Obiectivele strategice ale Consiliului Judetean Arges pentru anul 2015


Obiectivele strategice ale Consiliului Judetean Arges pentru anul 2015


Strategia de dezvoltare a județului Argeș pentru anul 2015 cuprinde reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare, modernizarea unităților de asistență socială și a unităților sanitare aflate în rețeaua administrată de Consiliului Județean Argeș, crearea unui centru regiunal pentru situații de urgență la nivelul regiunii Sud Muntenia, precum și continuarea proiectelor de sprijinire a tinerilor şi elevilor, prin programele „Primul Ghiozdan", „Cornul şi Laptele", burse sociale, proiecte de reconversie profesională şi schimburi educaţionale şi interculturale. De asemenea, în anul 2015, se va pune accent pe promovarea şi dezvoltarea turismului, prin reabilitarea obiectivelor de interes turistic din judeţul Argeş şi prin asigurarea instrastructurii turistice.

Consiliul Judeţean Argeş a încheiat parteneriate cu judeţele învecinate în vederea accesării de fonduri europene, în exerciţiul financiar 2014- 2020, în acest sens fiind deja demarate proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală cu judeţele Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu.

 

INFRASTRUCTURA APĂ-CANAL

· Realizarea proiectului regional – Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canal în județul Argeș - proiect finanțat prin POS Mediu. Zona proiectului cuprinde teritoriile din județul Argeș, respectiv aglomerările: Pitești (Pitești, Ștefanesti, Bascov, Mărăcineni, Merișani, Bradu, Albota și Moșoaia), Topoloveni (Topoloveni), Costești (Costești și Buzoești)

· Finalizarea proiectelor în derulare finanțate prin PNDR - OG 28/2013 în localitățile unde nu au fost finalizate lucrările şi realizarez de noi investiții;

· Realizarea  proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canal  în judeţul Argeş".

· Finalizarea proiectelor de alimentare cu gaze în localităţile unde acestea sunt demarate și realizarea de proiecte noi de alimentare cu gaze.

· Proiectarea și realizarea unei aducțiuni de apă, de la nordul la sudul județului, din munții Iezer

 

INFRASTRUCTURĂ DRUMURI

· Reabilitarea a 100 de km de drumuri județene și comunale pe an.

· Asocierea Judetului Arges cu Judetul Dâmbovita, Judetul Giurgiu si Judeţul Teleorman pentru Proiectul "Reabilitarea/modernizarea drumului județean DJ 503 pe traseul Giurgiu-Ghizdaru-Gara Stănești-Gara Chiriacu Toporu, km 1+200 – km 3+100, km 5+200 – km 7+550, km 7+900 – km 28+000 (24,35 km) în județul Giurgiu, Drăgănești Vlașca (DE 70) – limita județului Dâmbovița km 38+838 –km 87+070 (48,132 km) în județul Teleorman, pe traseul DJ 503 limita județului Argeș până la intersecția cu DJ 702F km 98+000 – km 101+320 (3,32 km pe raza comunei Slobozia), traseul DJ 702F de la intersecția cu DJ 503 până la limita cu județul Dâmbovița km 14+000 – km 18+200 (4,2 km pe raza comunei Slobozia), pe traseul DJ 702G de la limita cu județul Dâmbovița pănă la intersecția cu DJ 703B km 12+423 – km 21+053 (8,63 km pe raza localităților Căteasca și Rătești), pe traseul DJ 703 B de la intersectia cu A1 până la intersecția cu DJ 702G km 83+126 - 84+109 (0,983km pe raza localității Cateasca) (total 17,133 km) în județul Argeș , DJ 503 limita județ Teleorman- Selaru-Fierbinși-limita Județul Argeș, km 87+070 – km 98+000 (10,93 km), DJ702 F limita județul Argeș-Răscăieți-Puntea de Greci-Autostrada A1-Gherghești (DN 61) km 14+000 – km 0+000 (14 km), DJ 702 G Gherghesti (DN 61)-Ionești-Potlogeni Deal-Patroaia Deal-limita județul Argeș km 32+493 – km 21+053 (11,44 km) (total 36,37) km în județul Dâmbovița"

