Tradiții și obiceiuri de mărțișor 

 

Simbol al vieții și al purității, Mărțișorul este talismanul oferit și purtat cu toată dragostea de cei ce îl primesc. Șnurul răsucit bicolor reprezintă zilele, săptămânile și lunile anului, împreună reprezentând cele două anotimpuri pastorale – vara și iarna. Obiceiul reprezintă o secvență străveche, de sorginte precreștină, a unui scenariu ritual de înnoire a anului, marcând nașterea simbolică a Babei Dochia, zeiță maternă și echinocțială. Unele legende consemnează că firul Mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, a fost tors de Baba Dochia în timp ce ducea oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la trei zile de la naştere, Dochia toarce firul primăverii la naşterea anului agrar. 

La sfârșitul secolului al XIX-lea Mărțișorul era primit de copii, fete și băieți, fără deosebire, de la părinți în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. De firul bicolor (alb cu negru sau alb cu roșu) se prindea un ban de argint și, uneori, de aur, și se purta legat la mână. Era scos, în funcție de sat sau de zonă etnografică, la anumite sărbători (Mucenici, Florii, Paști, Arminden) sau la înflorirea unui pom fructifer din gospodărie și agățat de ramurile acestuia. Se credea că purtătorii Mărțișorului aveau să fie sănătoși tot anul, plăcuți și drăgăstoși, feriți de boli și de deochi. Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de români și aromâni de unde a fost preluat și de alte popoare din Balcani.  

Bibliografie: Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, București, 1997; Gabriela Rusu-Păsărin, Calendarul popular românesc, Craiova, 2006. 

Text: Dr. Tița-Nicolescu Ion, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești