Întâlnire de lucru pentru constituirea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Județului Argeș
Marți, 22 iulie 2025, Consiliul Județean Argeș a organizat o întâlnire de lucru pe tema constituirii Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, un demers al cărui principal scop este acela de consultare a tinerilor din județ și de stimulare a participării acestora la formularea politicilor publice în domeniul tineretului la nivel local
Marți, 22 iulie 2025, Consiliul Județean Argeș a organizat o întâlnire de lucru pe tema constituirii Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, un demers al cărui principal scop este acela de consultare a tinerilor din județ și de stimulare a participării acestora la formularea politicilor publice în domeniul tineretului la nivel local.
Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu au avut alături reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret, ai primăriilor, precum și alte instituții implicate în dezvoltarea politicilor pentru tineret la nivel local și județean.
Evenimentul a avut ca scop stabilirea direcțiilor de acțiune și a calendarului necesar constituirii structurii consultative, precum și identificarea celor mai bune metode de implicare a tinerilor în procesul decizional.
"Ne dorim să creăm un mecanism real de consultare și participare a tinerilor la nivel județean, ne dorim o implicare activă a tinerilor în viața publică Consiliul Consultativ al Tinerilor va funcționa ca un organism consultativ și poate oferi tinerilor oportunitatea de a propune idei, proiecte și soluții în domenii precum educație, cultură, voluntariat, mediu și antreprenoriat" - Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Conform regulamentului, obiectivele Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret Argeș sunt:
a. Identificarea nevoilor tinerilor și promovarea unor soluții în vederea satisfacerii nevoilor acestora;
b. Realizarea Strategiei de Tineret a Județului Argeș, în concordanță cu politicile naționale de tineret;
c. Promovarea viziunii tinerilor din comunitatea argeșeană în procesul de luare a deciziilor la nivel județean;
d. Sprijinirea participării sectorului neguvernamental de/pentru tineret la programe, proiecte și politici dedicate tinerilor;
e. Sprijinirea, stimularea și recompensarea creativității și performanței tinerilor în diverse domenii ale artei, culturii și industriilor creative;
f. Stimularea preocupării tinerilor inclusiv a celor cu dizabilități pentru lectură, creație literară și act cultural;
g. Susținerea tinerilor implicați în activități și programe de cercetare-dezvoltare-inovare;
h. Promovarea dialogului între generații;
i. Promovarea dialogului intercultural, în combaterea rasismului, xenofobiei și intoleranței în rândul tinerilor;
j. Stimularea activităților de voluntariat.
Principalele domenii de lucru abordate de CCPT Argeș sunt următoarele:
a) cultură și artă;
b) educație şi formare;
c) ocuparea forței de muncă şi antreprenoriat;
d) participare şi activități de voluntariat;
e) sport, sănătate şi mediu;
f) incluziune socială şi susținerea tinerei familii;
g) turism;
h) creativitate și inovare;
i) cooperare internațională.
În urma discuțiile purtate s-a stabilit ca până pe 15 septembrie, toți cei interesați, ONG-uri și asociații pentru tineret, să depună documentele necesare pentru a putea dobândi calitatea de membru. Pentru mai multe informații vă rugăm să consultați regulamentul afișat pe site-ul instituției (www.cjarges.ro/documents/10865/2072265/Anexa+P.18.pdf/95a7d560-5939-45d6-83c6-8058df29b353) sau pagina de Facebook a Consiliului Județean Argeș.
La următoarea întâlnire ce va avea loc după 15 septembrie se dorește constituirea comisiilor de lucru care vor funcționa în cadrul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret.