Programul ,,Lapte - corn"

Măsurile de acordare a ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui, a anumitor produse lactate, precum şi a produselor de panificaţie în instituţiile şcolare au drept principal obiectiv favorizarea consumului de lapte şi produse de panificaţie de către copiii din instituţiile şcolare beneficiare, conform Regulamentelor (CE), prin obţinerea unui ajutor finanţat din fonduri comunitare pentru distribuirea gratuită  sau la preţ redus a laptelui şi a anumitor produse lactate şi de panificaţie copiilor din instituţiile şcolare.

Programul de furnizare a produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învaţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, este un program guvernamental finanţat de Guvern conform OUG 96/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru distribuţia produselor lactate se acordă ajutor comunitar din Fondul European de Garantare Agricolă menit să încurajeze consumul de produse lactate în şcoli şi să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi prevenirea diferitelor afecţiuni de sănătate, mediatizând avantajele cu caracter nutriţional şi fiziologic privind aportul de vitamine şi minerale prin consumul de lapte si produse lactate.

În anul şcolar 2013-2014, de prevederile programului a beneficiat un număr de aproximativ 62900 elevi şi preşcolari, înscrişi în 512 instituţii şcolare din Judeţul Argeş.

În baza contractelor, furnizorii au livrat zilnic, bisăptămânal sau saptamânal, în funcţie de graficul avizat, produse lactate şi de panificaţie şcolilor şi grădiniţelor din judeţ pentru toţi elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat precum si pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, prezenţi la cursuri.

Pentru anul şcolar 2014-2015  furnizarea de produse lactate şi produse de panificaţie a început în data de 15 septembrie 2014. Numărul de beneficiari ai programului ,,Lapte-Corn" pentru  acest an şcolar este de aproximativ 61700 elevi, număr ce poate fi modificat în conformitate cu modificările apărute şi comunicate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.