Crucea lui Mihai Viteazul de pe Colțul Albinei - locul până unde s-a retras voievodul muntean din calea lui Sinan Pașa în 1595

 

Povestea acestei cruci este una istorică. În satul Bădeni se află „Plaiul Mălăişte", zonă în care s-a retras Mihai Viteazul, după lupta de la Călugăreni (1595). Până acolo s-a retras Mihai Viteazul din calea lui Sinan Pașa, așteptând ajutoarele de la Principele Sigismund Bathory. Ajuns acolo, a pus această cruce, semn pe care îl putem vedea și astăzi. Dupa primirea întăririlor, Marele Voievod Mihai, cel care a unit pentru prima dată toate cele trei principate române, a eliberat Târgoviște și i-a făcut praf pe turci la propriu, în marea bătălie de la Giurgiu. Bătălia de la Giurgiu este consemnată în izvoarele istorice ale vremii ca fiind cea mai mare bătălie a lui Mihai Viteazul. Mai mare decât cunoscută bătălie de la Călugăreni. Cronicile turcești au descris în amănunt această bătălie, atât de marcați și luați prin surprindere a fost oastea otomană la vremea respectivă.

Crucea cântăreşte aproape trei tone, a fost ridicată pe o stâncă de pe dealul numit „Colţul Albinei", la o altitudine de 1.125 de metri.

La acţiunea de montare a sa au luat parte mai multe echipe de salvamontişti din Câmpulung şi Piteşti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Bucureşti. 

Întregul monument are o înălţime de 15 metri și este montat în apropiere de locul unde, vreme de 60 de ani, a străjuit munţii crucea lui Mihai Viteazu, o cruce de lemn, care, în timp, s-a deteriorat. 

Crucea a fost ridicată de la sol cu un elicopter şi, pe tot timpul acţiunii, unul dintre preoţii din comună a stat în genunchi şi s-a rugat ca misiunea să fie dusă cu succes la bun sfârşit. Localnicii cred că această cruce îi protejează de toate necazurile, mai ales că a fost montată cu o zi înainte de Înălţarea Domnului şi sfinţită chiar în această zi de mare sărbătoare.

Cale de acces: La 65 de kilometri de Piteşti, în comuna Stoeneşti. Se pleacă de la Ograda, se merge către Biserica din Satul Stoenești, apoi traseul poate fi parcurs în circa 30-40 de minute prin padure pana la crucea de pe Colțul Albinei. 

(Sursa: ziarulnatiunea.ro)