Sfintirea Bisericii de la Mănăstirea Slănic


A fost zi de mare sărbătoare pentru pelerinii veniți astăzi la Mânăstirea Slănic. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Adrian Dumitru BUGHIU, au împărtășit cu bucurie, împreună cu ceilalți membri ai Adunării Eparhiale, precum și cu miile de credincioși, participarea, chiar în Ziua Sfintei Treimi, la un eveniment important în viața noastră creștinească


A fost zi de mare sărbătoare pentru pelerinii veniți astăzi la Mânăstirea Slănic. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Adrian Dumitru BUGHIU, au împărtășit cu bucurie, împreună cu ceilalți membri ai Adunării Eparhiale, precum și cu miile de credincioși, participarea, chiar în Ziua Sfintei Treimi, la un eveniment important în viața noastră creștinească.

Biserica nouă din curtea Mânăstirii Slănic a fost sfințită cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului, Sf. Treime și Sfântul Teofil Mărturisitorul".

La această lucrare duhovnicească, slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Înalt Prea Sfințitul Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, oaspeții Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic Argeșeanul.

De remarcat că Mitropolitul Teofan s-a născut în comuna Corbi, în timp ce ÎPS Varsanufie a fost tuns în monahism la Mănăstirea Slănic.

Galerie foto: