S-au încheiat lucrările la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer - Cumpăna"! În curând, Galeria de Artă va intra în circuitul turistic și cultural! Consiliul Județean Argeș redă astfel Piteștiului una dintre cele mai frumoase bijuterii culturale și arhitecturale


Astăzi, 7 iulie 2025, a avut loc conferința de presă privind finalizarea proiectului "Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer - Cumpăna"- consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural". Investiția, cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, a fost realizată de Consiliul Județean Argeș și finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020


Astăzi, 7 iulie 2025, a avut loc conferința de presă privind finalizarea proiectului "Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer - Cumpăna"- consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural". Investiția, cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, a fost realizată de Consiliul Județean Argeș și finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020. 

Conferința a fost susținută de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public al Județului Argeș, Marius Cristian Puiu, prefectul Județului Argeș, Ioana Făcăleață, directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, echipa de proiect coordonată de directorul Direcției Strategii, Sinteze, Proiecte cu Finanțare Internațională, Sorin Ivașcu, și reprezentanți ai antreprenorului.  

"Astăzi inaugurăm o clădire simbol a municipiului Pitești, aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș, prin Muzeul Județean. Este o mare bucurie sufletească pentru că am reușit să traversăm toate etapele și să depășim toate obstacolele apărute în implementarea acestui amplu proiect. În primul rând, mulțumirile mele sunt adresate domnului director ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, echipei de proiect din cadrul Consiliului Județean, precum și constructorului, care s-a implicat și a avut grijă să redea acestui monument strălucirea de altădată. Restaurarea Galeriei de Artă nu este doar o investiție în ziduri, ci o declarație de identitate. Argeșul are rădăcini solide și viziune pentru viitor. Continuăm să demonstrăm că fondurile europene pot schimba radical fața comunităților noastre." - Ion Mînzînă, președinte Consiliului Județean Argeș. 

"Această bijuterie istorică și culturală va aduce o contribuție importantă atât din punct de vedere turistic, cât și din punct de vedere economic. Dacă în trecut, ideea unei Românii cu capitala la Argeș era, mai degrabă, o dorință simbolică, astăzi, prin rata excepțională de atragere a fondurilor europene, Argeșul demonstrează că poate fi cu adevărat un județ fruntaș în dezvoltarea regională." - Liviu Mușat, director ADR Sud-Muntenia. 

Valoarea totală a investiției este de peste 27 de milioane de lei, din care peste 19,5 milioane de lei - finanțare europeană.  

În cadrul proiectului, s-au executat lucrări de consolidare și restaurare, fiind efectuate intervenții la nivel de fundaţii, la nivelul structurii și zidăriei. În ceea ce privește pictura, s-au îndepartat depunerile aderente şi neaderente, repictările şi poleiturile necorespunzătoare şi s-au realizat intervenții la nivelul stratului suport şi a stratului de culoare cu integrarea cromatică a picturii originale.  

În procesul de restaurare, au fost implicați foarte mulți restauratori și specialiști, care au scos la suprafață aproape 100 de metri pictați. Astfel, s-a reușit ca Galeriei de Artă să îi fie redat farmecul de altădată, prin reîntregirea unei imagini din vremea secolului al XIX-lea.  

Clădirea a fost construită în anul 1886, după planurile arhitectului Ioan N. Socolescu, ca sediu al Primăriei Piteşti. Din 1969, edificiul găzduiește Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna", care cuprinde o expoziţie de artă românească modernă - contemporană. Construită în stil neoclasic, clădirea este monument istoric de importanță naţională. 

În următoarea perioadă, vor fi efectuate procedurile privind asigurarea și stabilizarea microclimatului, astfel încât expoziția de artă modernă să fie amenajată în cele mai bune condiții de temperatură și umiditate, urmând ca, în scurt timp, Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna" să intre în circuitul cultural și turistic și să fie redată publicului vizitator.