Succes răsunător al Argeşului pe scena Festivalului de Folclor de la Treviso, Italia

 

Călușul și dansurile aprige din sudul Argeșului s-au dovedit a fi punctul forte al festivalului, iar virtuozitatea instrumentiștilor a surprins pe toată lumea având în vedere vârsta lor.

Sile Folk Festival, organizat sub patronaj CIOFF, se află la a XIII-a ediție și se desfășoară anual în orașul Treviso și în localitățile din regiunea Veneto, în perioada 21 - 28 iulie. Scopul acestui festival este valorizarea tradițiilor din comunitățile de pe râul Sile, aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, de aceea, în deschiderea festivalului are loc întotdeauna o conferință despre tradițiile pierdute ale acestei regiuni, specialiștii în istoria artei și în economia artelor încercând să atragă atenția asupra pericolului în care Europa se află, anume acela de a-și pierde tradițiile și, în consecință, identitatea.