Conacul Brătianu de la Florica

Numele Brătienilor provine de la un "Bratiian din Bratiani", localitate situată lângă Brădet, vechiul leagăn al Brătienilor, amintit într-un document din 29 iulie 1508. Acest document a fost dat în Bucureşti de domnul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău, fiul nelegitim al lui Vlad Ţepeş.

Prin acest document se întărea lui Neagoe şi fiilor săi, anume Brătianu şi  Neag, jumătate din satul Bratianii de lângă Brădet. Ei sunt strămoşii direcţi ai Brătienilor de mai târziu.

 "Bratian din Bratiani" este amintit din nou într-un document din 18 aprilie 1535. Întrucât abia din primele decenii ale secolului al XVII-lea, domnii Ţărilor Române, boierii dar şi oamenii de rând poartă nume de familie, Brătienii din secolele precedente se disting de alţii prin numele localităţii în care deţineau posesiuni, anume Brătienii de Sus şi Brătienii de Jos, care s-au unit cu Galeşul, alcătuind mai întâi comuna Brătieni-Galeşul, apoi Brăduleţ, situate pe Valea Vâlsanului, la 42 de km distanţă de Piteşti.

Evoluţia pe scara socială s-a produs şi prin căsătorii cu femei provenind din familii de boieri mari. Astfel, Constantin (Dincă) Brătianu a deţinut funcţiile de stolnic şi mare clucer în timpul domnitorului Alexandru al II- lea Ghica. În urma căsătoriei cu Anastasia Tigveanu a avut şapte copii între care: Dumitru (1817- 1892) şi Ion (1821- 1891).

Situat în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, conacul familiei Brătianu, numit ca şi satul în care se care se află, Florica, în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu, este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre (cu excepţia obiectelor, mobilelor şi a cărţilor din interior, risipite aiurea în anii regimului comunist).

Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice.

Un domeniu complet

Domeniul Florica – format din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi chiar un observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui vast parc, înconjurat de podgoriile de la Ştefăneşti- este opera primilor doi Brătieni, Ion şi Ionel, tată şi fiu, care – fiind pasionaţi constructori, în special ultimul – au transformat o cochetă casă de administraţie a moşiei într-o somptuoasă reşedinţă boierească, în care s-au luat importante decizii privind istoria noastră.

Locuinţa este atestată documentar în 1829 şi era compusă din patru încăperi vechi dintre care: camera boierului, a celui ce se ocupa de vie şi camera turcească cu linul pentru scurgerea vinului în pivniţă. Se spune că ar fi aparţinut lui Constantin Brâncoveanu, „care ştia unde pune banul". Acesta a cumpărat moşii pe dealurile de la Valea mare şi aici se adăposteau toamna când veneau la sărbătoarea culesului viilor. În jurul anului 1800 s-a construit şi pivniţa de vinuri, boltită, cu arce dublouri. Deasupra ei existau holul şi cele patru odăi.

Prima casă de la Florica a fost construită de Ion C. Brătianu în 1858, pe partea de moşie ce i-a revenit după succesiunea tatălui său. Iniţial, Brătianu optase pentru moşia Tigveni, unde îşi petrecuse copilăria, dar – la cererea fratelui său mai mare, Teodor – a primit al treilea lot de moşii, ce cuprindea Florica, Mălureni, Galeşul – Brătieni, Lereşti şi Sîmbureşti. Casa de la Tigveni, "mare şi frumoasă, cu pridvor, ziduri groase, şi un subteran răspunzând din iatac în pădurea seculară",  se păstrează şi astăzi.

Ion C. Brătianu (1821 – 1891) a vândut o parte din celelalte moşii, dar a cumpărat lângă Florica via Floreasca, vie care îl va preocupa până la moarte, îngrijind-o şi exploatând-o după cele mai moderne reţete. A fost mulţumit de opţiunea sa pentru Florica, în detrimentul Tigvenilor care îi evocau copilăria. „Ce m-aş fi făcut eu fără Florica? Aici mi-am găsit totdeauna sănătatea şi puterea trupească şi sufletească", mărturisea Ion Brătianu în 1887.

