx). Astăzi sunt înregistrate la Ocolul Silvic Aninoasa şase exemplare.
Şoarecele (Microtus arvalis), numeros în toată zona.
Şoarecele de casă (Mus musculus) este cel mai numeros din familia Muridae Gray şi provoacă stricăciuni în gospodării.
Şoarecele de pădure (Apodemus agraricus), prezent în toate pădurile. 
Şobolanul (Rattus norvegicus), prezent în sate.
Ursul (Ursus arctos) a fost vânat de-a lungul timpului de către om. La 31 decembrie 1924, administratorul plasei Râul Doamnei face cunoscut Primăriei Slănic că vânătoarea se organizează numai cu aprobare oficială, atât în pădurile statului, cât şi în cele particulare. Se mai face precizarea că acolo unde pădurea este arendată, arendaşul „e dator să stârpească fiarele sălbatice". 

La 12 mai 1924, primăria a trimis la prefectură tabel cu posesorii de arme şi câini de vânătoare: Vasile Gh. Muşat - armă militară, Ion N. Popa, Hera Stăncicu, Ion I. Dascălu, Ion I. Drăgoi, Nicolae I. Pulpea, Nicolae A. Şt. Pulpea, toţi cu arme de vânătoare . 

Comuna Slănic arendase vânatul de pe proprietatea moşnenilor Societăţii de vânătoare «Vânătorul» a funcţionarilor Băncii Naţionale a României, astfel că nimeni nu mai putea să vâneze animale sălbatice. La 8 octombrie 1940 primarul Ştefan Moise face adresă la această societate prin care îi face cunoscut că „s-au înmulţit fiarele sălbatice, mai ales urşii care distrug holdele de porumb ale cetăţenilor". Solicită organizarea de vânători, dar şi despăgubirea locuitorilor care suferiseră pagube. În acelaşi sens a intervenit şi la prefectură pentru a cere Inspectoratului de Vânătoare al judeţului Muşcel să organizeze „vânătoare oficială" . 

Veveriţa (Sciurus vulgaris), frecventă în pădure, dar şi în sate.
Viezurele (Melos melos). Puţini sunt cei care susţin că l-au văzut decurând.
Vulpea (Vulpes vulpes), prezentă peste tot, în număr mai mic. În evidenţele Ocolului Silvic Aninoasa sunt 48 de exemplare.