Atribuții Administrator public Consiliul Județean ARGEȘ

 

Atribuţii specifice:

1) aduce la îndeplinire obiectivele şi indicatorii de performanţă din contractual de management

2) îndeplinește atribuţiile delegate de către preşedinte, în limitele impuse de către acesta;

3) exercită atribuţiile de ordonator principal de credite, în condițiile legii, numai în baza delegării acestora de către Președintele Consiliului Județean Argeș, prin act administrativ.

4) coordoneaza activitatea aparatului de specialitate a Consiliului Judetean Arges și/ sau a serviciilor publice de interes judetean;

5) reprezinta instituţia şi pe Preşedintele Consiliului Judeţean Arges  prin delegare din partea acestuia, în raporturile cu terții, cu alte instituţii, organizaţii şi O.N.G. – uri locale, regionale, naţionale şi internaţionale;

6) urmărește aplicarea Hotărârilor Consiliului Județean Argeș de către compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Județean Argeș și al instituțiilor subordonate;

7) colaborează cu toate directiile de specialitate si conducerea din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Arges;

8) îndeplineste orice alte atribuţii în domenii specifice instituţiei şi postului, încredinţate de către preşedintele Consiliului Judeţean Argeș sau consiliul judeţean,  care nu contravin legii;

 

Atribuții generale:

1) Depune toate diligențele pentru a spori capacitatea administrativă şi prestigiul autorităţii publice;

2) Aplică procedurile interne privind circuitul documentelor;

3) Respectă prevederile regulamentului intern şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Argeș.

4) În temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor):

  • are obligația exercitării tuturor atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește operațiunile de colectare, prelucrare, difuzare și stocare a datelor cu caracter personal, în format letric/electronic original/xerocopie, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr.2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) sau alte dispoziții de drept intern referitoare la protecţia datelor;

  • este pe deplin responsabil de respectarea obligațiilor impuse de legislația incidentă cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;

  • se obligă să ofere suficiente garanții în ceea ce privește măsurile de securitate tehnice și organizatorice referitoare la operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal și să respecte normele de securitate, astfel încât prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate să întrunească cerințele prevăzute de Regulamentul (UE) nr.2016/679 și să asigure protecția drepturilor persoanei vizate, în conformitate cu prevederile articolului nr. 32 din Regulamentul (UE) nr.2016/679;

  • are obligația să prelucreze datele cu caracter personal cu bună credință și să stocheze datele cu caracter personal într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate și în care vor fi ulterior prelucrate;

  • are obligaţia de a respecta secretul sau confidenţialitatea în îndeplinirea sarcinilor sale de  prelucrare a datelor personale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern;

  • colaborează cu responsabilul pentru protecţia datelor cu caracter personal la nivelul Consiliului Judeţean Argeș și furnizează toate datele solicitate de acesta în exercitarea atribuțiilor ce îi revin conform legii.

5) Respectă prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora în conformitate cu Legea nr. 319/2006 cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

6) Respectă normele specifice de protecţie civilă, participă la activităţile specifice şi contribuie la îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor prevăzute în planurile şi programele de protecţie civilă sau a celor dispuse de Consiliul Judeţean Argeș pe timpul acţiunilor de intervenţie şi de restabilire a stării de normalitate, în conformitate cu prevederile Legii nr.481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

7) Respectă măsurile de apărare împotriva incendiilor.

8) Respectă reglementările privind păstrarea secretului de stat şi de serviciu.

9) Respectă Sistemul de Management al Calităţii.