Vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu asociațiile de tineret din județ
21 de asociații și fundații de tineret au răspuns vineri, 8 februarie, invitației Consiliului Județean Argeș de a participa la întâlnirea ce a avut ca temă regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și Legii Tinerilor nr. 350/2006 și au fost prezentate noile modificări ale actelor normative care vizează tineretul
Read moreS-a aprobat bugetul Consiliului Județean Argeș pe anul 2023
Proiectele pe fonduri europene de la Spitalul de Pediatrie avansează
Antreprenorii celor două proiecte pe fonduri europene derulate la Spitalul de Pediatrie Pitești au dat asigurări că lucrările se vor termina la termen, existând premisele ca acestea să fie finalizate chiar mai devreme
Read moreA fost semnat contractul de proiectare pentru podul de la Poiana Lacului
A fost semnat contractul de proiectare (P.A.C + P.T.E) pentru Podul de la Poiana Lacului de pe DN67B, km 75+800
Read moreAcord de colaborare între C.J. Argeș și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Argeș, în prezența directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeș Iustin Valentin Olteanu, președintele Ion Mînzînă a semnat Acordul de colaborare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în baza căruia Consiliului Județean Argeș va testa în avans funcționarea unor servicii de interoperabilitate
Read moreS-a aprobat construirea Laboratorului de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Construcția și dotarea Laboratorului de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești se află pe lista finală prezentată de Ministerul Sănătății - România cu investițiile care vor beneficia de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Read moreCJ Argeș a depus cinci proiecte pentru spitale pentru finanțare prin PNRR
În decursul lunii decembrie 2022, Consiliul Județean Argeș a depus, spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), cinci proiecte
Read moreAmbulatoriile Integrate de la Spitalul Județean Urgență Pitești și Spitalul de Pediatrie vor fi extinse, modernizate și dotate cu aparatură de ultimă generație
Sfârșitul de an vine cu vești bune de la Consiliul Județean Argeș în privința infrastructurii în sănătatea argeșeană !
Read more"Ignatul la Golești" - carnea donată a ajuns la unitățile de asistență socială
Miercuri, 21 decembrie, la Muzeul Golești a fost organizat "Ignatul la Golești", o sărbătoare tradițională cu scop caritabil
Read more33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989
Reprezentanții asociațiilor de revoluționari, administrațiilor județene, locale și partidelor politice au participat joi, 22 decembrie, la manifestările organizate la împlinirea a 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, ce s-au desfășurat la troița din Piața "Vasile Milea" Pitești, evenimente în care și-au pierdut viața nouă argeșeni
Read more