Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență (CONECT)

 

CONECT - platformă gestionată de Secretariatul General al Guvernului este instrumentul prin care se propune încurajarea dezvoltării organizațiilor neguvernamentale, participarea publică și voluntariatul.

Prin această platformă, se promovează activitatea ONG-urilor înscrise și se dorește îmbunătățirea instrumentelor de voluntariat, astfel încât aportul organizațiilor la dezvoltarea economică și socială a României să fie recunoscut și apreciat. Astfel, catalogul își propune să reprezinte prima sursă de informare cu privire la asociațiile și fundațiile active și relevante din România.  

Se dorește sprijinirea comunităților de expertiză și implicarea acestora cât mai mult în elaborarea deciziilor publice. În egală măsură, CONECT se adresează responsabililor din cadrul executivului central care se ocupă de relația cu societatea civilă, precum și responsabililor din domeniul transparenței decizionale, S.G.G. propunând astfel un instrument de lucru pentru preluarea expertizei de la nivelul societății civile. Creat din dorința de a întări colaborarea între administrația publică și sectorul neguvernamental, CONECT reprezintă un cadru transparent prin se dorește asigurarea accesului la informații, cu scopul de a prelua cele mai bune idei sau proiecte venite din parte ONG-urilor, iar toate organizațiile înscrise vor fi încurajate să participe la principale dezbateri și consultări pe marginea deciziilor publice.

Obiectivele CONECT vizează:

  •  informarea și consultarea organizațiilor neguvernamentale;

  •  dezvoltarea unei resurse constant folosite de administrația publică pentru a comunica cu un număr cât mai mare de actori ai societății civile;

  •  promovarea activității organizațiilor neguvernamentale;

  •  furnizarea de informații privind activitatea organizațiilor neguvernamentale;

  •  crearea unui cadru de colaborare între organizații neguvernamentale și administrația publică.

http://conect.gov.ro/w/