Construirea casei de la Florica a început în anul 1858, după ce Ion C. Brătianu s-a căsătorit cu Pia Pleşoianu, noua familie stabilindu-şi căminul la ţară. Dintr-o casă cu patru camere şi o pivniţă pentru vin, bătrânul Brătianu a construit un conac cu o frumoasă terasă deschisă la nivelul parterului. Se pare că peste demisol şi parterul vechii clădiri, proprietarul a adăugat şi un etaj cu câteva încăperi. „Era unul din visurile lui cele mai fericite să aibă o căsuţă pe acel deal, admirabil împodobit cu pomii cei mai buni ce se găseau în ţară".

Ionel Brătianu îşi amintea: "Părinţii noştri – chiar de la căsătorie îşi făcuseră din Florica aşezământul lor casnic. Datoriile politice îi obligau în diferite  împrejurări să se mute la Bucureşti.  Doisprezece ani de minister şi cursurile superioare ale liceului obigaseră pe părinţii noştri şi pe copii să-şi petreacă în Capitală cea mai mare parte a anului. Totuşi, pentru unii, ca şi pentru alţii, Florica era  vatra şi cuibul adevărat. Aceasta o simţeam într-atâta, încât faţă de copiii  născuţi  la Bucureşti rămânea avantaj celor ce se născuseră la Florica şi care aveau astfel o legătură mai mult cu dânsa. Tatăl meu, retrăgându-se de la guvern, la începutul anului 1869 ne instalarăm la Florica, de unde în curs de şapte ani rareori şi numai câte unul din copii vene pentru câteva zile la Bucureşti".

Ionel Brătianu şi pasiunea de a construi

Cât timp a trăit "Vizirul" (Ion C. Brătianu) casa a menţinut acel stil sobru, impus de gusturile sale simple. Cu greu, spre sfârşitul vieţii, a fost convins de fiul său Ionel, inginer împătimit de construcţii, de necesitatea renovării casei. Aşa cum arată azi, întregul ansamblu de la Florica este rodul pasiunii de a construi a lui Ionel Brătianu „care a răsturnat aproape tot ce a rămas de la tatăl său şi care dintr-o căsuţă lângă vie a făcut o instalaţie confortabilă cu parc, fermă şi chiar cu un observator astronomic". Stilul casei este neoromânesc, împletind frumos modernul cu tradiţionalul. Ionel Brătianu avea să răspundă unei interpelări în Parlament la 8 februarie 1909, astfel: „S-a schimbat casa de cum mi-a lăsat-o tatăl meu, după cum şi-a schimbat tatăl meu casa de cum i-o lăsase moşul meu. Moşul meu a lăsat o casă cu o pivniţă şi patru camere. Tatăl meu a mai adăugat opt camere. La rândul meu am mai adăugat şi eu şi sper ca şi generaţiile viitoare, pentru dragostea ce o au pentru Florica, vor mai adăuga şi ele ceva... Ceea ce am făcut la Florica aş vrea să facem şi în statul român".

Amenajările şi construcţiile pe care Ionel Brătianu (1864-1927) le-a făcut la Florica au durat din 1889 până în 1925. Încă de când se afla la studii la Paris în 1885, scria familiei: „M-apuc serios de arhitectură, vă voiu face eu terasa de la vie. În privinţa fundaţiilor cred că nu cu greu aş nimeri mai bine". În aprilie 1889, el a întocmit planul transformării etajului casei, prevăzând realizarea unei "Săli de scrimă, biliard, bal  şi multe alte comedii", flancată pe stânga de  săliţă, cabinet, odaie de toaletă, odaie pentru Tata, odaie de culcare şi odaia părinţilor". În aprilie 1890 Ionel Brătianu va realiza şi planul parterului. Planul va sta la baza marii renovări şi extinderi a conacului din anii 1905-1912 sub directa conducere a arhitectului Petre Antonescu. Reconstrucţia casei stârneşte nemulţumirea mamei deoarece soţul său era foarte bolnav. Ea îi scria fiicei sale Sabine în martie 1891: „Am găsit destul de bine casa, numai zidurile lui Ionel mă supără. În astfel de momente să-ţi dărâmi şi casa! Nu ştiu unde să fug cu tata ca să scap de aceasta. Abia a început să facă groapa de la pivniţă, dar când va începe şi zidurile, ce va fi? Este peste putinţă să fim în casă".

