Fonduri europene de zeci de milioane de euro - pentru salvarea patrimoniului național cultural și infrastructura de sănătate


Salvarea patrimoniului național cultural, moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei dinaintea noastră, ceea ce ne definește acum pe noi ca oameni și ca județ, dar și sănătatea, infrastructura sanitară, au fost două dintre prioritățile Consiliului Județean Argeș în atragerea fondurilor europene


Salvarea patrimoniului național cultural, moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei dinaintea noastră, ceea ce ne definește acum pe noi ca oameni și ca județ, dar și sănătatea, infrastructura sanitară, au fost două dintre prioritățile Consiliului Județean Argeș în atragerea fondurilor europene.

În ceea ce privește patrimoniul cultural, doar în exercițiul financiar ce tocmai s-a încheiat, Consiliul Județean Argeș a atras fonduri europene de milioane de euro pentru restaurarea și consolidarea Muzeului Județean Argeș, Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna" și Cetății Poienari.

De asemenea, investițiile în sănătate depășesc 70 de milioane de euro. S-au construit, modernizat și s-au dotat spitalele din județ cu aparatură de ultimă generație. Suntem județul cu cele mai mari investiții din Regiunea Sud-Muntenia în domeniul sănătății, în ultimii patru ani.

O parte din proiectele realizate prin accesare de fonduri europene:

  • S-a extins, modernizat și dotat cu aparatură modernă Secția de Urgență de la Spitalul de Pediatrie Pitești și Ambulatoriul de Specialitate.

  • A fost extins și modernizat Ambulatoriul de Specialitate și Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean.

  • Au fost modernizate saloanele și au fost aduse echipamente noi pentru toate cele 9 spitale din județ.

  • Serviciile au fost digitalizate, astfel încât pacienții să beneficieze de un sistem eficient și accesibil.

Cum în perioada 11 - 13 iunie 2025, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia organizează, în județul Argeș, Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021 - 2027, în cadrul programului sunt cuprinse vizite și la o parte din obiectivele și proiectele realizate de Consiliul Județean Argeș pe fonduri europene.

După întâlnirea ce a avut loc la Muzeul Județean Argeș, clădirea fiind restaurată în cadrul unui amplu proiect de consolidare, protejare și valorificare a patrimoniului cultural finanțat cu fonduri europene și accesat de Consiliul Județean Argeș (fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, fonduri REGIO, prin Axa prioritară 5 - Îmbunătățirea mediului urban și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural), au mai fost vizitate Palatul Administrativ, Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna" și Spitalul de Pediatrie.

Titlul proiectului: Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer - Cumpăna"- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural - Axa/Prioritate de Investiții: Axa Prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural / Prioritatea de Investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Aici lucrările de consolidare și reabilitare au scos la lumină picturi sau lucrări de artă ce fuseseră ascunse sub straturi de tencuială și zugrăveală.

Titlul proiectului: Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești. Axa Prioritară: 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale - Prioritate de Investiții: 8.1 - Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități.

Titlul proiectului: Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești - Axa/Prioritate de Investiții: Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale. Prioritatea de investiții 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitate, Obiectivul Specific 8.2 - Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B - Unități de primiri urgențe. Prin implementarea acestor proiecte, Spitalul de Pediatrie este unul dintre puținele spitale din țară și singurul din regiune care are acum un bazin hidrokinetoterapie interior.

Titlul proiectului: Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea nr. 1, judetul Argeş - Axa/Prioritate de Investiții: Axa Prioritară 3 Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de Investiţii 3.1 Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B-Clădiri Publice. Palatul Administrativ a fost construit în perioada 1969 - 1970, iar de atunci nu au mai fuseseră efectuate intervenții majore asupra imobilului. Astfel, după 50 de ani, Palatul Administrativ a fost reabilitat în totalitate în cadrul unui proiect european destinat exclusiv clădirilor administrative publice. Investiția a constat în lucrări de modernizare și reabilitare din punct de vedere termic a corpului de clădire existent.