· Asocierea Județului Argeș cu Județul Giurgiu și Județul Teleorman pentru Proiectul "Reabilitarea/modernizarea drumului județean DJ 504 pe traseul Giurgiu –Vieru – Putineiu – limită judeţ Teleorman, km 11+780 – km 30+000 (total 18,22 km) în județul Giurgiu, DJ 504 pe traseul limită judeţ Giurgiu + Cernetu, km 30+000 – km 42+060 (12,06 km), Alexandria (DE 70) – Orbeasca de Sus -Tătărăştii de Sus - limită judeţ Argeş, (56,739 km),(total 68,799 km) în judeţul Teleorman, pe traseul DJ 504 limită județ Teleorman-Popești-Izvoru-Recea- Cornățel-Vulpești km 110+700 – km 136+695 (25,995 km pe raza comunelor Popești, Izvoru, Recea, Buzoiești) în județul Argeș"

· Elaborarea Studiului de fezabilitate pentru „Transport interurban sub forma de metrou uşor,  pe ruta  Pitești – Platforma industrială DACIA – Mioveni", realizat de Universitatea Piteşti, cu parteneri străini și finanțare europeană.

· Crearea de perdele forestiere de protecție pe rețeaua de drumuri județene din sud.

· Susținerea construirii Autostrăzii Pitești – Sibiu și a căii ferate Vâlcele – Râmnicu Vâlcea.

 

SĂNĂTATE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

· Înfiinţarea unui Compartiment de Radioterapie, în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

· Reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Psihiatrie „Sf. Maria" Vedea.

· Reabilitarea, modernizarea și deschiderea unităților medico-sociale Domnești și Rucăr

· Extinderea și modernizarea și dotarea Centrului de Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie Pitești.

· Modernizarea secțiilor și dotarea cu aparatura medicală de performanță a unităţilor sanitare din județul Argeș.

· Cofinantarea proiectelor și programelor de modernizare și reorganizare a Spitalului Județean de Urgență Pitești.

· Dezvoltarea parteneriatului cu I.S.U. Argeș în vederea modernizării, dotării și    integării în serviciul de urgență la nivel regional.

· Realizarea Centrului Regional de Comandă pentru Situații de Urgență în regiunea Sud Muntenia.

 

ASISTENȚĂ SOCIALĂ

· Restructurarea Complexului de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Câmpulung, prin înființarea unei case de tip familial pentru copii cu dizabilități din Municipiul Câmpulung.

· Modernizarea Centrului de zi din cadrul Complexului de tip Familial Valea Mare Stefănești.

· Înfiinţarea unor centre rezidenţiale, cu o capacitate redusă, destinate îngrijirii persoanelor vârstnice.

· Înființarea si dotarea de unități de asistență  medico-socială: înfiinarea Unității de Asistenta Medico- Socială Călineşti si înființarea Unității de Asistență Medico- Socială Băiculești)

· Înfiintarea unui centru de educare și îngrijire pe timpul zilei pentru copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani in municipiul Câmpulung

· Dezvoltarea de parteneriate public-public şi /sau public - privat pentru dezvoltarea de grupuri de ajutor mutual pentru persoanele dependente (alcool, droguri, alte substanţe);

· Încheierea de parteneriate pentru dezvoltarea de grupuri de ajutor mutual pentru persoanele dependente (alcool, droguri, alte substanţe);

· Campanie de încurajare a voluntariatului şi atragerea de voluntari care să participe la furnizarea de servicii sociale adecvate nevoilor identificate în comunităţile locale.

· Facilitarea participării pe piaţa forţei de muncă a grupurilor marginalizate social, în special a tinerilor de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, a persoanelor cu dizabilităţi, prin dezvoltarea în colaborare cu AJOFM a unor servicii şi activităţi de informare, consiliere şi sprijin în găsirea unui loc de muncă şi integrarea acestora în cadrul organizaţiilor.

· Organizarea în colaborare cu AJOFM de burse de locuri de muncă pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie a copilului  si persoanele cu dizabilităţi.

