Ministrul Transporturilor, întâlnire cu autoritățile din județul Argeș

Ministrul Transporturilor, întâlnire cu autoritățile din județul Argeș

Vineri, 3 martie, Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, Ștefan Ioniță, a efecuat o vizită în Argeș, ocazie cu care a avut o întâlnire de lucru, la Consiliul Județean Argeș, la care au participat, alături de președintele și vicepreședinții C.J. Argeș, prefectul și subprefectul, parlamentari, consilieri județeni și primari argeșeni.

Citeste integral

Ministerul Culturii - primele demersuri privind achiziționarea Vilei Florica

Ministerul Culturii - primele demersuri privind achiziționarea Vilei Florica

Miercuri, 1 martie a.c., ministrul Culturii, dl. Ionuț Vulpescu, a anunțat că a decis ca Ministerul Culturii să își exercite dreptul de preempțiune pentru achiziționarea Ansamblului Brătianu "Vila Florica". "Am decis să fac demersurile astfel ca statul, Ministerul Culturii, să își exercite dreptul de preempțiune (...). Am deschis toate procedurile astfel încât statul român să poată purta discuții pentru cumpărarea Ansamblului Brătianu Vila "Florica" din Ștefănești, Argeș. (...) Este unul...

Citeste integral

Viceprim Ministrul Sevil Shhaideh - întâlnire prioritară cu administrația publică argeșeană, privind strategia de dezvoltare a județului Argeș

Viceprim Ministrul Sevil Shhaideh - întâlnire prioritară cu administrația publică argeșeană, privind strategia de dezvoltare a județului Argeș

Vineri, 17 februarie, la invitația conducerii Consiliului Județean Argeș, Viceprim-Ministrul și Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamna Sevil Shhaideh, împreună cu secretarii de stat ai M.D.R.A.P.F.E., Sirma Caraman și Adrian Ionuț Gâdea, a avut o întâlnire de lucru, la Sala Mare a C.J. Argeș, privind strategia de dezvoltare a județului Argeș, precum și măsurile Programului Național de Dezvoltare Locală și ale Programului Operațional Regional...

Citeste integral

Stagiu Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, în perioada 17-26 februarie, la Cabana Capra Transfăgărășan

Stagiu Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, în perioada 17-26 februarie, la Cabana Capra Transfăgărășan

În perioada 17-26 februarie a.c. la Cabana Capra Transfăgărășan, la o altitudine de 1.650 metri, se va desfășura Stagiul Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, formă de specializare în meseria de salvator montan, cod COR 541904.

Citeste integral

Recital Extraordinar dedicat Zilei Culturii Nationale - duminica, 15 ianuarie, la Teatrul Al. Davila

Recital Extraordinar dedicat Zilei Culturii Nationale - duminica, 15 ianuarie, la Teatrul Al. Davila

Una dintre cele mai mari sărbători româneşti, Ziua Culturii Naţionale, va fi marcată de Consiliul Județean Argeș, prin Teatrul "Alexandru Davila", în cadrului unui eveniment de excepție - recitalul extraordinar "Mihai Eminescu - om, geniu și poet divin".

Citeste integral

Arata 96 - 100 din 208 rezultate.