Cetatea Poenari, castelul lui Vlad Țepeş - Dracula, şi-a redeschis porțile pentru turişti



Cetatea Poenari, castelul lui Vlad Țepeş - Dracula, şi-a redeschis porțile pentru turişti. Astăzi, la prima oră, preşedintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, însoțit de directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, cetatea fiind în administratea muzeului, și reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției și Serviciului de Pază al CJ Argeș, s-au întâlnit la Arefu, la poalele Cetății, pentru a stabili ultimele detalii legate de modul în care se face accesul turiștilor īn zonă. Și asta pentru că există anumite restricții: cele 1450 de scări până la Cetatea Poenari pot fi urcate numai în grup organizat, de 10 persoane, care vor fi supravegheate de echipe mixte formate din persoane autorizate de la Jandarmerie, Poliție, Serviciul de Pază al CJ Argeș și de la Muzeul Județean. De asemenea, turiștii sunt rugați să țină cont recomandările echipei interinstituționale care îi însoțește deoarece prioritatea o reprezintă siguranța maximă a turiștilor.
La baza Cetății au fost montate pancarte ce cuprind regulile legate de modul în care se poate urca: grup organizat de 10 persoane însoțit numai de o echipă autorizată iar ultimul traseu al zilei, cu pornire de la bază, se face la ora 16.00.

 

Galerie foto