Drum județean modernizat în comuna Căteasca


# 5,3 km de drum asfaltat. # Peste 7.000 ml de șanțuri (betonate și de pământ). # 230 accese la proprietăți. # 15 podețe


Drumul județean DJ 703B, pe sectorul de 5,3 km din comuna Căteasca (km 77+826 - km 83+126), a fost modernizat complet, lucrările fiind finalizate și pregătite pentru recepție. 

„Este un tronson deosebit de important, care reprezintă ultima legătură directă cu autostrada din zona drumului ce pornește din Costești, trece prin Rociu și ajunge în Căteasca. Este un proiect realizat exclusiv cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Argeș, în valoare de 15 milioane de lei. Suntem chiar înainte de recepția finală, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Ne bucurăm că am reușit să oferim un drum modern, la standarde europene, care va reduce semnificativ distanța și timpul de deplasare pentru locuitorii din zonă spre autostradă, vorbim de zeci de kilometri. Mulțumesc constructorilor și Direcției Județene de Drumuri Argeș pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă în implementarea acestui proiect" - a spus președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, care marți, 19 august 2025, a vizita zona împreună cu administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu și directorul regiei Alina Nicolau. 

Tronsonul modernizat face parte dintr-un obiectiv mai amplu de îmbunătățire a infrastructurii rutiere județene. 

Proiectul "Modernizare DJ703B, Morărești (DN7-km 148+980) - Săliștea - Vedea - Limita Județ Olt (km 34+714) - Mârghia - Pădurești - Costești - Șerbănești - Siliștea - Căteasca - Leordeni (DN7-km 91+230), km 77+826 - km 83+126, comuna Căteasca, județul Argeș"  a fost finanțat din bugetul Consiliului Județean Argeș. 

Valoarea investiției: - 15.010.060 lei (inclusiv TVA).  

Lucrări executate:

  • Strat de balast: 25 cm 

  • Piatră spartă: 15 cm 

  • Binder: 6 cm 

  • Uzură asfaltică: 4 cm 

  • Șanțuri de pământ: 1.364 ml 

  • Șanțuri betonate: 5.658 ml 

  • Podețe transversale ø600: 4 bucăți 

  • Podețe transversale ø1000: 2 bucăți 

  • Podeț tip P2: 1 bucată 

  • Podețe la drumurile laterale ø500: 8 bucăți 

  • Accese la proprietăți ø300: 230 bucăți 

  • Semnalizare rutieră: marcaje transversale și longitudinale