Din această perioadă datează încastrarea în zidurile exterioare ale elementelor de arhitectură antică: fragmente de capiteluri aduse de la Histria, basorelieful cu motivul „Cavalerului trac", ce datează din secolul al II-lea Î.Hr., friza ce este adusă de la Sarmizegetusa. De asemenea, Petre Antonescu va construi şi sediul Bibliotecii  Aşezământului "Ion I.C. Brătianu", edificiu care va deţine – între cele peste 30.000 volume ale sale – 5.000 de cărţi preluate din biblioteca conacului de la Florica.

Colaborator apropiat, I.G. Duca şi-l amintea pe Ionel Brătianu la Florica „Clădind, dărâmând, iar clădind, trecând de la vie la cramă, din deal în zăvoi, din vie în ograd, căutând în preocupările fermei şi în inovaţiunile gospodăriei agricole uitarea mizeriilor vieţii publice".

În anul 1948 conacul este naţionalizat, iar proprietarul este arestat. Clădirea cade în paragină după ce este folosită ca sediu pentru refugiaţii greci ai lui Marcos. După 1970 intră în vizorul gospodăriei de partid şi este restaurată şi remobilată pentru a deveni „casă de oaspeţi". În anul 1990 Ministerul Culturii hotărăşte realizarea Centrului de Cultură „Brătianu", iar după anul 2003 este administrată de Consiliul Judeţean Argeş.

Conacul se reface

După noile refaceri, conacul de la Florica prezenta următoarea structură interioară:

• La parter: accesul se făcea prin două holuri, unul principal, în faţă, şi altul de serviciu, în spate. Acestea încadrau biblioteca şi scara ce duce la etajul întâi. În aprilie 1890, Ionel Brătianu a realizat planul parterului: în centru domina o mare „sală dalată, încadrată în stânga de „săliţă, cabinet, bufet, sală de mâncare (care are ieşire în parc)şi odaia tatei, transformată în bibliotecă", iar în dreapta de „odaia de lapte, cămară, odaia de baie şi odaia turcească".Deasupra „pivniţei de lapte" se prevedea construirea bucătăriei şi odăilor pentru servitori, sufrageria trebuia transformată în „odaie de sticle", iar sub terasă, la intrare, o „odaie pentru fecior".

• Etajul întâi: În aprilie 1889 el a întocmit planul transformării etajului casei, prevăzând realizarea unei „săli de scrimă, biliard, bal şi alte comedii", flancată pe stânga de „ăliţă, cabinet, odaie de toaletă, odaie pentru Tata, odaie de culcare, odaia mamei", iar pe dreapta de trei „odăi de culcare şi odaia părinţilor". De asemenea, mai era cuprinsă o mare terasă acoperită (cu stâlpi sculptaţi), o terasă deschisă, două dormitoare, trei băi, o toaletă, un WC, camera de lucru, camera menajerei şi biblioteca.

• În 1925, acoperindu-se terasa de la etajul întâi, de pe acoperiş s-a observat minunata panoramă a Piteştilor într-un splendid apus de soare. Acest moment a hotărât construirea etajului doi, care nu era prevăzut în planul iniţial. Acesta, mai mult o mansardă, a fost construit de inginerul Iliescu în 1925, şi cuprinde o terasă acoperită, camera războaielor de ţesut, camera pentru cărţi, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, camera de rechizite, scara şi podul mare.

Constantin Argetoianu, care a vizitat Florica de mai multe ori, ne-a lăsat o descriere foarte plastică a conacului familiei Brătianu: "Noua înfăţişare a reşedinţei de la Florica e datorată împletirii a două patimi: patima lui Ionel pentru construcţii şi aceea a soţiei sale Eliza pentru grădini. Vechea casă părintească, ale cărei încăperi au fost păstrate cu pietate, mobilate cum erau pe vremea bătrânilor, a fost mărită prin adaosul altor încăperi în faţă, în dos, în flanc şi în sus. Succesivele sporiri în jurul nucleului primitiv dau întregii clădiri un aspect sui-generis, în care amintirile trecututlui, cârpeala economică şi tendinţele unui plutocratic confort îşi dau mâna. Diferitele adaosuri şi modificări interioare au complicat atât raportul odăilor cu scările şi cu coridoarele încât n-am putut să mă descurc în ele nici după a cincea sau a şasea vizită".

