Conducerea CJ Argeș la debutul noului an școlar


Conducerea Consiliului Județean Argeș a participat, la debutul noului an școlar, la inaugurarea grădiniței de la Mihăești


Conducerea Consiliului Județean Argeș a participat, la debutul noului an școlar, la inaugurarea grădiniței de la Mihăești. Președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu și administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu au participat la eveniment.

"Am venit aici pentru a le ura bun-venit celor 75 de elevi în această nouă instituție, dar și din respect pentru comunitatea din Mihăești și pentru primarul Andreea Crâmpiță Matei, cea căreia i se datorează reușita acestui proiect. Este dovada că, dacă există preocupare la nivel local, poți realiza chiar și în mediul rural investiții la cel mai înalt nivel, iar Consiliul Județean sprijină orice proiect care aduce plus-valoare în comunitățile din județ.
În condițiile în care trebuie să recunoaștem că, în general, grădinițele și școlile din zona rurală suferă din cauza faptului că părinții preferă să meargă cu elevii în zonele de oraș, o astfel de investiție cum este cea de la Mihăești nu poate decât să contribuie la menținerea tinerilor în localitățile lor natale, cel puțin în zona de învățământ primar. Părinții din Mihăești pot avea încredere că au copiii pe mâini bune, într-o grădiniță care are nu doar condiții europene, ci și angajați profesioniști.
Elevilor din Mihăești și din Argeș nu le pot spune decât să își trăiască frumos acești ani, să învețe și să se ferească de tentațiile care îi îndepărtează de viața normală. Avem nevoie de generații bine pregătite, de cetățeni educați, pentru ca această țară să se dezvolte și pentru a trăi, cu toții, așa cum ne dorim în România și nu prin alte zări" -  Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Noua grădiniță are patru săli de clasă prevăzute cu grup sanitar propriu pentru elevi, cu o sală multifuncțională, sală pentru vestiar, sală pentru depozitarea materiale didactice, sală de mese destinată programului "Corn și lapte", sală izolator, cancelarie, spațiu administrativ. Grădinița are și un loc de joacă modern.

Investiția a fost realizată în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Educației - Reforma Educației Timpurii, în valoare de 2,8 milioane lei, din care 445.000 lei cofinanțare asigurată din fonduri locale - Consiliul Local Mihăești și Consiliul Județean Argeș.

Galerie foto: