În Argeș continuă asfaltarea și modernizarea drumurilor naționale
În județul Argeș se lucrează în această perioadă atât pe drumurile naționale, cât și pe cele județene
În județul Argeș se lucrează în această perioadă atât pe drumurile naționale, cât și pe cele județene.
Directorul Direcției Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, Eduard Dima, a anunțat că, începând cu a doua jumătate a lunii iunie, se reiau lucrările de întreținere și reabilitare a drumurilor naționale din Argeș, prin așternerea de covoare asfaltice pe mai multe sectoare importante.
Astfel, lucrările vor fi executate pe următoarele tronsoane:
Etapa I
# Drumul Național 7, kilometrii 84+000 - 88+365, în zona comunei Leordeni
# Drumul Național 7, kilometrii 98+000 - 106+200, în zona comunei Călinești
Lungime totală: aproximativ 15 kilometri.
Etapa a II-a
# Drumul Național 7C - Transfăgărășan, kilometrii 64+000 - 75+000
Lungime: aproximativ 10 kilometri.
În paralel, Consiliul Județean Argeș continuă lucrările la drumurile județene, prin proiecte importante de modernizare care înseamnă mai multă siguranță, mai mult confort și legături mai bune între localități.