Salonul de primire

Salonul de primire este cea mai mare cameră din casă în care s-au păstrat în original scara de acces de la intrarea principală, plafoanele sculptate cu ceramica încastrată, corpurile de bibliotecă cu geamurile de cristal, banca din lemn de cireş (odată capitonată cu piele).

Salonul turcesc

Este singura încăpere unde s-au păstrat în original două uşi de acces precum şi obloanele şi fereasta cu geamurile de cristal. Uşile sunt realizate din trei esenţe de lemn: stejar, cireş şi se pare lemn de trandafir. Încăperea era mobilată în stil oriental, de la jumătatea camerei pornea un divan pe care se aflau câteva perne de catifea şi o narghilea. Aici se împodobea în fiecare an bradul de Crăciun. Soba (ca de altfel toate celelalte sobe din casă care s-au păstrat) este clădită din plăci de teracotă (cahle) săseşti, de la Bistriţa.

Biblioteca de la parter

Adăposteşte una din puţinele piese de mobilier original care s-au păstrat în casă. Este vorba despre această „masă dalată", masă realizată din lemn de cireş pietrificat, o metodă tradiţională arabă, fiind achiziţionată în anul 1860 la o licitaţie în Paris de Ion C. Brătianu. Masa este mult mai veche, datată din sec. al XVI- lea. Pe plăcile de ceramică sunt evocate motive (unele zoomorfe) din viaţa tradiţională persană. Soba, printre puţinele din casă care ni s-au păstrat, este decorată  cu un brâu împletit în trei ce se mai găseşte şi pe partea de est a casei şi pe capela familiei. Acest motiv arhitectural ar reprezenta „Sfânta Treime" şi se folosea des în perioada respectivă (sfârşitul sec. al XIX-lea- începutul sec. al XX-lea). Din această bibliotecă se făcea accesul în dormitorul soţilor Ion şi Pia Brătianu.

Biblioteca unicat

Din cele aproape 40 de camere ale conacului, se remarcă prin bogata lor decoraţie interioară (plafoane sculptate, lambriuri) bibliotecile de la parter şi etaj, care, deşi azi sunt aproape goale, impresionează pe orice vizitator. Biblioteca de la Florica a fost prin colecţiile sale de cărţi, reviste, una din cele mai importante din România. Constantin Argetoianu o socotea "cea mai însemnată bibliotecă particulară din România".

În biblioteca lui Ion I.C. Brătianu se găseau o mare diversitate de cărţi, incunabule, reviste, colecţie de timbre, colecţie numismatică, dovadă a vastei sale culturi. I.G. Duca este cel care ne-a transmis structura bibliotecii de la Florica:  „Cercetătorii bibliotecii lui Ion I.C. Brătianu vor găsi într-însa o mare diversitate de cărţi, dovadă a vastei sale culturi şi a interesantului său eclectism. Dar, fără îndoială că ceea ce predomină sunt cărţile de istorie şi îndeosebi cele care se referă la trecutul neamului nostru. Colecţia aceasta, în unele privinţe mai bogată şi mai complectă chiar decât colecţia Academiei Române, a fost începută de Ion Brătianu, în marea lui dragoste de a cunoaşte originea şi viaţa sbuciumată a ţărilor româneşti şi continuată apoi de fiul său, Ionel, întâiu dintr-un sentiment de filială pietate şi pe urmă din interesul tot mai viu şi tot mai pasionat ce el însuşi purta istoriei noastre".

