Nou proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile


Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a semnat joi, 1 septembrie, un nou proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile - "Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de Covid-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iașului"


Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a semnat joi, 1 septembrie, un nou proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile - "Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de Covid-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iașului".   

Proiectul a fost depus în parteneriat cu Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei Valea Iașului",  în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare Axa prioritară 9 Prioritate de investiție 9a, apel de proiecte POIM/935/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 și se află în etapa de precontractare

Valoare totală proiect: 9.853.493,84 lei 

Valoarea totală eligibilă: 9.557.340,98 lei;  

Valoarea totală neeligibilă:  296.152,86 lei; 

Obiectivul general al proiectului:   

# Creșterea capacității adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS COV-2 prin investiții în dotări și lucrări necesare infrastructurii sanitare, în scopul reducerii inegalităților privind starea de sănătate și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. O unitate sanitară modernizată în vederea asigurării capacității adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS Cov-2 de gestionare a crizei sanitare. 

# Investiția contribuie la protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 prin investiții în dotări sau lucrări necesare infrastructurilor sanitare, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.  

Prin proiect se urmărește modernizarea și tehnologizarea la nivel european al infrastructurilor sanitare deficitare, care utilizează în continuare aparatură uzată fizic și moral, prin achiziția de echipamente noi și eficiente, ce aduc atât o creștere calitativă a serviciilor oferite, cât și o creștere cantitativă a numărul de persoane beneficiari de servicii medicale, îmbunătățind starea de sănătate publică la nivel național, regional și local  cât și consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.