14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este sarbatorită în întreaga lume, în fiecare an, în data de 14 iunie și reprezintă un bun prilej de a mulțumi donatorilor de sânge voluntari pentru generozitatea de care dau dovadă, precum și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donare de sânge, astfel încât să se asigure calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Unitățile sanitare au nevoie zilnic de sânge!
Donarea de sânge este o procedură voluntară, care salvează milioane de vieți în fiecare an.
De ce este nevoie să donăm sânge?
-
Nu există niciun substitut pentru sângele uman.
-
Sângele nu poate fi fabricat și este nevoie continuă de sânge datorită perioadei scăzute de viață a componentelor sale.
-
Sângele poate fi oferit voluntar numai prin generozitatea celor din jur!
Ziua mondială a donatorilor de sânge este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică marcate de Organizația Mondială a Sănătății și a fost aleasă ca un omagiu în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Născut acum 148 de ani, pe 14 iunie, datorită lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.