Cât a trăit Ionel Brătianu, „nimeni nu s-a atins de stocurile de la Florica"; după 1927, din bibliotecă au fost mutate 5000 de volume în Biblioteca Fundaţiei "Ion I.C. Brătianu"; după 1948 biblioteca de la Florica a fost risipită şi distrusă, doar o parte infimă de cărţi fiind donată Academiei Române şi altor biblioteci.  Mii de volume au fost arse în parcul conacului timp de mai multe săptămâni. Pe lângă cărţi, biblioteca şi conacul  de la Florica mai deţineau o colecţie rară: fotografiile familiei Brătianu. „În afară de cărţi- îşi amintea Constantin Argetoianu- podoaba cea mai interesantă a casei de la Florica era nesfârşita colecţie de amintiri fotografice, instantanee din viaţa lui Brătianu  cel  bătrân, dar mai ales din a lui Ionel, încadrate- fie câte una, fie mai multe la un loc- şi agăţate pe toţi pereţii, în locurile pe care dulapurile cu cărţi mai lăsau disponibile, dar mai ales de-a lungul scărilor şi coridoarelor".

Terasa

A fost acoperită în anul 1925. S-a păstrat  cuptorul ţărănesc cu vatră, uşa de acces cu încuietoarea. Pe tocul uşii este gravat anul 1823, ceea ce înseamnă că este mult mai veche (se vede că a fost pusă ulterior pentru că tocurile nu cadrează cu zidurile). Partea neacoperită  a terasei a fost lăsată intenţionat aşa pentru că aici se făcea plajă pe timpul verii şi exista şi un duş care atunci era funcţional. Stâlpii şi grinzile sunt din lemn de stejar. Se vede şi glicina sădită de Pia Brătianu când a început construirea casei în 1858.

Biroul lui Ionel Brătianu

În camera de la etajul doi s-au păstrat corpurile de bibliotecă frumos sculptate, dar nu şi geamurile de cristal. Aici existau un pat, o masă şi un scaun, în rest numai cărţi. De asemenea există aici un bust de bronz al lui Ionel Brătianu, realizat de Ion Jalea, fracul, un pahar de baccara şi un portret, toate aparţinând lui Dumitru Brătianu. Terasa acestei camere era locul preferat al lui Ionel, locul unde îi plăcea să citească. Sabina Cantacuzino ne descrie biblioteca de la etajul doi: "Biblioteca de la al doilea cat, (era) într-adevăr frumoasă şi cu o vedere largă pe vale. Ionel, în nemărginita lui iubire de cărţile care „îl goneau din casă", cum zicea, făcuse o cameră mare, îmbrăcată în, lemn, şi aşezase acolo primul dulap făcut de mama, pe care îl scoase din casă după cererea Elizei".(...)

Ionel Brătianu şi ferma sa

A doua componentă de bază a ansamblului de la Florica o reprezintă ferma, situată chiar la intrarea în parc, pe partea stângă. Clădirea fermei este opera arhitectului  Petre Antonescu din anii 1905-1912, fiind construită pe două nivele în stil neoromânesc. Fermele de la Florica formează, prin cele patru laturi ale sale, o curte interioară în mijlocul căreia se afla o fântână arteziană.  După dispariţia lui Ionel Brătianu (24 noiembrie 1927), soţia sa Eliza, căreia îi fusese lăsat prin testament uzufructul proprietăţii, a vândut ferma statului român.

„În monumentalele clădiri ale fermei de la Florica- îşi amintea Constantin Argetoianu- Ionel adunase ca într-o adevărată corabie a tatălui Noe toate neamurile de lighioane domestice. De la cornute şi cabaline, trecând prin ovine, porcine şi canine şi până la păsările de tot soiul- acestea din urmă puse sub speciala oblăduire a doamnei Eliza Brătianu, care avea o slăbiciune specială pentru ele- toate rasele posibile şi imposibile, şi mai ales corciturile, erau reprezentate". Ionel Brătianu este cel care menţionează faptul că începuturile fermei de la Florica sunt legate de primele animale de rasă pe care Teodor Brătianu le-a trimis lui Ion şi Piei Brătianu: două iepe, o vacă şi un taur şviţo- olandez şi trei purcei.

Alături de fermă, Ionel Brătianu a mai construit la Florica şi alte dependinţe, cu destinaţiile cele mai variate: „Unele adăpostesc florile iarna, altele maşinile pentru electricitate sau pentru pompat apa, ateliere de tot felul, până şi un observator cu telescop (...)".

