Conferinţă "Managementul integrat al deșeurilor solide în județul Argeș"


Conferinţă "Managementul integrat al deșeurilor solide în județul Argeș"


Astăzi, 20 noiembrie, la sala mare a Consiliului Județean Argeș, s-a desfăşurat conferința de informare publică pentru promovarea proiectului "Managementul integrat al deșeurilor solide în județul Argeș", etapa a II-a. Derulat pe o perioadă de 50 de luni, valoarea totală eligibilă a proiectului "Managementul Integrat al Deşeurilor Solide în judetul Arges, etapa a II a" este de 69.818.367 lei, din care 55.854.694 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Obiectivul acestui proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu este finalizarea implementarii sistemului de management integrat al deseurilor solide în județul Argeş, în scopul îndeplinirii angajamentelor luate de România prin Tratatul de Aderare cu privire la capitolul Mediu. 
La acest eveniment au participat reprezentanți ai primăriilor şi autorităţilor publice locale, ai operatorilor de salubritate din județul Argeş, reprezentanţi ai instituţiilor publice de profil, precum şi reprezentanţi ai presei locale.