· Organizarea de campanii în vederea combaterii violenţei domestice, traficului de persoane, precum şi altor forme de abuz.

· Organizarea de campanii în vederea conştientizării principiului egalităţii de şanse şi de gen.

· Derularea de activăţi specifice în vederea stimulării implicării active a persoanelor vârstnice în viaţa societăţii.

· Asigurarea accesului populaţiei defavorizate la servicii de planificare familială şi sănătatea reproducerii, prin constituirea unui sistem integrat de servicii.

· Stimularea părinţilor rromi în vederea participării la activitãţile extraşcolare şi ale comunităţii locale, promovarea de campanii de conştientizare în vederea combaterii discriminării şi promovării atitudinii pozitive faţă de populaţia rromă.

 

ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI TINERET

· Asigurarea derulării în continuare, în bune condiții, a Programelor " Cornul şi Laptele", "Mărul în şcoală" şi "Primul Ghiozdan" pentru elevii din unitățile de învățământ din județul Argeș.

· Asigurarea surselor financiare pentru reabilitarea și modernizarea școlilor din județul Argeș.

· Colaborarea și încheierea de parteneriate cu universitățile din Pitești pentru promovarea cercetării științifice, a burselor de studiu și a schimburilor internaționale de studenți și profesori.

· Colaborarea și încheierea unui parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş pentru susţinerea activităţilor educative, a concursurilor şi olimpiadelor şcolare, în sprijinul elevilor şi al cadrelor didactice.

· Asigurarea promovării, a parteneriatelor și cofinanțarea proiectelor europene din învățământul argeșean.

· Finanțarea  unui program de  sprijinire a elevilor și studenților prin burse sociale, burse de studiu și burse de merit.

· Sprijinirea organizațiilor tinerilor din Argeș pentru derularea de proiectelor specifice cu accesare de fonduri europene.

· Promovarea proiectelor și a inițiativelor locale de creeare de noi locuri de muncă, cursuri și programe de perfecționare, calificare și reconversie a tinerilor.

 

TURISM, CULTURĂ, RELIGIE, SPORT

· Crearea  infrastructurii generale şi specifice  activităţilor de turism din arealul climatic Ghiţu - Molivişu, comuna Arefu, judeţul Argeş.

· Crearea infrastructurii generale si specifie de turism în statiunea Vidraru, comuna Arefu.

· Realizarea infrastructurii de acces pentru Circuitul mănăstirilor de piatră Cetăţeni, Nămăieşti, Corbi, în vederea punerii în valoare a celor 3 obiective turistice.

· Reabilitarea și valorificarea turistică a următoarele obiective de patrimoniu construit: Cetatea Oratea, Cetatea Poienari, Castrul Jidova, Ansamblul rupestru Corbii de Piatră.

· Impelementarea programului electronic de proiectare, dezvoltare urbană și      cartografiere a județului.

· Reabilitarea şi modernizarea Teatrului "Alexandru Davila" Pitești.

· Conservarea, reabilitarea și protejarea Complexului Muzeal Golești, un ansamblu arhitectural medieval din cadrul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii, în vederea valorificării potențialului turistic cultural local pe piața turistică

· Realizarea unui observator astronomic în zona înaltă a Munţilor Făgăraş, prin extinderea Proiectului Planetarium.

· Reabilitarea Galeriei de Artă „Rudolph Sweitzer Cumpăna" a Muzeului Județean Argeș.

· Modernizare secției de științe ale naturii a Muzeului Județean Argeș.

· Reabilitarea Cetatii Poienari si promovarea acesteia.

· Conservarea, reabilitarea și protejarea Complexului Muzeal Golești, un ansamblu arhitectural medieval din cadrul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii, în vederea valorificării potențialului turistic cultural local pe piața turistică.

· Continuarea organizării anuale a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului; recunoașterea prestigiului profesional și moral al personalităților argeșene în cadrul Zilei fiilor, fiicelor și cetățenilor de onoare ai județului Argeș.

· Sprijinirea și promovarea sporturilor de echipă și individuale pentru accesul în compețitii naționale și internaționale (handbal, ciclism, fotbal, tenis, box etc).