Untul invidiat de rege

Domeniul de la Florica era înconjurat  de sute de hectare de viţă-de-vie, de cultura căreia s-a ocupat mai ales Ion C. Brătianu. Via constituia o importantă sursă de venit pentru familie. Vinul era vândut fie în ţară (ziarul „Românul" a făcut o asiduă publicitate produselor fermei Brătianu), dar şi în străinătate (în 1890, Ionel Brătianu acceptând propunerea unui francez de a cumpăra minimum 1000 de vedre de vin, la preţul de 8 lei/vadra, obţinând monopolul vinderii în butelii). De asemenea, vila Florica mai producea pentru piaţă unt, brânză şi smântână de calitate superioară, apreciate chiar de regele Carol I care spunea: "cu toate insistenţele mele la fermele regale nu pot obţine untul de la Florica" sau de Dimitrie Sturdza, care menţiona faptul că „brânza cu smântâna de aici te duc în păcatul lăcomiei".

PARCUL CREAT DE ELIZA BRĂTIANU

Remarcabil este şi parcul conacului de la Florica, pe care Ion Brătianu îl numea „grădinile Semiramisei". Începând din anul 1869, în jurul Floricăi se amenajează un frumos parc, cu alei în serpentine, străjuite de arbori cu esenţe exotice, monumente, un pavilion. Majoritatea arborilor, unii dintre ei exotici, au fost plantaţi de Alexandru Albu Golescu, recunoscut ca fiind pasionat în acest domeniu. „Aleea lui Brătianu" urca până la pădurea de pe platou, de pe care se vedeau nesfârşitele întinderi ale podgoriilor, la iazul Brătienilor, străjuit de falnici chiparoşi de baltă, ce-şi ridicau deasupra apei curioşii pneumatofori. Parcul nu fusese croit după un plan iniţial; o şosea care urca spre casă, alta care ducea la capelă în serpentine, poteci care toate duceau undeva. La realizarea parcului, o contribuţie majoră a avut şi Eliza Brătianu, a doua soţie a lui Ionel, „semănând flori de munte, flori de câmp, a deschis privelişti largi doborând caţiva arbori, a aruncat pe unde a putut pete de lumină". În spatele parcului, în zăvoi, Ionel Brătianu a construit un bazin cimentat, cu apă curgătoare, care cu aninii dimprejur forma un frumos parc".

Grupul statuar „La Vulturi" este un monument de artă contemporană, realizat din piatră de către sculptorul croat Josef  Mestrovic. Grupul statuar se pare că a fost realizat în anii 20 şi este aşezat în parcul de la Florica. Ar putea fi considerat o reprezentare simbolică a Micii Înţelegeri (România, Iugoslavia şi Cehoslovacia) sau a fraţilor Brătianu (Ionel, Dinu şi Vintilă).  Grupul statuar este aşezat pe locul unde era banca preferată a lui Ion C. Brătianu.

Coloana de piatră, de factură antică, greco-romană a fost adusă de fraţii Brătianu din Dobrogea la sfârşitul secolului trecut. Monumentul se pare a fi unicat în judeţul Argeş, deşi se spune că ar fi, de fapt o coloană adusă de la mânăstirea Vieroşi.

Crucea comemorativă de altar a bisericii de lemn din Albac este amplasată pe locul unde acest edificiu a fost reconstruit şi restaurat, cunoscut în istorie ca bisericuţa lui Horea, în perioada 1907- 1954. Această cruce de piatră este sculptată în secolul al XIX-lea şi este montată pe locul unde a fost făcută prima translaţie de monument istoric din istoria muzeologiei româneşti. Biserica se păstrează la Olăneşti, în judeţul Vâlcea, începând cu anul 1954.

Acest parc dendrologic este inclus în lista patrimoniului cultural naţional.

