Dezbaterea privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a avut loc la Pitești


Miercuri, 7 decembrie 2022, la Piteşti, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat cea de-a patra conferinţă regională privind stadiul implementării Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă 2030


Miercuri, 7 decembrie 2022, la Piteşti, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat cea de-a patra conferinţă regională privind stadiul implementării Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă 2030

În cadrul evenimentului au fost prezentate participanţilor din toate judeţele regiunii Sud Muntenia instrumentele realizate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă în vederea facilitării implementării acestei strategii care vizează dezvoltarea prin armonizarea celor 3 piloni ai sustenabilităţii: economie, societate şi mediu

"Am ajuns la jumătatea acestei serii de conferinţe regionale pe care le organizăm pentru a conecta comunităţile locale la instrumentele pentru dezvoltare durabilă realizate în proiectul "România Durabilă". În continuare este impresionant numărul mare de actori regionali din toate segmentele sociale care sunt interesaţi de implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă. România va avea acces la fonduri de dimensiuni fără precedent, prin exerciţiul financiar european multi-anual şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Doar în regiunea Sud Muntenia vor fi disponibile peste 1,57 miliarde de euro prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională. Trebuie să fim pregătiţi şi să creăm acele mecanisme astfel încât să accesăm banii şi să îi direcţionăm înţelept către creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, iar acest lucru se poate face aplicând principiile sustenabilităţii", a declarat Laszlo Borbely, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul administratorul public al Consiliului Judeţean Argeş, Cristian Puiu, subprefectul Ciprian-Mihai Neculăescu şi primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea. Prin mesajele transmise a fost subliniată importanţa dezvoltării durabile şi rolul esenţial al administraţiilor locale în procesul pe care îl presupune. Un subiect important al intervenţiilor a fost mobilitatea urbană şi investiţiile în transportul din Municipiul Piteşti şi zona metropolitană

"În contextul actual, marcat de necesitatea tranziției către o societate durabilă este esențial rolul pe care autoritățile publice locale, reprezentate în primul rând de consiliile județene, îl vor avea în realizarea obiectivelor de dezvoltare marcate în Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. În acest sens, a fost elaborată strategia de dezvoltare locală, prin care s-au fixat prioritățile de dezvoltare județeană și direcțiile de acțiune pentru atingerea acestor priorități pe termen mediu și lung, pornind de la analiza contextului economic și social existent. Prin asumarea la nivel local a strategiei de dezvoltare, a fost stabilit cadrul județean pentru susținerea Agendei 2030 și implementarea setului de 17 Obiective Europene și Naționale de Dezvoltare Durabilă. 

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Argeș și-a propus o agendă ambițioasă  cu rolul de a:  

# alinia dezvoltarea județului la cadrul strategic specific perioadei 2014-2020 și, mai ales, la cel aferent perioadei de programare 2021-2027 la nivel local și suprateritorial;  

# fi un instrument care să permită Consiliului Județean Argeș luarea deciziilor adaptate la contextul strategic pe baza informațiilor și datelor relevante și actualizate;  

# promova un proces transparent de consultare a actorilor relevanți din județ pentru identificarea corectă a nevoilor și așteptărilor comunității prin intermediul lucrului în parteneriat;  

# reprezenta viziunea comunității cu privire la dezvoltarea viitoare, transpusă într-un set de obiective specifice și un plan de acțiuni concret;  

# alinia politicile și instrumentele de dezvoltare a județului la instrumentele de sprijin naționale și ale Uniunii Europene în domeniu, respectiv la cerințele programelor operaționale și sectoriale aferente perioadei de programare 2021-2027.  

În concluzie, punerea în aplicare a Obiectivelor Europene de Dezvoltare Durabilă se va realiza atât la nivel local prin derularea Strategiei Județene de Dezvoltare Durabilă, cât și la nivel central, prin Planul Național de Acțiune Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (PNA). 

Această abordare integrată de promovare a instrumentelor de planificare strategică pentru un teritoriu mai sustenabil, mai competitiv și mai coeziv, deschis către lume și în măsură să facă față provocărilor secolului XXI, va asigura dezvoltarea pe trei piloni principali, respectiv economic, social și de mediu" – Cristian Puiu, administrator public al Consiliului Județean Argeș. 

"Este încă o oportunitate de lucru în tranziția spre angajarea completă a comunităților locale în dezvoltarea durabilă. Aportul populației urbane se îndreaptă vertiginos către 60%, dar asta nu înseamnă că nu știm și că nevoile cetățenilor din mediile rurale sunt aceleași, așa că noi avem o strategie către dezvoltare metropolitană. În anul 2021 am înființat o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport. La 1 septembrie 2022 a devenit operațional transportul metropolitan. De asemenea, avem aprobate fonduri nerambursabile prin PNRR de peste 20 de milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor, instituții publice cât și rezidențiale" - Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești

"Asigurarea unei dezvoltări durabile este una dintre componentele importante ale viziunii Guvernului. Țara noastră este un partener important în implementarea acestui plan. De fapt, chiar a demonstrat făcând pași perceptibili în această direcție. Poate că am început mai târziu comparativ cu alte țări, dar iată că vedem un bine dincolo de rău. Și, când spun asta,  mă gândesc la creșterea facturilor la energie electrică ceea ce i-a determinat pe mulți români să ia în considerare metode alternative de producere a curentului electric. Panourile solare sunt un domeniu despre care culeg informații și discută mulți concetățeni. Este un exemplu simplu de îmbinare a nevoilor la protejarea mediului" - subprefect Ciprian-Mihai Neculăescu

Numărul participanţilor la eveniment a depăşit 100. Printre aceştia au fost conducători de instituţii şi reprezentanţi care activează în mediul de afaceri, societatea civilă, universităţi şi institute de cercetare, organizaţii de tineret din toate judeţele din regiune (Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman)

A fost prezentată, de asemenea, formarea profesională a experţilor în dezvoltare durabilă (demers unic la nivel european), care urmează să fie extinsă prin cursuri pentru 2000 de experţi până în 2026, după ce luna trecută prima serie a absolvit cursurile la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este de menţionat că Universitatea din Piteşti este printre primele care s-a acreditat pentru a susţine astfel de cursuri de formare

Video - Dezbaterea privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a avut loc la Pitești:

 

Galerie foto: