Muzeul Golești - un loc încărcat de istorie și tradiție

 

Situat în orașul Ștefănești, la doar 10 kilometri de Pitești, pe șoseaua veche Pitești - București, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești este o adevărată bijuterie a meleagurilor argeșene, fiind un loc încărcat de istorie și tradiții populare.

Muzeul este format din două mari secții: Secția Istorie - Etnografie și Secția Aer liber, prezentate pe o suprafață de 14 hectare.

Construit în 1640, Conacul Goleștilor a fost reședința familiei timp de secole și locul care le-a conferit Goleștilor identitate și puterea de a trece prin vâltoarea istoriei. Astăzi, toți cei care trec pragul conacului au posibilitatea de a simți magia locului lăsat peste veacuri de una dintre cele mai vii familii de boieri, făuritori de neam și țară.

Legăturile Goleștilor cu regalitatea sunt bine cunoscute. Aici, regele Carol I a petrecut prima noapte pe teritoriul Romaniei. Astăzi, în cadrul muzeului, în Salonul de Iarnă, pot fi admirate două piese excepționale: tronul regilor României și biroul regelui Carol I.

Din 1939, vechiul conac a devenit inima Muzeului Golești. Instituţia a fost înfiinţată prin decret regal dat de Carol al II-lea, în 7 iunie 1939, sub numele Muzeul Dinicu Golescu.

Casa și parcul, anexele (camerele de oaspeți și cele ale servitorilor), baia turcească, turnurile de apărare, școala și bolnița, turnul de apărare vorbesc vizatorilor despre modul de viață al boierilor români din secolul al XIX-lea. Expoziția din conac este o invitație adresată vizitatorilor de a călători în timp, în urmă cu mai bine de două secole.

Începând cu anul 1966, alături de Conacul Goleștilor, s-au pus bazele înființări unui muzeu național etnografic în aer liber care să reflecte cele două ocupații de bază ale românilor – viticultura și pomicultura. Peste 30 de gospodării de viticultori și pomicultori aduse de pe întreg teritoriul României formează un univers țărănesc unic, în care tradițiile, meșteșugurile și credințele străbunilor își dau întâlnire cu generațiile de astăzi. Secția în aer liber de la Golești este un tezaur de arhitectură ţărănească şi o matrice de reprezentare a existenţei comunităţilor rurale din secolele XIX - XX.

Astăzi, muzeul are aspectul unui sat autentic, în el aflându-se atât gospodăriile ţărăneşti, cât şi o biserică, o şcoală, o primărie, un han, un sector de instalaţii pomi-viticole și ateliere meșteșugărești.

Conacul Goleștilor este înconjurat de natură, de flori și copaci, ca o invitație la relaxare. Nesfârșitul verde al ierbii, parfumul trandafirilor, umbra cea primitoare a teilor, nucilor și stejarilor, culorile vii ale merilor, prunilor, corcodușilor te invită să zăbovești, să privești și să îți umpli sufletul de bucurie.

De asemenea, numeroase activități de recreere sunt accesibile publicului vizitator: echitație cu cai și ponei, plimbări cu trăsura, tiroliană pentru copii, locuri de joacă, popicărie țărănească.

Informații utile:

► Adresa: Județul Argeș, orașul Ștefănești, strada Radu Golescu, nr. 34.

► Porţile muzeului sunt deschise zilnic, de marţi până duminică, între orele 8:00 - 16:00 (iarna: 1 noiembrie - 31 martie) şi 9:00 - 18:00 (vara: 1 aprilie - 31 octombrie).

► Taxa de vizitare: copii și pensionari - 5 lei/persoană; adulţi – 10 lei/persoană.

► Mai multe informaţii despre muzeu puteţi găsi accesând site-ul instituției: https://www.muzeulgolesti.ro/home.