MICA REPUBLICĂ  A COPIILOR

La conacul de la Florica, viaţa familiei Brătianu s-a desfăşurat patriarhal, după regulile impuse de Ion C. Brătianu şi respectate cu stricteţe. Pentru educaţia  copiilor a fost angajată o guvernantă elveţiancă, Marie Bornand, care dădea lecţii de germană, franceză, pian, desen şi religie. O zi la Florica începea, pentru copii, cu duşul matinal, urmat de lecţii, de la ora 8.00 până la 11.30, când se servea dejunul, după care copiii aveau program de joacă în parc. Sabina Brătianu îşi aducea aminte peste ani de „alunecuşurile pe deal cu târlia şi copaia", de salturile de pe clăile de fân, de alergările călare. Participau la aceste jocuri ale copilăriei şi copiii Davilla şi Fălcoianu. Momente importante în viaţa copiilor lui Ion şi ai Piei Brătianu erau Crăciunul  şi sărbătorile de familie la care participau toate rudele şi prietenii.

De fapt, Florica n-a fost niciodată o insulă izolată; rude şi prieteni i-au trecut adesea pragul; în 1922, Ionel  nu se putea încă smulge din lumea de miracole a copilăriei sale de la Florica. În iarna lui 1864-1865 familia C.A. Rosetti a fost găzduită de familia Brătianu la Vila Florica, petrecând  aici o iarnă pe care mai târziu şi-o reaminteau cu plăcere.

În lipsa Piei şi a lui Ion Brătianu de la Florica, mătuşa Anica Furduiescu şi unchiul Ghiţă Enescu se ocupau de copii. Au fost crescuţi cu dragoste, cu un simţ al datoriei foarte dezvoltat, nu au fost răsfăţaţi.

Florica este în acelaşi  timp  şi conacul vizitat de cele mai importante figuri ale vieţii politice româneşti, de la regii Carol I şi Ferdinand I, la reginele Elisabeta şi Maria, de la fraţii Golescu, C.A. Rosetti, la mareşalul Averescu, prinţul Barbu Ştirbey, I. G. Duca, etc. Decizii importante privind  istoria ţării s-au luat în saloanele conacului de la Florica: s-au hotărât reforme majore, s-au alcătuit şi destituit guverne, s-au fixat strategii în timp de pace şi război, s-au realizat Independenţa şi Unirea României.

GARA DE LA FLORICA

Un loc important îl constituie Gara Florica, construită şi dată în folosinţă în anul 1887, când s-a dat în exploatare calea ferată Goleşti-Câmpulung Muşcel, construită la iniţiativa lui Ion C. Brătianu în calitate de prim-ministru al României, fiind una din realizările din timpul guvernării sale. Calea ferată Goleşti-Câmpulung Muşcel a fost proiectată şi construită numai de specialişti români şi la construcţia ei şi-a făcut ucenicia şi Ion I.C. Brătianu, care îşi desăvârşea studiile pentru a deveni inginer feroviar. După 1948, denumirea gării Florica a fost schimbată în Gara Ştefăneşti.

CAPELA BRĂTIENILOR

O altă componentă a ansamblului de la Florica este biserica în care sunt înmormântaţi majoritatea membrilor familiei Brătianu. Situată pe un platou din dreapta parcului, la marginea pădurii, capela Brătienilor – cu hramul  "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" – a fost construită în anul 1898 după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy.

Biserica se impune prin monumentalitate, fiind în întregime construită din piatră de Albeşti. În formă de cruce, biserica are o singură turlă, pătrată la bază şi hexagonală în rest, învelită iniţial cu tablă de alamă (pe care ocupanţii străini au luat-o în primul război mondial), iar apoi cu olane, prezente şi astăzi.

Accesul spre pridvorul deschis se face prin două rânduri de scări din piatră de Albeşti, pe laterale, cu balustrade, sprijinite pe colonete. Pridvorul este susţinut de două coloane frontale şi de doi stâlpi cu profil complex care includ şi coloane angajate, ca de altfel şi partea dinspre  pronaos. Acestea au frumoase capiteluri, între care se interpun arcade semicirculare. Biserica este încinsă, de jur-împrejur cu un brâu în torsadă format din trei părţi, iar absidele au la exterior o serie de panouri, încadrate cu chenare. Între streaşină şi acestea se află o suită de ocniţe, în care sunt pictate chipurile unor prooroci şi poeţi, iar pe frontispiciu sunt pictaţi Sfântul Ioan Botezătorul, patronul bisericii, şi Sfântul Apostol Pavel, în dreapta, respectiv Sfântul Apostol Petru, în stânga.

Ancadramentele laterale ale uşilor de la intrare în biserică au ornamente sculpturale de un rafinament deosebit. Bolta pridvorului este semicilindrică transversală, având la mijloc o cupolă sferică de dimensiuni modeste.

Absida altarului este semicirculară în interior şi poligonală la exterior şi are bolta curbată în aşa fel, încât, spre tâmplă devine semicilindrică, iar pe axa bisericii are o fereastră mare şi una mică în nişa adâncă de la proscomidie. Catapeteasma de lemn prezintă două registre cu icoane. Naosul se lărgeşte brusc prin cele două abside laterale, semicirculare în interior şi pentagonale la exterior, care prezintă câte două ferestre fiecare, iar turla deschisă are formă cilindrică, fiind luminată de opt ferestre mici. Pronaosul este scurt, cu bolta semicilindrică. Biserica nu a fost pictată niciodată, iar sub pridvor, pe latura sudică, se află uşile de acces la cavourile familiei Brătianu. În 1953 a devenit biserică de mir.

Biserica a fost sfinţită pe 19 mai 1921, în vederea translării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă, solemnitate ce a avut loc trei zile mai târziu; slujba a fost oficiată de mitropoliţii Miron Cristea – primul patriarh al României – şi Nicolae Bălan al Sibiului; (la început, Ion C. Brătianu, decedat pe 3 mai 1891, fusese înmormântat în parcul conacului, pe deal, într-o criptă construită sub supravegherea lui Eugeniu Carada, lângă Florica, primul lui copil, pe care o boală necruţătoare a răpit-o din sânul familiei în iarna lui 1865). "Durerea părinţilor a fost grozavă şi niciodată ştearsă" îşi aducea aminte sora ei, Sabina Cantacuzino.  

A doua înmormântare solemnă ce a avut loc în capela de la Florica a fost cea a lui Ionel Brătianu, răpus fulgerător de o infecţie a amigdalelor, la 24 noiembrie 1927.

"La Florica, sicriul a fost aşezat într-un car tras de boi; în acea zi de iarnă întunecoasă şi ceţoasă, convoiul, urmat de o mare mulţime de prieteni, autorităţi şi săteni, urca încet şi jalnic dealul până la capelă…  Brătianu se ducea să doarmă somnul de veci după o viaţă atât de strălucită în istoria neamului său, pe acelaşi deal pe care,  cu 63 de ani înainte, văzuse lumina zilei. Se născuse la Florica în vremurile României vasale, "se odihneşte în pace tot la Florica, dar în vremurile României întregite". ( I. G. Duca)

Peste trei ani, la 22 decembrie 1930, Vintilă Brătianu va fi şi el coborât în criptele de la Florica; Dinu şi Gheorghe Brătianu, morţi în închisoarea de la Sighet, vor fi şi ei depuşi, peste ani, în capela  familiei.
 

 În anul 1907, Ion I.C. Brătianu se afla într-o excursie în Transilvania; a găsit cu această ocazie bisericuţa din lemn a lui Horea într-o stare avansată de degradare. Aflând că autorităţile intenţionează să o distrugă, Ionel Brătianu a cumpărat-o şi cu trenul a transportat-o la Florica, unde a fost reconstruită şi restaurată. A fost aşezată în parcul de la Florica unde a rămas pâna în 1954 când a fost mutată la Olăneşti, în judeţul Vâlcea. Ionel Brătianu intenţiona să realizeze în ea un muzeu al portului popular, al tradiţiilor româneşti.

"Mecca liberalilor", conacul de la Florica a intrat în istorie şi graţie poetului Ion Pillat, care a scris multe poezii pe terasele sale.

Conacul de la Florica merită vizitat de orice iubitor al istoriei noastre; o vizită aici va fi pentru oricine o întâlnire cu istoria însăşi.

"Florica nu era numai cadrul în care se evoca întreaga viaţă aşa de dulce a copilăriei, aşa de veselă a tinereţii, dar uneori mi se părea că trăieşte, că are un suflet plămădit din sufletele noastre ale tuturor, ale celor morţi şi ale celor vii". (Sabina Cantacuzino)