· Premierea sportivilor cu rezultate deosebite în întrecerile sportive.

· Revitalizarea vieții culturale din căminele culturale și centrele de cultură din fiecare localitate a județului.

· Promovarea culturii argeșene în comunitățile de români din afara granițelor țării.

· Extinderea rețelei secțiilor externe ale Școlii Populare de Arte și Meserii în localitățile argeșene pentru conservarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale, specifice fiecărei localități.

· Sprijinirea cultelor religioase prin alocarea sumelor necesare construirii și/sau conservării lăcașelor de cult și a bisericilor monumente istorice.

· Asigurarea surselor financiare pentru plata personalului neclerical.

 

AGRICULTURĂ

· Refacerea bazinului pomicol al județului Argeș, în parteneriat cu Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni.

· Sprijinirea producătorilor agricoli în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene în ceea ce privește înființarea și dezvoltarea fermelor agricole.

 

PROTECTIA MEDIULUI

· Finalizarea Etapei a II a proiectului "Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş": închiderea Depozitelor de la Curtea de Argeș și Costești și realizarea Stațiilor de Transfer; realizarea Celulei 2 din cadrul Depozitului Ecologic Albota; crearea infrastructurii necesare pentru pre-colectare și colectare a deşeurilor.

· Reconstrucția ecologică, prin împădurirea terenurilor degradate.

· Campanie de informare si constientizare publică "Selecteaza deşeurile! Implică-te și tu!" – parteneriate cu 55 de primării din județul Argeș.

· Monitorizarea zonelor de picnic

· Sprijinirea măsurilor pentru îmbunătățirea calității mediului, educație ecologică, dezvoltare durabilă și calitatea vieții, turism ecologic - Școala altfel (acțiuni  practice, dezbateri, conferințe, jocuri interactive  cu tema ecologică), tabără media și a tabăra eco-voluntarilor, Crossul voluntarilor de mediu

· Realizarea unui program educaţional privind protecţia mediului, asigurarea suportului pentru şcolile primare din judeţul Argeş (manuale  specifice, flyere, jocuri interactive).

 

TRANSPORTUL PUBLIC JUDEȚEAN DE PERSOANE

· Realizarea unei infrastructuri rutiere care să permită racordarea transportului județean la transportul local.

· Armonizarea periodică a programului de transport cu transportul public de persoane interjudețean și cu transportul de călători pe calea ferata.

· Proiectarea, studiul tehnic și realizarea unei linii de transport rapid și ușor Pitești-Mioveni

 

RELAȚII INTERNAȚIONALE

· Promovarea Judeţului Argeş în spaţiul european şi construirea de noi parteneriate durabile cu autorităţi locale din Europa.

· Dezvoltarea cooperării descentralizate cu departamentul Savoia - Franța, în domeniile: consolidare instituţională, educaţie şi tineret, salvamont, învăţământ superior şi cercetare social şi medico-sanitar, turism.

· Consolidarea parteneriatului cu municipalitatea Jelgava- Letonia în domeniile educaţiei şi tineretului, culturii şi administraţiei publice locale.

· Dezvoltarea cooperării cu municipalitatea Turkler- Turcia, în domeniul culturii, educaţiei şi sportului, administraţiei publice locale, protecţia mediului şi gospodărire comunală, activităţi economice şi comerciale.

· Dezvoltarea cooperării cu raionul Criuleni, Republica Moldova, în domeniul culturii, educaţiei şi sportului, administraţiei publice locale, protecţia mediului şi gospodărire comunală, activităţi economice şi comerciale.

· Consolidarea relaţiilor de cooperare şi încheierea unor acorduri de colaborare cu autorităţi locale din Spania.

· Continuarea reprezentării la nivelul Ansamblului Regiunilor Europene, în cadrul grupurilor de lucru tematice şi derularea Programului Eurodyssee care vizează schimbul de tineri între regiunile europene membre ARE.

· Continuarea activităţii în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Regiunilor Francofone şi Asociaţiei culturale Les Rencontres.