Stema

Descrierea stemei 

Stema comunei Suseni se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, incarcat cu o banda undata de argint.

In partea superioara, in stanga, se afla o ramura de stejar de aur, cu doua frunze si o ghinda.

In partea inferioara, in dreapta, se afla un snop de spice de grau din aur.

Scutul este timbrat cu o coroana murala de argint cu un turn crenelat.

Semnificatiile elementelor insumate.

Ramura de stejar si snopul de grau simbolizeaza bogatia silvica a zonei si ocupatia de baza a locuitorilor, agricultura.

Banda undata reprezinta raul Dambovnic, care strabate localitatea.

Coroana murala cu un turn crenelat semnifica faptul ca localitatea are rangul de comuna.