Colindele care au adus lumina Crăciunului la Consiliul Județean Argeș


Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de prefectul județului Ioana Făcăleață, secretarul județului Ionel Voica, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și de funcționarii instituției, au primit cu emoție colindele celor care au adus bucuria sărbătorilor în sufletele tuturor


Într-o zi cu adevărat specială, Consiliul Județean Argeș a devenit locul unde emoția, tradiția și bucuria sărbătorilor s-au întâlnit. Glasurile curate ale colindătorilor au umplut instituția de lumină, aducând cu ele spiritul Crăciunului și amintirea valorilor care ne leagă unii de alții și de rădăcinile noastre. 

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de prefectul județului Ioana Făcăleață, secretarul județului Ionel Voica, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și de funcționarii instituției, au primit cu emoție colindele celor care au adus bucuria sărbătorilor în sufletele tuturor. 

Reprezentanții ISU Argeș, conduși de inspectorul-șef, colonel Nicolae-Alin Berevoescu, au colindat cu respect și dăruire, alături de cei mai mici mesageri ai Crăciunului - copiii de la grădinițele „Universul Copilăriei" și „Căsuța Poveștilor", precum și elevii Școlii Gimnaziale „Matei Basarab" din Pitești. Vocile lor pline de inocență au adus lacrimi de emoție și zâmbete sincere, reamintind tuturor ce înseamnă bucuria simplă și curată a sărbătorilor. 

„Colindele ne aduc aminte cine suntem și de unde venim. Ele ne leagă trecutul de prezent și ne dau speranță pentru viitor. Dacă uităm tradițiile, ne pierdem identitatea. Fără trecut, nu avem viitor. Vă mulțumesc pentru această lecție de suflet și vă doresc tuturor sănătate, sărbători binecuvântate și mult succes la învățătură." președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă

Momentul trăit astăzi la Consiliul Județean Argeș a fost mai mult decât un simplu eveniment - a fost o clipă de liniște, de apropiere și de recunoștință, o dovadă că spiritul Crăciunului trăiește prin oameni, prin copii și prin tradițiile pe care le ducem mai departe cu dragoste.